Damaschin Berende și fiul lui Bogdan de la Clubul Sleddog Bistrița, care s-au întors de la campionatul european de sănii trase de câini din Italia în urmă cu două săptămâni, au decis să stea deoparte o vreme, deși zona în care a avut loc respectivul concurs nu era afectată atunci de coronavirus.
”Am completat formularele solicitate la intrarea în țară, destul de riguroase, cu toate informațiile. Acesta a fost un aspect pozitiv. Apoi ne-au dat drumul să mergem acasă fără nicio recomandare, dar noi am considerat de cuviință să anunțăm medicul de familie. Am făcut lucrul acesta ca, prin intermediul lui, să luăm legătura cu Direcția de Sănătate Publică, voiam să spunem exact parcursul, am tratat cu toată responsabilitatea acest aspect. A doua zi, atât eu, cât și Bogdan, am primit, separat, telefon de la medicul epidemiologic al DSP și ni s-a spus că suntem în ordine în raport cu informațiile pe care le-am furnizat și că nu este nevoie de autoizolare pentru că noi am fost în Piamonte, unde, în acel moment, nu era raportat niciun caz de îmbolnăvire cu coronavirus. La întoarcere, am traversat Italia pe autostradă fără să oprim. Am considerat că e o măsură de precauție utilă, bună. Am sosit acasă, dar am analizat situația cu Bogdan și am ajuns la concluzia că cel mai bun lucru pe care îl putem face este ca inclusiv această întâlnire cu presa să o facem după două săptămâni de la acel moment. Bunul simț îți spune că niciodată nu poți elimina toate riscurile și nu am vrut să punem pe cineva în pericol”, a spus Damaschin Berende.
Luni, în curtea Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, familia Berende a adus toți câinii campioni: Astra, Beauty, Sky și Aron care, împreună cu Bogdan Berende, au devenit campioni europeni la categoria 4 Husky, Atack și Sarah care, avându-l la cârmă pe cu Damaschin Berende, au devenit campioni europeni la categoria 2 Husky.
Damaschin Berende a reamintit că România a urcat pe locul trei în Europa într-un clasament al națiunilor participante la campionatul european după ce echipa țării noastre a obținut rezultate excelente la Pragelato 2020, Italia.
La cursele din Alpii Italieni, a mai participa: King, Kana și Amak cu Daniel Tentiș – vicecampioni europeni la categoria 4 Malamut și Kroky, Mira, Lucky și Taz cu Alexandru Achim – locul 5 la categoria 4 Husky.
De altfel, în urma acestor rezultate, cele două federații internaționale de specialitate au transmis invitația României să devină gazda a campionatului mondial pe zăpadă din 2021 și a campionatului mondial pe uscat în noiembrie 2020. Deși onorante aceste invitații, competițiile nu vor putea fi organizate în lipsa unui efort conjugat al autorităților locale, județene și chiar naționale.
Clubul Sleddog Bistrița-Năsăud a mulțumit, cu această ocazie, Asociației Tășuleasa Social, dar și sponsorilor: Dimex 2000 Company, Megatitan, Carmolact, Rombat, Sepia Print, Influent, Intex, Emi Center, Crama Jelna, Asociația Grigore Moisil, Dan Promovet, Fox Naturalis și Ocolului Silvic Josenii Bârgăului.
Corect, foarte correct! Fara egoismul si desteptaciunea aceea care ne intuneca mintile, cand ne credem mai destepti decat toti si venim la cei dragi sa le impartim din prea plinul nostrum dobandit in afara tarii. Sunt din pacate mult prea multi acei diasporezi fara pic de minte!!!! Acesti doi domni trebuie sa fie un exemplu. Asa se face! Si apropos, acest guvern si acest presedinte s-au preocupat sa asigure stocuri de medicamente, tinand cont de isteria ce va urma??? tarile din jur deja s-au asigurat cu stocuri pentru medicamente!!!!! in farmacii ar trebui sa se vanda doar pe baza de reteta orice medicament care nu este vitamin! nu de alata dar istericii cumpara provizii la punga, ca le trebuie ca nu le trebuie, iar farmacistii fac afaceri banoase de acum!!!! cum ne protejeaza prefectura si guvernul de aceste practici???????????????????????????????????????????????
domnule, cumpara din banii tai chestii?
probabil intr-o zi tot le vor folosi