Actualitate

Danileţ: Pe actuala legislaţie, doi gay nu se pot căsători. Nu se schimbă nimic după 7 octombrie

„Atunci când ai 3 milioane de oameni care vor ceva, nu îi poţi ignora, este clar, dar lumea trebuie să ştie că mai bine lupţi împotriva penalilor decât împotriva gay-ilor care nici nu au dreptul pe care tu vrei să li-l iei. (…) Noi, ca jurişti, ştim bine că referendumul nu are efecte din punct de vedere juridic, dar din punct de vedere politic sau din punct de vedere moral poate că există efecte”, a spus judecătorul Cristi Danileţ într-o dezbatere organizată la Biserica Evanghelică din Bistriţa de Asociaţia Armonia Jazz.

Referitor la referendumul pentru definirea familiei din octombrie, magistratul a exprimat câteva idei de-a lungul discuţiilor cu cei care au venit să-l asculte. Iată-le:

„Oamenii din România, nu mai au exerciţiul dialogului. Fiecare spune ce vrea el, nu ne înţelegem între noi. Unii spun că referendumul este pentru căsătorie, alţii spun că pentru familia tradiţională şi viitorul copiilor. Nu are legătură cu copiii, la discuţii nu ne întâlnim. Fiecare o ţine pe a lui. Pe 7 octombrie mergem, care mergem, la referendum şi vom vota ceva ce nu va avea avea efect. Eu susţin că juridic nu va avea niciun efect. Politic, da, moral, da, dar nu juridic”.

„Homosexualitatea e un păcat, dar asta înseamnă să urăsc homosexualii? Să-i arăt cu degetul? Să aruncăm cu parul după ei? Fiecare îşi asumă responsabilitatea faptelor. Discutăm despre fapte şi acţiuni, nu despre caracterele oamenilor. Oamenii sunt aşa cum sunt. O să ajungă unii să răspundă pentru ele”.

„Pentru ce e referendumul? Iei legea şi te uiţi: a, deci votăm pentru asta. Ce ne-au spus ăia e fake news. Ok, dar măcar votez în cunoştinţă de cauză. Votez un politician, măcar să-i ştiu CV-ul, să vedem dacă are condamnare. E legal să candideze? Da! Dar poate că nu e moral pentru că şi morala are importanţă în societate. E moral să alegem corupţii în funcţii publice? După mine, ca om al legii, eu nu suport în casa mea aşa ceva. Eu vreau să fiu corect, moral, poate altul are alte standarde, dar măcar să discutăm despre lucrurile astea. Nu vreau eu să impun modalitatea mea de gândire altuia, dar fiecare măcar să înceapă să gândească cu mintea lui, dar e aşa de greu să gândim cu mintea noastră. Gândiţi-vă cât de complicat e să acceptăm că putem gândi singuri. Asta înseamnă că suntem nişte individualităţi, că fiecare dintre noi e important. Lucrul acesta este grozav. Fiecare e diferit de alt om. Mie s-ar putea să nu îmi placă unul că e prea înalt sau prea solid, dar fiecare dintre noi avem drepturi şi obligaţii şi numai în faţa legii suntem egali. Unul îmi place, altul nu, dar nu trebuie să îmi bat joc de el la şcoală sau în societate, nu trebuie să îl insult, nici măcar de opţiunile lui politice nu ar trebui să îmi bat joc. Eventual dacă ne putem contra la nivel intelectual şi atâta tot”.

„Fiecare dintre noi reprezintă o individualitate, fiecare are demnitatea sa proprie, libertatea de a acţiona şi a gândi. Noi, ceilalţi, suntem datori să-i respectăm lucrul acesta, suntem datori să îi respectăm bula pe care el o are de la lege, de la divinitate sau de unde vreţi dumneavoastră. În momentul în care încercăm să le impunem celorlalţi modul de a gândi, de a se îmbrăca, de a vorbi, de a avea relaţii intime, de a vota, în momentul acela societatea devine un opresor imens. Ceilalţi, în loc de o colectivitate, devin o totalitaritate şi, împreună, încearcă de fapt să lovească capetele celor care se ridică deasupra mulţimii şi ne uniformizează pe toţi, ne aplatizează intelectual şi ne întoarcem la vremuri pe care le dorim apuse şi la care nu mai vrem vreodată să se întoarcă istoria asta. Cred că este important să apreciem individualitatea omului, libertatea împreună cu responsabilitatea omului, iar noi, ceilalţi, să îl respectăm şi, dacă este cazul, să luăm atitudine atunci când se încalcă regulile sociale, fie ele legale, fie ele morale”.

„Pe actuala legislaţie, doi gay nu se pot căsători, dar nici după 7 octombrie nu se vor putea căsători, deci nu se schimbă nimic, asta e ideea”.

„Noi avem 43.000 de copii în centre de plasament şi spunem că ne preocupă viitorul copiilor, dar îi lăsăm acolo, la Buziaş în centru de detenţie, în centre de plasament, îi mai lăsăm prin închisori şi spunem că ne preocupă viitorul copiilor, dar haideţi să o facem la modul serios”.

„Dacă tot am atins subiectul orientării sexuale, vă spun că noi (judecătorii -n.r.) nu întrebăm persoanele care vin în faţa noastră şi iau un copil, în adoptă, ce orientare sexuală au. De ce ar conta asta? Hai să vedem. Doar nu te duci să te culci cu copilul bănuiesc, nu faci un abuz. O fac unii, dar le trebuie acte. Pe noi ne interesează omul, condiţiile lui, eventuala afecţiune, relaţiile anterioare cu copiii. Dacă cineva vrea să ia un copil pentru abuz astăzi se întâmplă foarte uşor. Nu trebuie să îşi facă acte pentru asta. Eu, ca judecător, nu am voie să îl întreb pe un om ce orientare sexuală are, să-i zic: Tu ştii, avem o bănuială că mergi cumva aşa, şi te uiţi aşa, oare ce orientare sexuală ai? Nu mă interesează asta. Nu am voie”.

„Este un exerciţiu civic foarte important. Atunci când ai 3 milioane de oameni care vor ceva nu îi poţi ignora, este clar. Este un mare exerciţiu, dar lumea trebuie să ştie că mai bine lupţi împotriva penalilor decât împotriva gay-ilor care nici nu au dreptul pe care tu vrei să li-l iei. Eu asta zic. În Constituţia României, prin cuvântul soţ nu se înţelege altceva decât bărbatul şi femeia. Nu există o altă componenţă a acestei uniuni numită căsătorie, dar probabil trebuie să se imprime mai bine explicaţia. Noi, ca jurişti, ştim bine că referendumul nu are efecte din punct de vedere juridic, dar din punct de vedere politic sau din punct de vedere moral poate că există efecte pe care eu nu vreau aici să le comentez. Cu siguranţă că banii aceştia s-ar fi putut cheltui mult mai bine. Mi-aş dori să se cheltuie la următorul referendum #Fărăpenali. Pe acela îl susţin din toată inima. Sper că va veni. Măcar să mă duc la vot, nu ştiu dacă o să şi iasă”.

În discuţie a intervenit şi preotul evanghelic Johann Dieter Krauss de la Biserica Evanghelică Bistriţa Confestiunea Augustană: „Omul mi-este pus înainte să-l iubesc. Nu trebuie să mă căsătoresc cu el, nu trebuie să mă duc în pat cu el, dar e o fiinţă omenească şi noi nu putem spune cu certitudine că a ales calea asta, mai degrabă se înclină astăzi să se spună: aşa este! Nu a dobândit o boală şi aşa este, iar eu merg mai departe şi spun că aşa i-a plăcut lui Dumnezeu să îl lase să fie”.

16 comentarii

  • Pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej homosexualitatea era pedepsita cu 10 de munca silnica, pe vremea lui Ceaușescu cu 5 ani de inchisoare, pe vremea lui Iliescu plateau amenda. Mi-e frica ca intr-o zi sa nu devina obligatoriu! De asta voi merge la referendum si voi vota DA!

    • sa inteleg ca tu esti de acord ca un om care e homosexual sa faca puscarie? mi-e frica de oameni ca tine…serios…

  • Doar ca pe actuala legislatie datorita unora ca Cristina mare iubitoare de homosexuali si lesbiene legea s-ar putea schimba foarte usor in parlament pe când prin modificarea constitutiei lucrurile astea ar fi mult mai dificile!

    • Pentru afirmația aceasta, acuze și etichete de genul acesta poți plăti bani buni dacă te acționează în instanță. Cum dovedești acuzele? Deci faci o denigrare gravă.

  • de sute de ani sunt homosexuali si lesbiene……in sufletele lor nu se schimba nimic , suntem in secolul XXI !!!!nu in Evul mediu .Dumnezeu a creat OMUL si el este asa cum SIMTE !!!

  • Am mai explicat, reiau.
    Libertatea y compris cea sexuală la vârsta maturității- alegerii conștiente și consimțite a opțiunilor ține de drepturile individuale ale fiecăruia.
    Există un determinism genetic natural, în care hazardul combinărilor genetice poate produce un rezultat în privința preferințelor sexuale. Nu e vorba doar de homosexuali e vorba și de transexuali.
    Pedofilia e exclusă din cauza faptului că relația nu e una consimțită de una din părți. Copiii nu pot face alegeri în nume propriu până la vârsta deplină a maturității mintale și fizice, pedofilii abuzează din poziție de autoritate minorii, fapt perfect condamnabil prin lege.
    Însă în privința afirmării persoanelor homosexuale, bărbați sau femei e stric problema lor personală, nu e o problemă de societate așa cum încearcă PSD să convingă, că Europa , Nord America sunt pline de păcate și sunt pe cale să se dizolve ca și societăți.
    Realy.
    Sunt idioți, visează la nivelul de dezvoltare a societăților respective dar vor să-și întărească societatea după regulile totalitarismului din Rusia.
    La o adică, cu o asemenea atmosferă de dezbinare și ură, România mai e pe cale să mai declanșeze un val de emigrare a unor talente să spunem din diferite domenii numai pe motivul că sexualitatea lor nu e acceptată.
    Și ar trebui să se obișnuiască că e vorba de biologie și statistică, tot timpul vor apărea persoane homosexuale în societate indiferent de gradul de puritate heterosexuală definit de înapoiați mintali ce trăiesc în Evul Mediu.
    Deci societatea română ce face, în idioțenia liderilor, produce cauzal constant un procentaj de pierderi prin emigrare.
    Nu e vorba doar de banii pierduți direct ( munca și talentul profesional al acestora va fi valorificat foarte bine de societăți tolerante unde se vor integra ușor) ci e vorba de prostie și intoleranță majoră în stadiu pur, dar e vorba că își structurează și accelerează prin măsuri populiste de genul acesta propriul deficit demografic.
    Pornind de la premiza că persoanele homosexuale nu pot avea copii.
    Deși în cazul persoanelor lesbiene există tehnici de însămânțare.
    Unde le va rămâne și va fi distribuită averea acumulată în timpul unei vieți economice?
    Economie pentru nuli.

    E exemplul perfect din alegoria peșterii a lui Platon.
    Când trăiești tot timpul în întuneric, ai impresia că e starea ta naturală, iar lumânarea(ortodoxismul reducător) din peșteră e sursa de lumină și căldură.

    • Și știți ceva,
      Politicienii ar trebui să fie responsabilizați.
      Orice pierdere de vieți umană, care va surveni atmosferei acestui referendum -fals ca tematică, inavenit și total periculos-ca urmare a atacului direct la identitatea unor persoane și care datorită atmosferei de ură sigur vor fi într-o stare izolare socială și în stare psihică labilă
      Din păcate sigur vor fi copii care vor recurge la suicid, din cauza neacceptării sociale ale identitățiilor lor.
      Acest fenomen trebuie monitorizat.
      Dacă va urma o declanșare-accelerare a acestui fenomen social, vom știi cine sunt vinovații direct.
      Nu trebuie să fii sociolog și să-l fi citit pe Durkheim să realizezi presiunea enormă la care sunt supuși persoanele minore.
      Recomand familiilor acelor copii să se organizeze și să urmărească în Curți și să se judece cu cei care au propus legea respectivă.
      Sunt direct răspunzători de aceste tragedii.
      Anticipabile.

  • Și domnul Danileț, urmărindu-l se poate contrazice cu propriile argumente.
    Primo,
    Respectul Autorității. Exemplul personal al dânsului de a critica pe Ministrul Justiției contrazice perfect discursul de exemplu.
    Pentru că știe, contestarea autorității e un mecanism natural, în plus de a fi unul istoric. Fiecare societate de azi e un exemplu al reușitei a acelei contestări atunci când este ancorată într-o realitate. Că uneori au fost costuri umane și materiale, e o altă poveste. Societățile sunt dinamice, iar autoritățile trebuie criticate constant, politica e mecanismul pacific de a canaliza și restricționa violența acelor contestări.
    Ironic, contestatarii de ieri, politicienii -clasa conducătoare de azi.
    Jacques Brel a ironizat perfect dilema, în cântecul lui Les Bourgeois.
    Sau Pentru americanii din generația hippie anii Woodstock au fost anii contestării establishmentului politic american, pentru americanii de acum câțiva ani din Tea Party ironic cei contestați au fost democrații foști hippies.
    Etc.
    Apoi, dl Danileț ca și alți juriști tratează problema delicvenței ca una juridică.
    E mult mai complexă.
    Trebuie luate în considerare antecendentele medicale și mai ales cele sociale.
    Iar o parte e condiționată genetic.
    Exemplele reale, din cel mai mare studiu genetic al populației umane la această dată sunt relevante și edificatoare.
    Îi recomand cu toată seriozitatea urmărirea documentarului The Science of Us, dacă cumva citește comentariile la acest articol.
    Deci prin soluțiile adoptate de un judecător, nu trebuie să fie strict de restricționare a libertății sau aplicare automată a unor articole, care prevăd de obicei, puniție- restricționare fizică sau financiară, trebuie să fie soluții medicale în cazul unora-tratament pentru dependență exemplu etc.
    Excelentă intervenția parohului Krauss, în sensul toleranței adoptate ca principiu de conviețuire.

  • Domnul Krauss si-a uitat menirea de preot!A se citi comentariul pe care l-am facut la articolul ce-l priveste pe dansul din data de 25

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui cc Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS