Cine vrea să ţină pasul cu moda în materie de culori de păr trebuie să ştie că, în 2018, se poartă nuanțele de blond argintiu sau gri, roșcatul orange, satenul scorțișoară, dar și șuvițele colorate. Specialiştii de la Milano, care dau tonul în materie de modă, propun pentru anul acesta colecţia Hydrosphere, spune Martha Mocanu, managerul BES România, companie care are şi o şcoală pentru hairstilişti.
Prezentă la Bistriţa la concursul pe meserii organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi mai multe companii, inclusiv cea pe care o patronează, Martha Mocanu a spus referitor la acest subiect: „Eu colaborez cu Milano, capitala modei. Săptămâna aceasta, luni şi marţi, am organizat un curs în Academia BES de la Ploieşti, iar doamnele din zonă, 205 de hair-styliste, au învăţat cum se face noua colecţie pentru acest an, se cheamă Hydrosphere. Plecând de la filosofia Triughiului Bermudelor este transpus acest triunghi pe tunsoarea de păr scurt. Această colecţie încearcă să transpună undele, valurile, tot ce înseamnă mare, ocean, râuri, în filosofia tunsorii. Culorile se duc tot către zona apei”.
Potrivit acesteia, colecţia Hydrosphere presupune trei tunsori şi trei tehnici de culoare. „Eu am una din tunsorile din colecţie şi port o culoare din colecţie. Eu zic că nu mi se potriveşte fiindcă acest gri este pentru doamne mult mai tinere, dar am acceptat să mă sacrific fiindcă s-a cerut acest tip de gri. Se spune că se poartă nuanţele de gri, dar nu este obligatoriu nimic. Nu este o regulă să porţi breton şi părul gri. Trebuie să ştii să îţi adaptezi tot ce înseamnă fizionomia ta, caracterul tău”.
Anca Ionescu, director tehnician la Academia BES România, a adăugat că anul acesta se mai poartă şi culorile vii, pline de viaţă: „În momentul în care punem o culoare, trebuie să ne stea şi bine. Degeaba se poartă dacă noi nu punem ce trebuie. Fiecare avem defecte, calităţi. Se mai poartă şi blondul gri, doar că e o culoare foarte pretenţioasă, să nu facă trăsăturile mai sopbre şi să nu maturizeze excesiv”.
Încântată de felul cum s-a derulat concursul pe meserii, Martha Mocanu a spus că va reveni la Bistriţa luna viitoare ca să discute cu Monica Mureşan, secretarul Camerei de Comerţ şi Industrie despre posibilitatea de a extinde competiţia la nivel regional şi chiar naţional.
Adaugă comentariu