2015 a fost anul în care Parlamentul a aprobat o serie de proiecte de lege pentru acordarea pensiilor speciale mai multor categorii de persoane, printre care aleşi locali, militari, aviatori, diplomaţi, personalul auxiliar din justiţie, fiind în discuţie acum şi o iniţiativă privind pensii speciale pentru profesorii din învăţământul preuniversitar.
La finalul lunii aprilie, în timp ce multe astfel de proiecte erau pregătite în Parlament, senatorii şi deputaţii au iniţiat o lege de modificare a Statutului propriu prin care şi ei vor putea beneficia de indemnizaţie pentru limită de vârstă (pensie specială). Proiectul a fost iniţiat de 228 de senatori şi deputaţi, un număr record pentru o iniţiativă legislativă. Adoptarea proiectului a fost una dificilă, după ce legea a trecut de Parlament în luna iunie, însă a fost întoarsă de preşedintele Klaus Iohannis spre reexaminare. În forma iniţială, proiectul nu anula dreptul la pensie specială celor condamnaţi pentru corupţie pe vechiul Cod penal şi oferea indemnizaţie chiar şi pentru senatorii şi deputaţii care nu îndepliniseră un mandat complet. În urma negocierilor din Parlament, proiectul a fost modificat pentru a include şi infracţiunile din vechiul Cod penal, dar a fost adăugat şi un amendament potrivit căruia de pensie specială beneficiau senatorii şi deputaţii care aveau minimum un an de mandat. Au fost introduse şi modificări care prevedeau că pensia specială nu poate intra în plată dacă parlamentarii sunt realeşi pentru un nou mandat, după ce forma iniţială permitea ca un parlamentar să primească şi pensie, dar şi indemnizaţie în acelaşi timp.
Astfel, indemnizaţia brută medie a unui deputat sau senator este de aproximativ 7.000 de lei, dacă acesta nu ocupă şi funcţii de conducere în Parlament, în comisii sau în Biroul Permanent al Camerei din care face parte. Pentru şefii de comisii şi liderii Biroului Permanent, indemnizaţia brută poate depăşi 19.000 de lei. Indemnizaţia pentru limită de vârstă se va calcula în funcţie de indemnizaţia de bază aflată în plată în luna anterioară solicitării acestei pensii speciale, astfel încât veniturile ar scădea considerabil dacă cei doi nu şi-ar încheia mandatele de parlamentar în funcţii de conducere.
În schimb, pentru un salariu brut mediu de parlamentar, de aproximativ 7.000 de lei, pentru un mandat complet pensia ar fi de 1.850 de lei, pentru două mandate de 3.700 de lei, iar pentru trei mandate ar fi de 5.500 de lei.
Pe de altă parte, veniturile deputaţilor şi senatorilor în baza cărora au fost calculate aceste pensii speciale, cresc, de la 1 ianuarie 2016, cu 10%, potrivit unei modificări legislative aprobate de parlamentari la finalul acestui an. Parlamentarii le-au făcut cadou bugetarilor majorări salariale de 10%, de care vor beneficia şi ei.
În 11 noiembrie, Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a discutat Legea de aprobare a OUG 35/2015, care prevedea, printre altele, majorări salariale cu 25% pentru personalul din sistemul public de sănătate. Un deputat PSD a depus în Parlament un amendament la această Ordonanţă prin care au fost mărite salariile tuturor bugetarilor cu 10%. Condiţia de aplicare este însă ca beneficiarii să nu fi avut parte, în cursul anului 2015, de alte majorări salariale. La acest capitol intră şi senatorii şi deputaţii.
Astfel, indemnizaţia brută medie a acestora ar urma să ajungă la 7.700 de lei, cu această creştere, pentru majoritatea parlamentarilor. Aceste sume vor influenţa direct şi nivelul de la care se vor calcula pensiile speciale, în momentul solicitării.
Un alt beneficiu pe care senatorii şi deputaţii şi l-au acordat se referă la sumele forfetare pentru transport. Este vorba despre un proiect de modificare a Statutului parlamentarilor, aprobat de plen, însă retrimis de Klaus Iohannis spre reexaminare. Parlamentul a respins însă această solicitare de reexaminare, astfel încât preşedintele a fost nevoit să promulge legea în forma adoptată de senatori şi deputaţi.
Prin modificările aduse Statutului, parlamentarii nu vor mai beneficia de maşini pentru a se deplasa în teritoriu. În schimb, ei vor primi o sumă fixă de bani, pe care o vor putea justifica prin declaraţii pe propria răspundere, pentru a-şi asigura singuri transportul.
Potrivit deciziei conducerii Parlamentului, această sumă va fi de 1.400 de lei, pentru fiecare senator şi deputat, indiferent de locul în care îşi are domiciliul sau ce cirumscripţie reprezintă. Parlamentarii fac, în medie, 4 drumuri dus-întors între Bucureşti şi circumscripţiile pe care le reprezintă – unul la fiecare sfârşit de săptămână. Pentru a justifica banii primiţi, parlamentarii vor trebui să completeze o declaraţie pe proprie răspundere, în care vor preciza numărul de drumuri efectuat, scopul vizitelor şi perioada.
18000 Ron atat salariu primeste un parlamentar!Si populati este sub nivelul de trai 150$ .A-ti calculat bine salariu,urna,etc,si a-ti facut la proecte pentru tara ,ca scade nalitatea,locuri de munca ,spitalele sunt ca in Solalia,sunteti emineniti.
Sa traiti bine asa am auzit !Frumos slogan.Dar obesrvam ca parlamentari traiesc bine nu populatia.
Este absolut necesar ca fiecare roman sa citeasca cartile lui I. Ioanid (din anii52-64) in anii comunismului si mai ales sa vizioneze de 1-10 de 100 de ori filmul Ferma animalelor. Si pe urma sa gindeasca si sa actioneze in consecinta.
o femeie de la tara care a muncit o viata la CAP nu are dreptul la pensia de CAP si la pensie de la sotul ei. EI au dreptul la pensii speciale si nesimtite!