Timp de gândire

Cred povestea ”terorii” din Prefectură, dar până la un punct

Povestea ”terorii” din Prefectură o cred, dar numai până la un punct pentru că nu îmi amintesc exact numele angajatei pe care am blocat-o în timp ce prefect era Stelian Dolha. Și atunci tot despre ”teroare” era vorba, dar alt prefect era ținta acuzațiilor. Am ascultat-o pe angajata ”oropsită” la început, dar apoi mi-am dat seama că are probleme pe care eu, ca ziarist, nu i le pot rezolva.

Am blocat-o pentru că a început să mă terorizeze pe mine. Îmi scria zeci de mesaje, făcea presiuni în timpul orelor ei de serviciu. Jur că nu mai știu cum o cheamă. Ar trebui să mă apuc de măturat lista de blocați, nu puțini, genul care susțin că ei dețin adevărul suprem, iar dacă nu îl crezi sau începi să pui întrebări, trec la acuzații.

În ce privește situația actuală, desigur că prefectul în funcție, Mica Oprea, este un om exigent. Se știa acest lucru din anii 90 de când era secretarul municipiului Bistrița. Nu s-a schimbat între timp radical, cum nu se schimbă nimeni în această viață. Toată lumea știa, dar închidea ochii pentru că e mai bun unul ”rău”, dar care știe ce face, decât unul de treabă și habarnist. Chiar îmi amintesc de fostul prefect Ioan Szilagy, Dumnezeu să-l odihnească în pace, care refuza să-mi răspundă la întrebări legate de legalitatea unor acte ”până nu vine domnișoara din concediu”. Decât să spună prostii, prefera să o aștepte, la vremea aceea, Mica Oprea fiind subprefect, unul discret care nu se afișa pe la evenimente, dar își făcea treaba.

Cred că este considerentul pentru care a fost susținută să ocupe fotoliul de prefect și după pensionare. Putea să refuze, dar poate că a considerat că puțină activitate e benefică. Desigur că e așa dacă nu ți-ai pierdut răbdarea între timp fiindcă societatea de acum produce în linie tot felul de ”diplomați” cu teancuri de hârtii dispuși să ți le arate, pricepuți la nimic. Eu, una, mi-am pierdut-o și nu am vârsta dânsei și nici nu mă ocup de respectarea legalității și nici de bunul mers al tuturor instituțiilor din acest județ.

Pe de altă parte, cum la Prefectură nu am auzit să se dea vreun concurs serios vreodată, iar lucrările candidaților (zece pe un loc) să fie corectate la facultăți de Drept din București sau la Cluj (să ne mirăm ca la Titularizarea profesorilor de notele juriștilor), dați-mi voie să cred că principalul criteriu de angajare este susținerea cuiva din partidul de guvernământ. Așa se face că e plină instituția de fii, fiice și alte rude ale celor din politică, de primari care au pierdut alegeri, de foști prefecți și subprefecți, de foști secretari de stat. Dacă erau atât de ultra, mega competenți precum spun, puteau pleca în secunda în care au pierdut alegerile sau au fost demiși din posturile unde s-au cocoțat fiindcă i-a trimis partidul. Este loc în mediul privat pentru toți și mare nevoie de bani pe care să-i virăm la buget. Dar nu, ei s-au strecurat pe ușile din dos ale Prefecturii în birouri călduțe, au luat leafa și sporurile de Covid când alții din privat erau în șomaj tehnic sau în faliment, iar acum i-a apucat trilul de primăvară.

Nu sunt ei așa de curajoși cum par, stați liniștiți, nu și-ar pune unul jobul în pericol, pur și simplu li s-a dat drumul din lesă și li s-a spus: lătrați! Acum e momentul. Nu vi se întâmplă nimic. Și acum latră, se scheaună. De ce nu-i cred? Pentru că majoritatea nu a dat niciun concurs serios. Apoi, există instituția DEMISIEI. Cei curajoși trec urgent prin ea și își văd de drumul lor prin viață. Nu stau nici să îndure, nici să se uite înapoi cu mânie. Fiecare experiență din viață, bună sau rea, e în final bună fiindcă ne învață ceva.

A, că nici la Prefectură nu-i bine, asta știm. Nu-i bine nicăieri unde ți se dă de lucru. Dacă ar fi luate telefoanele tuturor la intrare și s-ar bloca accesul pe alte site-uri decât cele utile locului de muncă, vă garantez că ar pleca toți, fără să mai invoce încălcarea drepturilor omului și alte povești cu pești. Dar cine ar mai scrie comentarii sub anonimat în ziare sau cine ar mai mătura pereții Facebook?

Nu mă poziționez de partea prefectului Mica Oprea. Am scris încă de pe atunci că nu mi se pare o idee bună revenirea dânsei într-o funcție de conducere după ce s-a pensionat, cum nu mi se pare bună bună reactivarea niciunui pensionar și nu pentru că nu ar avea mai multă experiență decât toți tinerii din lume, ci pentru că așa e cursul firesc al vieții. Vine o zi când trebuie să ne dăm la o parte, să le facem loc altora.

Putea foarte bine să scrie o carte, să călătorească, să dea sfaturi bune din mediul privat ca voluntar (sau nu) unor oameni care luptă cu hățișurile legislative și cu administrația care mai mult îi încurcă decât îi ajută. A cedat laudelor deșănțate ale celor care azi o scuipă din toate direcțiile, iar acum plătește scump acel moment de slăbiciune. Nu trebuia să se întâmple asta unui om care știe mai bine decât noi toți ce se ascunde în spatele vorbelor frumoase din politică. Mă aștept acum, în ceasul al 12-lea, nu să plece fiindcă i-au murit lăudătorii, ci să lupte dacă tot a intrat în război. Umilința nu este o opțiune.

51 comentarii

  • I se face statuie domnișoarei pentru marile realizări și competența sa deosebită.
    Care sunt acelea , să aflăm și noi, contribuabilii ?
    Că a lăsat haos peste tot pe unde a fost.
    Legea 18, cu pământurile, este varză de vășcăuți de 30 de ani, din care 20 domnișoara a avut un cuvânt decisiv de spus.
    Când te adresez prefecturii cu o cerere, plângere, contestație, durează luni de zile până primești un răspuns – alambicat, stufos, doct în texte de lege dar subțire spre deloc în motivare.
    Aș fi curios câte procese a pierdut prefectura și comisia de fond funciar, al cărei președinte este madam, în ultimii 3 ani în județ și care este suma cheltuielilor de judecată pe care a trebuit să le plătească justițiabililor pentru aceasta.
    Din banii cui, având și o armată de juriști cu Constituția în fruntea lor.

    60
    14
    • Spuneți-i domnului senator, să o modifice dacă tot are timp. Se pricepe la evaluat juriști, deci știe legile mai bine decât ei. Degeaba dați vina pe cei care aplică legile. Vinovați sunt cei care le fac și le lasă așa, ocupați fiind să aplice articolele care sunt în favoarea lor sau a celor pentru care le-au făcut.

      48
      21
    • Nu aveți deloc dreptate. Nu înțeleg de ce aveți această poziție…Oricum realitatea de data aceasta este clară. Nici dumneavostra si nici altcineva de rea credință, nu o poate schimba. De astăzi înainte nu o mai urmăresc publicația dumneavoastră. Atitudinea doamnei de la conducerea Prefecturii este inumana și trebuie sa plece!
      Sănătate!

      48
      22
    • Abia ai ajuns la serviciu și te-ai și apucat de scris. Nu cumva chiar la Prefectură? 😏

  • O știu pe domnișoara Mica Oprea din 1994. Expertiza ei e supraevaluată rău de tot. Sunt cel puțin 10 juriști în Prefectură, Cj și primăria municipiului care-i dau clasă la orice oră. Domnișoarei Oprea îi dau pe afară multe complexe și frustrări iar acest fapt au transformat-o într-o țopârlancă execrabilă. Nimeni nu poate lucra la modul rezonabil cu ea, jignește, insultă și îi crede și face proști pe toți. Nu are aptitudini manageriale de nici un fel, motiv pentru care i-am cerut personal ministrului Bode s-o demită. E ținută acolo de PSD, probabil și ministrul e preocupat acum cu cei care vor să-l dea jos pe subiectul plagiatului. Singurul loc potrivit pentru Mica Oprea e în pensie, eventual dacă ar putea pleca înapoi în Moldova, că nu rezonează deloc cu Ardealul.

    81
    42
    • Urât vă exprimați, domnule senator, iar ca bărbat vă descalifică total acest comentariu la adresa unei femei. Faptul că i-ați cerut dumneavoastră ”personal” nu știu ce nu știu cui chiar nu ne interesează. Nu pentru asta s-au dus la vot cetățenii acestui județ ca să pună ștampila pe potențiali traseiști, ci ca să simplificați legislația stufoasă a acestei țări, să faceți legi care să ducă, în final, spre o viață mai bună a tuturor care locuiesc în această țară. Din păcate, pe unii dintre dumneavoastră, vă plătim absolut degeaba. Tot ce vedem sunt comentarii calomnioase în ziare și pe Facebook.

      99
      54
    • După toate comentariile pe care le faci indiferent de persoana se pare ca ”ești deșteptul pamantului”

      22
      17
    • Dumneavoastra nu ar fi cazul sa va dati cu parerea despre profesionalismul domnisoarei Mica Oprea . Nu aveti nici pregatirea si nici moralitatea necesara ! Ati fost si veti ramane un ,,neica nimeni”. Fac aceasta apreciere in calitate de fost colaborator ata al dumneavoastra cat si al domnisoarei Prefect !

      45
      26
    • Tu nu cum va esti ceacanau?…auzi tu cica i-a cerut personal lui Bode sa o demita, alt specimen ca si tine si bode asta din cate mi-a aduc aminte tot bode a propus si legiferat intr-un final suspendarea permisului la soferii care fac flash-uri cu farurile de la masina, de… vezi doamne ar informa infractorii despre prezenta ‘organelor’ de control, mai bine taceai drekului si nu ‘rezonai’ ca din 1994 tai frunze la caini prin diferite institutii pe banii nostrii, mare om mare caracter si ‘ceacanau’ asta!

      50
      13
    • :::)))) deja ne distram prea bine…pe banii nostri bineinteles!!! Hai sa va zic ceva domnule senator cu s mic mic. Daca aveam posibilitatea sa va alegem sau nu…. cam exclus! erati pus pe o lista, in fruntea ei, pentru niste servicii aduse partidului PNL!!!! ati muncit, sau ati facut ce a trebuit, nu ne intereseaza, cert este ca erati acolo pe o lista. Nicidecum nu ati fost independent…ca nu va vota nici naiba!!! nu va dati mai presus decat noi, nu ne jigniti inteligenta si nici nu e cazul sa comentati la articole de ziar care nu va privesc neaparat! desi sunteti expert in comentarii de tot felul. Inaltimea functiei de senator nu va perimte asta. Asta daca va pretindeti un continuator al liberalismului autentic! nu e cazul, stim !!! ati ajuns acolo cum necum ca atat de multi altii…dar sa spuneti ca noi v-am ales…. Noi am ales o lista!!!!! A PNL !!! de unde s-au uschit multi!!! dupa ce au fost sutinuti! parlamentul Romaniei este deja de tot rasul cu astfel de parlamentari…care ne cred prosti si ne desconsidera!!! In rest asteptam respect si rezultate!

      48
      9
    • ” Toparlanca execrabila ” ! Cine sunteți nestimate domn ? Vorbiți cumva despre o doamna ? Atât de mic sunteți ? Cumva în Senatul României ? Mergeți în privat și punct . Sau folosind limbajul dvs …. Marș !

      5
      8
    • Uite cu ce se ocupă senatorii 😏
      Eu credeam că v-am trimis în parlament, pe bani mulți, pentru alta treabă. Nu mai este nimic de făcut în statul ăsta eșuat?

  • Cultura organizatională a unei instituții nu o schimbi cu teroare și zeflemism. Dacă dna Mica era prezenta la unele specializări in ceea ce privește resursele umane, stia despre teoria lui Maslow, care e punct de referință in crearea unei organizații și coordonarea ei. Acum asistam la declinul ei. Despre profesionalismul ei, mai ușor cu pianul pe scări… după 40 de ani de munca în același domeniu visează deja noaptea Codul administrativ. Când vorbim de profesionalism cred că trebuie sa ne referim la totalitatea calitatilor pe care trebuie sa aibă un lider.

    63
    11
  • Doamna Sabău, activitatea mea parlamentară o va evalua electoratul la momentul oportun, într-o viitoare campanie electorală. Eu nu sunt genul care să vină să spună săptămânal că am votat 35 de legi și-s la promulgare toate, fiindcă sunt normalități ce țin de fișa postului. Ca o paranteză vă informez că datorită senatorului Florean, România are în sfârșit primul proiect de țară de după 1989( INDEPENDENȚĂ ENERGETICĂ ȘI DE HRANĂ PENTRU ROMÂNI) și tot datorită senatorului Florean, România va beneficia de cea mai mare investiție americană din istorie (8 miliarde de euro pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă) . Ce postez eu despre domnișoara prefect e adevăr, nu calomnie. Vă garantez că sunt un om foarte bine informat și vorbesc din informații certe, nu pe surse.

    33
    75
    • Mai știm niște proiecte de țară fluturate din instituții mai importante decât cea în care activați. Vă spune ceva ”România educată”? Dumneavoastră, cu exprimarea de care văd că sunteți atât de mândru, sunteți cea mai bună dovadă că a eșuat. În rest, toate sună bine, dar nu ne sunt de niciun folos.

      78
      17
    • Care a fost contributia ta ? ridicarea de mana.Spune un proiect al tau facut de mintea ta care a fost votat si aprobat si beneficiile pe care le au cei multi care voteaza.Vai de capul vostru parlamentari.Prin referend s-a stabilit numarul de 300 de parlamentari si ati ajuns la 600 de fripturisti ,sa vedem daca a scazut numarul de romani citi mai ramaneti.

      31
      7
    • CUM E AIA ENERGETICA?
      INVESTITIE 8 MILIARDE?
      Atata timp cat romanii platesc acelasi pret la energie sau chiar mai mare decat altii MA DOARE IN CUR DE INVESTITIA AMERICANILOR IN ROMANIA!
      sau e anunt de vanzare pe OLX si eu nu ma prind?
      cum e aia cu bechtelul?
      realitatea.net/stiri/social/bechtel-cel-mai-pagubos-contract-al-romaniei-cine-raspunde-pentru-gaura-de-14-miliarde-de-dolari_60a7ccdc03d68918da03f1d7

      31
      8
    • Domnule ,,ceacanău”, am ras bine la faza cu datorita senatorului Florean… . Imi e rusine să spun cuiva ca sunteti senator de BN, aveti un limbaj de cartier. Lasati vrajeala cu proiectul de tara, independenta energetica și multele legi pe care le-ati initiat, ca la fiecare proiect de lege sunteti trecuti cu gramada, cate 8-10 senatori. Sunteti un accident al politicii, abia astept urmatoarele alegeri sa vad cine va mai voteaza.

      30
      5
  • „România educată” e un eșec al Administrației Prezidențiale, lansat în 2016, nu un proiect de țară. Am spus-o și la București și o repet: nu poți face educație cu salarizarea actuală din învățământ, cu miniștri ai educației plagiatori, cu facultăți acreditate sau neacreditate, la distanță, fără reforme, cu buget al Educației de 2,1% din PIB( 6% ar fi bugetul rezonabil). Mă opresc aici cu polemica și las armata de postaci PSD să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu în privința denigrării mele🤣. O zi perfectă, tuturor!

    40
    39
    • peste tot în lume , companiile mari fac apel la expertiza unor specialiști în resurse umane care detectează așa numiții „botlleneck”. Gâtuitorii, Sugrumătorii.
      Explicat termenul desemnează o persoană care a acumulat prea multă putere în organizație, care centralizează toată informația și deciziile. Care se face indispensabilă, devine organizația însăși.
      Cum bine descrieți anedoctic , episodul cu dl Szilagyi ( pe care l-am cunoscut personal de altfel) Dna Oprea cu timpul s-au transformat într-un botlleneck.
      De aceea a fost nevoie rechemarea ei în instituție…expertiza ei este unică , ani acumulați de experiență ,contacte.
      Dar este bine pentru instituție?
      Nu.
      Pentru că dacă persoana pleacă decedează se îmbolnăvește, se transferă etc…instituția e paralizată vezi non-funcțională..situație de criză.
      Ideea de supraviețuire este implementarea unei organigrame care permite descentralizarea circuitului informațional și decizional.
      În sensul că mai multe persoane ar putea prelua învăța efectua partea Dnei Oprea
      Uitați-vă la războiul din Ucraina.
      După experți, multe dintre succesele lor militare e tocmai descentralizarea deciziei locale. În timp ce comandanții ruși erau blocați pentru a aștepta decizia unui general..de frica că lor li se va tăia capul , ucrainenii se adaptau rapid la noua situație e teren, reacționau.
      O instituție nu este un om.
      Este o echipă.
      Și sincer cât timp echipa nu are un obiectiv comun, un echilibru normal lucrurile nu avansează.
      Se blochează.
      E o situație paradoxală….dar probabil acolo trebuie consultanța unui expert în resurse umane care să adreseze problema expertizei dar și a organigramei instituției, a fluxului decizional.

      33
      4
    • @cc Aveți dreptate, dar probabil că e greu să faci așa ceva într-o instituție în care toate partidele au jucat rolul de angajatori. Nu există un aparat de profesioniști stabil, fiecare a adus oameni, următorul a schimbat ce a putut. E multă politică, puțin profesionalism. Într-un film danez, am auzit următoarea întrebare din partea unui debutant: ”Ce aleg: ministrul sau ministerul?”. Răspunsul unuia cu experiență: ”Într-o lume perfectă, pe ambele. În lumea noastră, alegi ministerul. Democrația noastră este atât de stabilă fiindcă noi slujim cetățeanul, nu politicianul!” Noi nu cred că vom ajunge devreme acolo.

      20
      10
    • o Romanie educata pentru care i-ati mobilizat la vot sa iasa Iohannis !!! sau ati uitat ce mai faceati pe facebook reclama la cat de bine o sa fie!!! cum o sa ne educe Ioannis si PNL-ul! iata cum! dezastru lasati!!!! macar de la altii nu aveam asteptari…cat despre plagiatori stiti cati au facut facultate ca gastele si si-au luat licentele pe cine stie ca cunostinte??? iesiti si luptati atunci sa se indrepte lucrurile. Nu va vedem deloc da de loc pe nicaieri pe la vreo tv sau ceva…..ministru de justitie avem? da de interne? da presedinte? toti de la PNL-ul cu care ati defilat si defilati.parca au intrat in pamant. Hai sa muncim ceva si sa fim mai vizibili ca de aia va platim!!!!

      14
      3
    • Tocmai am căzut pe documentarul Recorder , Puterea din Umbră.
      https://youtu.be/TR3KxiGRAf8
      Confirmă percepția mea și a altor persoane din anturaj, asupra sistemului..
      Există o parte întunecată, unde imputabilitatea , profesională, etica e foarte discutabilă să nu zic profund antidemocratică..în sensul că legile și viețile umane, carierele nu sunt respectate, protejate.

      8
      3
    • Aici domnul Senator Florean ales al poporului, ar putea face o interpelare publică în Parlament despre situație, de Zăgrean ca și fost Președinte al Curții Constituționale ne poate explica de ce nu există o regulă democratică care să permită contestarea unor decizii..să distrugi cariera unui om onest, care e pus să ne protejeze.. prin retragerea accesului la informațiile clasificate fără să motivezi ..cum se putere arbitrară,. .abuz..inconstitutțional ..poate dvoastră îi luați un interviu Dna Sabău..că să știe și lumea.
      Prevederea din legea aia care obligă ofițerii să semneze că acceptă retragerea accesului fără a știi motivația..sună cam inconstituțională..da a trecut de mulți juriști ca și subiectul articolului de azi.
      Să vedem pe alți oameni importanți,.gen Suciu Ivan..care e mărimea politicianului din ei.
      Deși mă îndoiesc..cam toți au ajuns politicieni după ce dosarele lor au avut parafa conform și probabil au dat cu subsemnatul la unii și la alții..bine păstrate prin arhiva DGPI
      Nu-i așa?
      Cred sincer.. când vezi amploarea fenomenului, în alte țări ar fi demisii, demiteri.
      Greșeală mare militarizarea din partea USR PLUS.
      Denotă câtă naivitate inocentă au avut..ba mai mult deriva ideologică..se prezentau noua clasă politică care vroiau transparență, control al societății civile etc..au sfârșit-o pe militarizare .Dnii Ciucă și Ciutacu vin din sistem au înțeles din prima.

      5
      3
  • In anii 90 eram nemultumit de parlamenarii judetului, de loc din Bucuresti.
    Pruteanu, Dumitrescu, etc.
    Acum avem mandat de mandat de-ai nostri:
    barbuncaru in mandatul trecut, cel ce comenteaza, in mandatul Asta.
    Da oare noi cu ce am gresit?

    25
    7
  • Ce-i demisionati din prefectura „datorita” terorii au iesit la pensie sau au plecat in alte posturi caldute tot la stat, nici unul nu a mers in mediul privat.

    29
    12
  • Intotdeauna cred ca-i mai placut (pentru mintea sau amorul propriu) sa se mire oamenii de ce nu ocupi o anumita functie decat sa se intrebe sau sa se mire cum de ai ajuns s-o ocupi. Ca in majoritatea cazurilor , adevarul e undeva (cam) pe la mijloc. Alegerea momentului retragerii (din „arena”) sau revenirii este responsabilitatea fiecaruia. Cei cu minte se retrag in plina glorie ca lumea sa-si aminteasca cu drag si recunostinta de ei. Altfel , este binecunoscut proverbul: ” Orice cal de curse ajunge gloaba!”

    18
    5
  • Vorbiti de educatie, si nu pot sa tac din gura nici la acest capitol.
    Aseara la o televiziune nationala se demonstra clar cu cifre ca la un salariu mediu pe economie romanul cheltuie doua treimi pe plata facturilor si pe hrana, apoi pe medicamente iar pentru cultura si educatie aloca imensa suma de doar sapte(7) lei.
    Mai are rost sa adaugam si alte ineptii ?

    15
    20
    • Aveti dreptate dle Balan. Pana nu demult am crezut ca prin vot se poate schimba ceva. M-am inselat. Am votat tot timpul partea dreapta a clasei politice. Acum sunt la butoane. Ce au facut? In afara de vom face si vom drege nu prea se vede nimic. Atat pe plan local cat si pe plan national. Sunt toti o apa si-un pamant.
      Cred ca problema cea mai mare nu e ca sunt cheltuiti pe educatie si cultura 7 lei /luna ci ca omul de rand nu are unde sa cheltuie banii pt astfel de activitati. In afara de resedintele de judet (unde cat de cat mai sunt ceva activitati de cultura) nu exista deloc posibilitatea de a participa la activitati culturale. In afara de un balci (care nu e cultura) saracul locuitor din zona rurala sta in casa, prin curte. Asta in cazul fericit. Dar dupa un timp se satura si ala de stat prin casa si iasa pe la birt. Si asa incet incet suntem cei mai mari consumatori de alcool si stiri de la ora 5.
      Numa bine!!

      18
      4
  • Fostul jurist Jerghiuta Ghe.(a decedat) spunea: „daca ai o problema la primarie si mergi la Mica sigur nu o rezolvi”. O cunosc de cand a fost repartizata la Biatrita. Dupa anii 2010 intamplarea a facut sa intru intr-un birou la Consiliu Judetean; faptul ca mi-a cunoscut vocea s-a ascuns dupa usa. Oare de ce unii juristi sunt numiti in functii si dupa pensionare? Inainte de Revolutie pentru da examen la facultate, trebuia sa-ti depui actele pana la 15 iunie. Pentru facultatea de Drept trebuia sa-ti depui dosarul cu 30 de zile inainte de 15 iunie. Oare ,de ce? Acest dosar depindea de alta institutie. Intrebati-l si pe marele Constitutionalist. Cand s-au votat pensiile speciale, EL unde a fost? Acele legi prin care s-a schimbat modul de calcul a pensiilor speciale cu incalcarea egalitatii drepturilor intre cetateni din CONSTITUTIE sunt constitutionale?

    26
    4
  • Aș dori să readuc în atenție faptul că domnișoara mica a terorizat angajații în toate instituțiile în care a lucrat, lucru scăpat din vedere în ultimul timp. Sunt foarte multe persoane care au suferit din cauza răutăților sale. Oamenilor le este frică de ea, încă mai cred că o li se întâmple ceva dacă adaugă comentarii la articolele apărute. Domnișoara nu e un prefect aproape perfect, așa cum se menționa într-o emisiune TV la care a fost invitată. Adevărul este că domnișoara este o persoană plină de venin, capabilă să facă foarte mult rău unor angajați nevinovați.
    Oare se știe faptul că Mica Oprea mergea de 2 ori pe săptămână la coafor, în timpul orelor de program? Că așa dorea ea. Sau că angajații erau chemați la ea în birou să fie ținuți la bârfe cu orele despre nenumărate persoane din diverse instituții din județ. Nimeni nu scăpa neterfelit, jignit și umilit, nici măcar șefii structurilor MAI.

    43
    7
  • Au mai fost personaje pe scena politica si administrativa de anvergura mai mare decat domnisoara care dupa un sir de fapte bune si o conduita civilizata au facut greseli si au trebuit sa plece sau au rezistat in ciuda tuturor criticilor si protestelor.Pana la urma si in obiceiurile politicianului si demnitarului roman trebuie sa existe demisia. Daca nu are simtul masurii ,demiterea. Nu putem tolera derapaje in numele faptelor bune din trecut .Faptele bune au trecut dar in cazul derapajelor cine pune garantie ca nu vor continua.Ne tot umflam ca noi vrem valori europene ,sa traim conform cu acestea.Poi in Europa daca faci asemenea afirmatii despre un om cu dizabilitati sau cu o boala grava sau cu privire la etnie sau culoarz risti amenzi uriase si chiar inchisoare.Cum poti sa i spui unei femei ca institutia nu are nevoie de schiopi?Eu nu cred ca Frent facea aceasta dezvaluire publica daca nu ar fi avut acoperire reala.Sigur ca de undeva s a primit ok ul pentru dezvaluiri si ,,revolta” chiar in timpul unei ceremonii oficiale.Dar asta e alta discutie.Domnisoara a gresit in mod continuu si trebuie sa plece.

    22
    6
    • Vă rog studiați două declarații de avere ale celor doi. Este adevărat că sunt din 2021, ultimele postate, dar la fel de adevărat că din ele ne putem da seama că, în anul de pandemie în care firmele erau în pragul falimentului, iar angajații din instituție luau spor de Covid, domnul fost prefect avea timp de jocuri de noroc online, iar doamna despre care vorbește era plătită pentru ”servicii turistice”.
      Vă întreb fiindcă sunteți un cititor care postează comentarii pertinente, nu cumva s-au supărat fiindcă s-a schimbat foaia? Putem lua în calcul și această ipoteză? Eu cred că da pentru că în pandemie, Prefectura era într-o veșnică alertă și vioara întâi, deducem că nu își vedeau capul de atâta treabă, iar turism nu a făcut nimeni.
      Declarațiile de avere le găsiți la următorul link: https://bn.prefectura.mai.gov.ro/informatii-de-interes-public/declaratii-de-avere-si-interese/

      18
      16
    • E posibil ca taierea din ,,cascaval” sa fi fost motivul revoltei . S a asteptat ceremonia din 22 dec de catre cei care au dat ok ul si care acum isi rezolva doua scopuri dintr o lovitura.Fac pe voie ,,poporului” ca Lapusneanu la auzul strigatului ,,capul lui Moțoc vrem” plus ca dezvaluirile despre celalalt îi vor scapa de un pretendent la alte functii.Dar astea sunt ,,coincidente ” si ele asa vor fi tratate oficial desi stim ca nu prea exista coincidente in luptele politice.Privitor la raspunderea pentru atitudini si fapte neconforme cu normele sociale si legale ale institutiei eu personal zic ca statul are parghiile necesare sa le regleze si intr un caz si in celalalt.Numai sa vrea.

      13
      5
    • Dle ‘Doktor de nervi’, atat de departe de adevar e articolul de mai sus, incat mi-a lasat doar un gust amar si nu am dorit pana acum sa-l comentez, dar dvs va raspund, considerand ca sunteti un om de buna credinta:
      Nu cred ca sunteti de specialitate dar chiar ar fi mare nevoie, nu doar in cazul Mica Oprea, ci si in alte cazuri din alte institutii, de verificari medicale; cred ca legislatia ar trebui sa prevada examinari psihologice/psihiatrice serioase inainte ca cineva sa fie numit/ales intr-o functie publica. Ca exemplu, nu e normal ca toti militarii din M.A.I. sa fie examinati psihologic la angajare iar apoi testati anual, iar prefectul care coordoneaza toate cele trei inspectorate judetene ale M.A.I. sa aduca o singura data, la numirea in functie, o simpla adeverinta de la medicul de familie care atesta ca e apt pentru munca de birou. Stiu ca in prezentul pe care il care traim, un gest ca cel al meu din 22 decembrie pare unul ciudat, l-am explicat pe larg in emisiunile de la Bistriteanul Live luni, 09.01.2023 si de la Bistrita FM ieri, 11.01.2023 (se pot viziona pe Facebook). Eu tot semnalez de aproape un an abuzurile dnei prefect Oprea dar nu s-a intamplat pana acum nimic, iar institutia intre timp s-a deprofesionalizat prin plecari masive de personal si prin imposibilitatea celor ramasi de a lucra intr-un mediu de munca normal, la standarde etice si morale moderne, europene. 22 Decembrie era nu doar un moment simbolic, ci si primul si singurul prilej in care am putut spune public faptul ca ne-am intors la practici totalitare comunistoide, reaparitia acestor practici fiind o ofensa la adresa memoriei celor morti sau raniti la Revolutie, iar eu nu am putut sa accept ca la monumentul pe care l-am dedicat acestora sa depuna o coroana de flori tocmai cea care calca zilnic in picioare Libertatea ca valoare suprema. Ce am facut eu a fost in legatura directa cu respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului si cu evolutia democratiei romanesti in cei 33 de ani de la Revolutia anticomunista.
      Nu am avut ‘sustinere si acoperire’ decat din partea propriei mele constiinte si curajul dat de suferintele si rugamintile colegilor din institutie de a face ceva, orice, pentru ca acest calvar sa inceteze. Sigur, ulterior am primit si inca mai primesc foarte multe telefoane si mesaje de felicitare si incurajare, care imi demonstreaza ca am facut ceea ce trebuia facut. Da, se folosesc unii politic de acest moment, dar electoratul vede/stie asta.
      Da, dra Mica Oprea trebuia sa plece deja din functie, au trecut pana acum 22 de zile, eu mai astept pana la sfarsitul saptamanii sa demisioneze si sa isi prezinte scuze colegei mele bolnave de cancer si va promit ca in acest caz voi pleca si eu din institutie. Daca in schimb trece acest termen, e clar ca s-a intervenit politic si ca nu e vorba de decizia, onoarea si demnitatea sa ci de calculul electoral al altcuiva. In acest caz nu voi mai avea nicio obligatie morala, insa va asigur ca am sa fiu de acum inainte un observator si un critic extrem de atent pentru ca astfel de derapaje de la democratie si de la functionalitatea unei societati sanatoase sa ne se mai produca, macar in judetul nostru. Sper ca semnalul dat de mine sa fie un exemplu pe care sa il urmeze cat mai multi bistriteni, nivelul de democratie fiind masurat prin capacitatea societatii civile de a actiona ca un sistem imunitar care creeaza anticorpi atunci cand e atacata de virusi.
      Apropo de articol, dna Cristiana Sabau m-a felicitat in privat pentru curajul de a spune adevarul in 22 decembrie. Oare ce s-a schimbat de atunci, adevarul…?
      Iar astazi foarte multe persoane mi-au spus ca au incercat sa posteze comentarii dar „programul informatic” nu le-a permis publicarea comentariilor…
      Oare cat mai avem de asteptat/de facut pana cand vom trai si noi intr-o democratie adevarata…?

      33
      10
    • Domnule Frent nu sunt medic ,cu atat mai putin doctor in medicina.Si nici dottore … Sunt un om care se informeaza si observa fenomenul politic de 33 de ani incoace.Asta e motivul pentru
      care cred ca in jocul poliric nu exista coincidente.Daca ati facut demersul din suflet si din empatie pentru colegii dv si ati ales momentul in care o mare parte din profitorii revolutiei si a jerfei tinerilor isi etalau falsitatea ca patriotism si respect fata de cei care s au jertfit ,eu unul va felicit.Despre partea cu controlul psihiatric cred ca aveti dreptate mai ales ca ati trait destui ani in serparaia puterii si ati putut evalua fie si prin ochii unui profan in ale medicinei psihiatrice ,comportamente deviante ale celor care ne conduc vremelnic si care cred ca au primit si cladirea prefecturii sau a altei institutii mostenire de la neamuri.

      6
      2
  • Este absolut jenant articolul dumneavoastră….L am citit și nu mi a venit sa cred….V am apreciat atâta vreme…Nu pot sa spun decât că ceea ce se asemăna se adună…Sunteți la fel ca Mica Oprea…Păcat!..
    În mod normal și democratic, mă aștept să lăsați mesajul acesta, sa apară public..O zi buna!

    28
    18
  • Dna nu ne mai tot explicati atat,ca nu stiu ce soecialitate aveti si la ce va pricepeti.Eventual sa comentati si sa scrieti articole pentru provincie.Cam putin

    12
    20
  • Cristi Magne un nume din telecinemateca americana, va spun ca gresiti profund cand afirmati ca pe TIMP ONLINE ati citit un articol jenant.
    O spun cu fermitate ca de la aparitia acestui ziar online nici un articol nu a fost jenant si de departe tot ce este scris aici este super profesionist si aplicat.Ca si activist ecologist sunt aparatorul condeiului si al cuvantului scris corect si mai ales la TIMP.
    Va transmite asta un cititor si un fan care revizuieste de doua ori pe zi tot ce apare aici, si imi place grozav ce gasesc iar sursa de inspiratie este foarte exacta si la obiect.
    Felicitari CRISTIANA SABAU si TIMP Online !

    19
    26
  • Eu in locul tau m-as ascunde printre litere si apoi as posta dupa ce ma informez corect in privinta amfitrioanei acestui minunat online.
    Iti transmit draga Eu ca doamna pe care o dojenesti este PROFESOARA cu acte-n regula si a si profesat la o scoala in Bistrita insa condeiul l-a ales din dorinta de a destepta oameni si caractere si de a ne informa asa cum trebuie.

    16
    14
  • Dacă intri în mocirlă, n-ai cum să ieși curat, imaculat. Cum politica este o mocirlă, atunci e clar, chiar dacă unii intră cu bună intenție, tot pătați ies, sau intră în altă parte, dacă nu execută ordinele celor care i-au pus, dar mai ales a serviciilor, care le-au dat girul. Despre gardianul public florean, n-are rost să povestim. În schimb Mica Oprea, e un gardian al legii. Cum sunt foarte mulți care vor să încalce legea, inclusiv primari, pe care i-a supărat, firește că ,,imaculații”, ,,pudicii”, ,,sfinții” din politică și administrație se dau victime. Cine a numit-o, a știut de ce, deoarece a lucrat cu ea, și-a dormit liniștit, iar cum sunt unii tăietori de frunze prin prefectură, care fac și politică, domnul de la etajul 2, le-a trimis un pic pe Mica, așa să știe cine e șeful CJ și nu numai. Clar, Mica poate fi acuzată de multe, dar de hoție, prostie și lașitate, nu. Așa că v-a mai sta acolo, cât timp vrea șeful și nu cățeii…no, numa zîc.

    16
    21
  • Ovidiu Florean = zero barat …. alt politician, alt destept, alt habarnist, alt pupincurist …. ciocul mic si joc de glezne domnule Florean … daca esti domn …. mai degraba nu esti …

    17
    10
    • Balane…tu esti cel mai mare lingau din istoria judetului.Te pomenesti ca esti invidios si ti e frica sa nu pierzi locul 1.

      8
      4
  • Redactarea textelor de pe un smartophone e o corvoadă…
    Am urmărit în totalitate documentarul Puterea din Umbră , prima concluzie trasă e că a confirmat o parte din percepția pe care o aveam popular despre sistemul statal în România există îmbârligături între servicii -partide, oficial dar doar la nivel individual, grupuri mici de oameni politici au controlul serviciilor prin oamenii numiți de ei direct, instituțional , serviciile au o putere mai mare asupra partidelor, schimbă decidenții când vor, deoarece e imposibil ca și într-o carieră ca unul să nu facă o greșeală , care să nu fi ajuns la urechea grijulie a unui ofițer de caz.
    Cam asta e dinamica democrației interne.
    Ce am apreciat și admirat de data asta , e profesionalismul manifestat de jurnaliștii sde la Recorder, care au efectuat investigația.â Au lucrat în echipă, au contactat oameni, au făcut-o cu transparență, au utilizat mijloacele legale la adresa lor, sincer e o anchetă jurnalistică de calitate maximă cu un punct de vedere independent.
    Toate lacunele ce trebuie adresate au reieșit din comentariu.
    Prevederea aceea opacă din textul legii care nu permit oamenilor care își pierd acreditarea de a afla motivele din spatele lor..deși acum celălalt punct de vedere, când te duci să verifici oriunde o încăpere publică, privată..ar cam trebui să întrebi de scopul , durata și dacă ai un mandat pentru a efectua intruziunea..dar având în vedere că e sistemul polițienesc și un șef care ți-o cere(să refuzi e insubordonare), Oamenii erau într-o situație din care nu prea ai de ales.
    Apoi, mi-a plăcut intervenția dlui Bogdan Lupu, un profesionist după modul cum s-a exprimat , cum sistemul judiciar acordă cam 100 de mandate de interceptare anual pentru a înregistra, supraveghea oamenii din Poliția Română, siguranță națională în condițiile în care rezultatele ar trebui să valideze cererile..însăși noțiunea de înregistrare preventivă e discutabilă, ar trebui să existe un minim de probe (denunț asumat , înregistrare din alt caz de exemplu) ca să conducă la acordarea unui asemenea mandat. Aici cred că publicul ar fi trebuit să aibă acces la sinteza informației generică( câte cazuri s-au finalizat cu proces penal) lucru unde instituția DGPI manifestă o anumită opacitate sau denotă că există un minim interes în a expune bilanțuri publicului larg.
    A fost extrem de interesant de văzut parlamentarii. Abilități politice bune, dar când e vorba de control parlamentar sunt așa cum spuneam mai sus, se comportă nu ca și șefi civili ai serviciilor secrete, se comportă mai degrabă ca și marionete ale lor, informatori de serviciu.
    Adică să nu ai un minim de informație din sistem, să nu poți să acționezi legal cu pârghii pentru a corecta situația pentru public și pentru tine la urma urmei…normal rolul unui serviciu de informații era să colecteze informația pentru decidenți, nu să decidă..
    Deci până la urmă cine are puterea absolută în România e cine are puterea în Partid-Coaliție care să numească omul lui la Ministerul de Interne care să numească omul la DGPI.
    Să fii fiica șefului DICOT , iar pe declarația de avere, să primești un conac cu piscină cadou de ziua ta..mă rog există semne de întrebare.
    Blaga cu ginerele șef peste agenții de securitate..etc, etc.
    Știm zilele acestea cu lucrarea dlui Bode unde duc fițele…
    Așteptăm continuarea…

    9
    1
  • Prefecții nu au timp să formeze echipe. Ei vin și pleacă.
    „Prefectul numit” găsește o echipă gata formată. El doar constată cum este echipa atunci când lucrează cu ea și le cere o anumită exigență.
    Calitatea echipei este apanajul șefului de serviciu/directorului, (adică a celui revoltat). Performanța din instituțiile publice nu o poți compara cu cea din mediul privat pentru că cei care se angajează vin cu o altă concepție din start, acea a unui loc călduț și curat, unde nu trebuie să știe ceva anume să facă fiindcă au timp să învețe acolo, fiecare după voință și capabilitate.
    Asta și pentru că în instituțiile publice se angajează multe persoane cu pile, de slabă calitate care scad și calitatea echipei și demobilizează pe cei buni.

  • În instituțiile publice sunt agreați doar șefii care sunt blânzi, indulgenți și lasă pe fiecare să facă cât vrea sau cât poate deși toți sunt plătiți la fel.
    Șefii care sunt exigenți nu sunt bine primiți.

  • Bravo Cristiana!
    Și încă ceva : Dacă exista un singur demnitar incoruptibil în acest județ, apoi acela era Mica Oprea.

    2
    1
Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Eu Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS