Actualitate

Cotă de gen pentru CL și CJ, măsuri de combatere a violenței în familie, adoptate de Senat

Plenul Senatului a votat o propunere legislativă care prevede obligativitatea introducerii unei cote de 30% de gen la candidaturile de la alegerile locale, pentru posturile de consilieri locali şi judeţeni, iar în cazul în care nu se respectă acest principiu listele vor fi respinse de biroul electoral.

Potrivit propunerii legislative semnată de senatori şi deputaţi de la toate partidele parlamentare, inclusiv din Bistrița-Năsăud, listele de candidaţi pentru alegerea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene trebuie întocmite astfel încât să asigure reprezentativitatea ambelor sexe, în proporţie de cel puţin 30% din candidaturile înscrise pe fiecare listă în parte, cu excepţia celor care conţin un singur candidat.  Calculul procentului se face prin rotunjirea în plus a fracţiilor care depăşesc o jumătate, respectiv prin rotunjirea în minus a fracţiilor care nu depăşesc o jumătate. 

Proiectul de lege urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizonal în acest caz.

Instanţa va putea dispune măsuri de control a respectării ordinului de restricţie în cazurile de violenţă domestică, cum ar fi obligarea agresorului să se prezinte la poliţie periodic şi să fie supus testării psihologice, au mai decis senatorii. Proiectul de lege prevede că instanţa poate dispune măsuri de control a respectării ordinului de restricţie şi pentru prevenirea încălcării acestuia, cum ar fi obligarea agresorului să se prezinte la poliţie o dată la 14 zile, în funcţie de decizia instanţei, pentru stabilirea conduitei acestuia.

De asemenea, agresorul este obligat să dea informaţii poliţiei despre noua adresă, dacă a dost dispusă evacuarea din locuinţa familiei. Proiectul mai prevede că instanţa îl poate obliga pe agresor să fie testat psihologic, să urmeze consiliere psihologică sau psihoterapie. În acelaşi timp, Ministerul Muncii şi Familiei şi Ministerul Afacerilor Interne vor fi obligate să asigure instruirea personalului specializat şi a poliţiştilor care se ocupă de cazuri de combatere a violenţei în familie.

Senatul este prima cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Plenul Senatului a adoptat,în calitate de primă Cameră sesizată, o propunere legislativă care prevede că intonarea imnului naţional să fie obligatorie pe stadioane şi baze sportive, cu ocazia competiţiilor sportive oficiale, de nivel naţional, etapele finale, pentru toate categoriile de vârstă.

Potrivit expunerii de motive la propunerea legislativă,  iniţiatorii au apreciat că este este necesară impunerea unor „măsuri chiar simbolice dar puternice” privind obligativitatea intonării imnului naţional. „Prezenta completare a legislaţiei are drept scop să contribuie la întărirea sentimentului competitorilor sportivi de orice vârstă de apartenenţa la un mediu sigur, protector, lipsit de discriminări sau tensiuni sociale – statul român”, potrivit expunerii de motive la propunerea legislativă. 

Legea adoptată de Senat, şi care va merge la Camera Deputaţilor, ar institui astfel o obligativitate pentru toate competiţiile interne şi internaţionale.

1 comentariu

  • „…obligativitatea introducerii unei cote de 30% de gen la candidaturile de la alegerile locale, pentru posturile de consilieri locali şi judeţeni…”. Aceasta propunere legislativă este mai degrabă una de secol XIX decât una din timpurile noastre și este o măsură generatoare de DISCRIMINARE prin inducerea ideii că există diferențe între cele două sexe. Absolut stupidă ideea…

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Vali - Unul dintre cei 7.400.000 Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS