Social

Cum s-a ales cu amendă o femeie din Galații Bistriței acroșată ușor de mașină

Astăzi, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au intervenit la un eveniment rutier semnalat pe Drumul Național 15 A, pe raza localității Galații Bistriței.

”Un autoturism condus de o femeie de 50 de ani din Mijlocenii Bârgăului, în timp ce se deplasa pe direcția Reghin către Bistrița prin Galații Bistriței, a acroșat ușor cu oglinda autoturismului o femeie de 43 de ani din localitate, care a pătruns pe partea carosabilă, în calitate de pieton.

Cele două participante la trafic au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul șoferiței și indicând valoarea de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul pietonului.

Polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale a pietonului, conform prevederilor OUG 195/2002, cu amendă în cuantum de 435 lei”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.