Duminică, la fiecare biserică din Bistriţa au fost prezente grupuri de colindători din judeţ însoţit de câte un artist profesionist, care i-au colindat pe credincioşi, după care, însoţiţi de preoţii parohi, s-au deplasat spre Muzeul Judeţean unde a fost programat spectacolul ”E vremea colindelor”.
Colindători din Sîngeorz-Băi, Şieuţ, Târlişua, Şanţ, Romuli, Spermezeu, Căianu Mic, Prundu Bârgăului, Dumitra, Şieu şi Vatra Dornei au intrat pe rând, cântând, în curtea Muzeului, unde au fost întâmpinaţi de preşedintele CJ Radu Moldovan, vicepreşedintele CJ Alexandru Pugna şi managerii Complexului Muzeal Judeţean şi Centrului Judeţean pentru Cultură, Alexandru Gavrilaş respectiv Gavril Țărmure. Nu au lipsit de la concertul de colinde protopopul ortodox al Bistriţei, Alexandru Vidican, managerul Bibliotecii Judeţene, pr. Ioan Pintea, şi preotul paroh al Bisericii Greco-Catolice ”Buna Vestire”, Ioan Vasile Frişan.
La Muzeu au colindat şi artiştii Ansamblului profesionist ”Dor Românesc”, acompaniaţi de orchestra dirijată de Anghel Urs.
”Am decis să încercăm să împrospătăm frumoasele noastre tradiţii, să facem să se audă pe străzile Bistriţei minunatele noastre colinde, prin care vestim sărbătoarea Naşterii Mântuitorului. Avem obligaţia să încercăm să transmitem mai departe tradiţiile care se identifică cu istoria poporului român. Artiştii Ansamblului ”Dor Românesc”, însoţiţi de către un grup de colindători, au fost prezenţi în bisericile din Bistriţa, unde au colindat, apoi s-au deplasat spre Muzeu”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, care a cântat, alături de urători şi celelalte oficialităţi, o serie de colinde.
Adaugă comentariu