Ioan Strugari, primarul comunei Parva, a impresionat juriul în ediția de luni seara a concursului ”Chefi la cuțite” unde, alături de una dintre fiicele lui, a gătit mămăligă în pături cu cârnați și coaste de porc.
Primarul, îmbrăcat în cămașă populară, și-a etalat eșarfa tricoloră la concursul de la Antena 1, iar la gătit a fost ajutat de una dintre fiicele lui (el având în total opt copii). El a mărturisit că îi plac mâncărurile tradiționale românești simple în care predomină ouăle, mămăliga, brânza, pâinea, ușor de găsit și de preparat.
”Vrem să facem o mămăligă în pături, cu ceva jumări de porc de Bazna tăiat acasă. Punem unt, jumări, brânză de oaie, lapte acru de oaie. E o rețetă care nu știu dacă trebuie spusă, dar e cea mai bună rețetă când ți-e foame. Eu am crescut într-un sat în care oamenii mâncau pâine, slăină și brânză și erau numai două femei în tot satul despre care ziceam noi că-s grase”, a spus primarul Ioan Strugari, care a mai pus în farfuriile chefilor cârnați și costițe de porc afumate și prăjite, iar în final a recunoscut că mâncarea lui avea și cartofi.
Chefii s-au declarat impresionați să vadă în fața ochilor pe primarul unei comune de munte din Ardeal, aflat deja în funcție de 11 ani, și l-au întrebat dacă mai candidează.
”Și fostul primar a murit în funcție. La noi e un fel de monarhie locală. Cine se capătă primar, moare primar”, a răspuns el.
Primarul a profitat de ocazie și a făcut reclamă zonei: ”Râul Rebra este una din puținele ape din România care au păstrăv și lipan naturali. Dacă sunteți pasionați de pescuit, puteți veni la noi. Dacă vă plac drumețiile, avem trasee, avem și Peștera Tăușoare, cea mai adâncă din România, se lucrează acum pentru a fi deschisă și publicului pe o porțiune. E la 900 de metri altitudine și coboară la 400 de metri sub nivelul mării. Acum lucrez la un parc de aventură, va fi și o microhidrocentrală ca să avem curent gratuit”.
”E foarte bună!”, a spus Florin Dumitrescu. ”Mămăliga cu cartofi e foarte bună”, a adăugat Sorin Bontea, iar Cătălin Scărlătescu a apreciat că mămăliga în pături e atât de bună încât nu era nevoie de smântână: ”Tot ce a lipsit a fost paharul de vinars”.
Cei trei chefi i-au răsplătit efortul cu tot atâtea cuțite. Primarul a ales însă cuțitul argintiu oferit de chefi, ceea ce înseamnă că nu va mai concura în etapele următoare, fiind mulțumit că i-a fost recunoscută priceperea de bucătar la cel mai înalt nivel.
Foarte faina prestatia
Mai putin carnat si paturi de mamaliga ca te ingrasi domnule primar si te apuca lenea.
Vrem apa, canal si asfalt nu mamaliga-n paturi.