”Viaţa politică este dominată zilele acestea de coagularea dreptei şi de acuzele foştilor noştri parteneri, dar şi ale celor de la PDL, vizavi de stânga şi de PSD. Răspunsul nostru este unul singur: în iunie 2012, am câştigat alegerile la nivelul judeţului asumându-ne o serie de proiecte pentru judeţ în principal vizavi de infrastructură. Cel puţin din partea celor de la PDL am văzut un nihilism total cum că în judeţ nu se lucrează, nu s-a făcut nimic. Aşa că vreau să aduc aminte ce se întâmplă, cel puţin anul acesta, în judeţul Bistriţa-Năsăud”, a spus Daniel Suciu, care s-a referit mai întâi la aducţiunea apei în zona de câmpie despre care a spus că reprezintă o preocupare a guvernanţilor actuali.
”Poate că iureşul electoral, poate permutările de pe scena politică ne-au făcut şi pe noi să nu ieşim în faţa publicului şi să spunem ce am reuşit să facem. Pe Ordonanţa 28 de la Ministerul Dezvoltării Regionale, anul acesta sunt cuprinse trei comune din zona de câmpie cu 13 sate pentru introducerea apei potabile. Este vorba de comuna Urmeniş, Miceştii de Câmpie şi Sânmihaiu de Câmpie. Finanţarea pentru începerea lucrărilor este prinsă anul acesta. La Silivaşu de Câmpie, problema a fost rezolvată prin Măsura 322, iar la Şieu Odorhei, tot în zona de câmpie, unde din nou erau probleme cu apa, prin economiile la Masterplan, anul acesta se va introduce apa potabilă în cel puţin patru sate”, a spus el.
Parlamentarul PSD s-a referit apoi şi la drumuri. ”În ce priveşte infrastructura rutieră, extrem de deficitară la momentul în care preşedintele CJ Emil Radu Moldovan a preluat mandatul, iarăşi avem câteva comunităţi pe care vom reuşi să le legăm de această condiţie minimă de civilizaţie care este asfaltul. De 40 de ani, oamenii din Poienile Zagrei şi Suplai aşteaptă asfaltul. Anul acesta au început lucrările. Tot de 40 de ani, oamenii din Breaza şi Purcărete aşteaptă să fie legaţi de centrul comunei Negrileşti prin asfalt. Anul acesta au fost prinşi bani şi ne apucăm de lucru. Nu mai spun că, în patru ani de mandat PDL la CJ, din trei comunităţi foarte mari care nu erau legate de asfalt, au reuşit să închidă o singură comunitate şi mă refer la Runcu Salvei. În mandatul nostru, închidem Milaşul, finalizăm lucrările şi Leşu Ilvei. Ne apucăm de lucru să legăm Ardan de Şieu. S-a finalizat primul strat de asfalt pe tronsonul Şieuţ – Sebiş – Ruştior. Am făcut studii de fezabilitate şi am prins o sumă de cinci miliarde (de lei vechi –n.r.) pentru drumul de la Matei- Moruţ – Fântânele. Şi comunitatea din Bichigiu va fi legată de asfalt fiindcă şi oamenii aceia aşteaptă. Aceasta este preocuparea noastră atât a reprezenţilor noştri în CJ, cât şi a noastră, a celor care astăzi ocupăm nişte funcţii. Ne interesează foarte puţin ceea ce se întâmplă pe piaţa politică. Şi vă spun din capul locului că oricâte declaraţii ar face colegii noştri astăzi, acesta este singurul răspuns pe care îl vom da”, a adăugat el.
Daniel Suciu a mai spus că săptămâna aceasta a fost în audienţă la directorul CFR Călători interesat fiind de redeschiderea tronsonului de cale ferată Rodna Veche – Ilva Mică.
”Ne interesează ce se întâmplă şi cu oraşul Sîngeorz-Băi şi cu turiştii care, cel puţin prin programul social al Guvernului, vor merge la tratament în Sîngeorz-Băi. În special, pensionarii ajungeau la Sîngeorz-Băi cu trenul şi de acolo aveau legătură spre Sîngeorz-Băi. De la 1 ianuarie 2014, această legătură nu mai există. A fost o companie privată care a renunţat la tronson şi ne interesează ca măcar două garnituri de tren să funcţioneze din nou pe această linie. Nu e simplu, dar am încredere că discuţiile pe care le purtăm vor da roade. Fac un apel la primarii din Ilva Mică, Sîngeorz-Băi, Şanţ, Rodna şi Maieru să facă un memoriu care să ajungă la Ministerul Transporturilor fiindcă e importantă şi poziţia comunităţilor pentru a redeschide acest tronson”, a spus Suciu.
aveti dreptate ,pe voi va doare in pix de viata politica, sociala si economicaa tarii. uitati un om sincer , bravo.
noooo nui destul nooooo
sa dispara cu toti pesedei si clica lor noooooo
Sincer la ce Adriane…
dl. Vasile , am uitat sa pun ghilimelele la sincer . scuze. am crezut ca v-ati dat seama . inca odata scuze.
Piti Mai lasane.
Mai jegule si limbricule comunist ce esti ! Ai iesit din iarba mare de unde nici nu te vezi de sub o balega de magar psdist . Sa va fie rusine ca nu faceti nimic in afara de declaratii mincinoase si hotii si pradari din toata tara .Dispari jegule din fata noastra incompetentule si sluga a lui Zgonea alt analfabet si incompetent !
Vai domne cum spui domnului deputat o sa moara de rusine idilul din Odorhei,vai nu spune la el asa faci de risine la el ……
Vai domnul Daniel da cum de v-o BATUT dl Jenor in sat la socrii.Se cunoaste ca el nu are asa mare putere ca dumneavoastra.
Gigi dar nu stii cum sa nu-l bata cu primar asa cum sa spun sa nu supar pe nime ,deci primar asa PROSTALAU si domnul deputat Daniel il iubeste foarte mult.Dl Beudean Jenor are situatia sub control v-a ajunge primar acolo.Doamne ajuta.
Asa este
APROPOO DE PROPUNEREA DE MODIFICARE LEGISLATIVA A DRUMURILOR OCOLITOARE … A DOMNULUI SUCIU….RESPINSA DE COMISIILE DIN SENA …
IN CONCLUZIE : CIND SPUI SUCIU …” DE REGULA” TRAGI REPEDE APA …!!!