Actualitate

Cum se va merge la școală de luni în Bistrița-Năsăud. Ministerul Educației insistă pe distanțarea fizică

(VIDEO) Ministerul Educației a publicat lista cu fiecare localitate din fiecare județ în parte și scenariul în care se încadrează, pentru ca elevii, profesorii și părinții să știe cu exactitate modul în care se redeschis școlile, în contextul revenirii elevilor în bănci de luni, 8 februarie, atunci când începe semestrul II.

În județul Bistrița-Năsăud, sunt în scenariul roșu și galben următoarele localități:

În localitățile aflate în scenariul galben (incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1.000 dar mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori) vor fi reluate de luni, 8 februarie, cursurile în creșe, grădinițe, clasele primare, precum și clasele terminale de gimnaziu și liceu, clasele VIII, XII și XIII.

În scenariul roșu (incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000), sunt permise activitățile la școală pentru antepreşcolari, preşcolarii, precum şi pentru elevii claselor din învăţământul primar.

Majoritatea localităților din Bistrița-Năsăud sunt în scenariul verde (incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori), care prevede că activităţile care impun prezenţa fizică a copiilor sunt permise pentru toate categoriile de antepreşcolari, preşcolari şi şcolari.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a precizat într-o conferință de presă că Ministerul Educației va monitoriza, cu ajutorul autorităților din teritoriu, respectarea tuturor regulilor impuse pentru desfășurarea în siguranță a cursurilor în școli: ”Insistăm pe respectarea următoarelor reguli: distanțarea fizică e extrem de importantă, maximum posibil, minim 1 metru pentru a nu ajunge în situații absurde de blocaj. Mizăm pe capacitatea organizatorică a fiecărui director de școală că va asigura distanțarea maxim posibilă în condițiile date. Scăzând acele categorii de elevi exceptate din perspectiva prezenței fizice aglomerația din sălile de clasă nu va fi chiar atât de mare cum se prezintă la nivel teoretic”, a declarat ministrul.

Potrivit ordinului comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății, se suspendă cursurile pentru 14 zile la apariția primului caz de coronavirus în școală, în învățământul preșcolar și primar.

În cazul gimnaziului și claselor de liceu, la depistarea unui caz de infectare cu Covid se declanșează ancheta epidemiologică. DSP va decide dacă se vor suspenda cursurile încă de la primul caz sau se așteaptă apariția celui de-al doilea caz. „La ciclul gimnazial şi liceal, la primul caz se va face o anchetă epidemiologică, se recomandă şi testarea, şi vor fi analizate măsurile, fie se suspendă încă de la primul caz, fie nu e necesară suspendarea, se continuă până la al doilea caz, când se suspendă”, a precizat Cîmpeanu.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/videos/467089377638166
https://www.facebook.com/guv.ro/photos/a.314383408683588/3538540196267877
Etichete

4 comentarii

  • ,,Aglomeratia din salile de clasa nu va fi chiar atat de mare” hahahaaaa…oare stie ce vorbeste? A fost domnul ministru in scoli sa vada?? Sunt clase cu peste 30 de elevi…cum pastreaza distanta acolo??? Prima banca e lipita de catedra…. 1m intre elevi??? Oare cat ii mai lasam sa abereze si sa si bata joc?? In prima faza, au intartat parintii impotriva cadrelor didactice care nu vor sa se vaccineze, apoi s au facut de ras cu lipsa vaccinurilor si cu platforma de 2 lei…profesorii programati cel mai devreme la jumatatea lunii martie pt.prima doza:)))) …posibil pana atunci sa intram iar in online…iar dam vina pe profesori…apoi a venit cu aceste aberatii si reguli care nu pot fi niciodata respectate intr o scoala cu nr.mare de elevi.. aaaa..si tot profesorii cica trebuie sa urmareasca elevii daca au simptome…zau??? Rusinee….si cireasca de pe tort din seria mintim poporul cu televizorul sau cu ziarul : desi s a anuntat ca toti elevii si toate cadrele didactice vor primi masti gratuit, ca vezi doamne scolile au fost dotate…surpriza…o alta gogonata minciuna a nesimtitilor care ne conduc.Am fost clar anuntati ca scoala nu are masti!!!

  • Daca folosim o expresie draga guvernantilor , profesorii si elevii „ar putea primi” masti gratuite . Apoi , tot asa , profesorii si elevii „ar putea fi testati” utilizandu-se teste rapide. Ar putea fi ! Evident nu se se specifica : de la cine , de catre cine , cum , unde si cand …Dar cine va mai trai , „ar putea vedea…”!

  • Ordinul nr. 3.235/93 din 4 februarie, 2021 privind regulile pentru începerea școlilor în format fizic a fost publicat vineri în Monitorul Oficial.
    Ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății păstrează rata de infectare de 1 la mie ca limită maximă pentru scenariul verde – cea în care elevii de la toate clasele participă fizic la ore. Varianta finală face referire și la elevii care vor putea sta în continuare acasă și învăța online.
    Se recomandă distanțare de 1 metru între elevi, care vor purta masca în permanență. Preșcolarii nu sunt obligați să poarte mască.
    Orele de curs în format fizic într-o clasă se suspendă la apariția unui caz de infectare cu SARS-COV2, în cazul grădinițelor și claselor primare, și a două cazuri pentru gimnaziu și liceu.
    Închiderea întregii școli se decide punctual de către DSP împreuna cu conducerea școlii, „dacă” apar cazuri în rândul profesorilor.
    Se pot face teste la cabinete școlare, „dacă” există acordul scris al părinților.
    Din păcate, prea multi „daca” denotă incertitudinea referitoare la luarea unei decizii privind regulile pentru începerea școlilor în format fizic.
    In rest, despre școală, numai de bine:
    Vezi: https://timponline.ro/despre-scoala-numai-de-bine/

  • Al treiea val de covid se apropie de Romania . Cum se pregateste Romania ? Face ce face dar mereu este in contratimp cu restul tarilor.Cand altii aveau scolile deschise la noi erau inchise. Acum cand in vest s-au inchis la noi se deschid. „Pregatirea” e in curs…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.