De ce a durat atât de mult restaurarea Bisericii Evanghelice. Explicațiile lui Vasile Duda

”Biserica Evaghelică a trecut prin multe momente, dar niciodată nu a fost atât de frumoasă precum o avem azi”, a spus istoricul de artă Vasile Duda, care a explicat și de ce a durat atât de mult restaurarea ei: ”A fost o muncă de Sisif în încercarea de a conserva cât din mai mult din autenticitatea edificiului”.

La simpozionul organizat de Primăria Bistrița având drept temă ”Reabilitarea patrimoniului istoric local și promovarea turistică a acestuia – modele de bună practică în orașele înfrățite”, istoricul de artă Vasile Duda a abordat tema ”Biserica Evanghelică Bistrița 1563-2023” din care spicuim:

”În 1319, era amintit pentru prima oară un paroh la Bistrița, ceea ce înseamnă că deja biserica era un reper în cadrul comunității. La 1478 avea două turnuri în fațada de vest și arăta ca o biserică romanică.

La 1560-1563 începe să primească aspectul pe care îl vedem acum astăzi. De unde și comparația de la 1563 în 2023. Anul 1543 este unul important pentru că sașii au trecut la reformă și din biserică romano-catolică a devenit evanghelică. Asta a și impulsionat restaurarea cu impact mare care s-a făcut la jumătatea secolului al XVI-lea.

În 1857, a fost cuprinsă de un incendiu dezastruos care, practic, a impus prima condiție de restaurare a bisericii. Discuțiile au fost intense dacă să se schimbe aspectul bisericii, să se păstreze. În 1861 s-a hotărât să se păstreze forma originală, să nu se aducă alte adăugiri.

În 1926, Herman Phleps din Danzig este chemat să facă restaurarea edificiului. Erau alte modalități în care se intervenea. În interior s-a adăugat cromatica specifică anilor 1900, acel roz din interior. Astfel, monumentul a trecut prin aceste transformări, dar este marcat și de funcțiunile lui. După 1944, sașii sunt tot mai puțini, biserica nu mai are funcțiunile pe care le-a avut, nu mai poate fi întreținută cum ar trebui să fie și nici regimul comunist nu e interesat să investească în monumente istorice.

În 1990, s-a schimbat atitudinea, însă resursele erau puține. Încep primele încercări de restaurare, însă din donații. În 2005 încep să se vadă rezultatele. La un moment dat, biserica a fost fără schele de lemn pe fațada de vest. La finalul anului 2006, se adaugă o schelă de lemn turnului tocmai pentru că urma să treacă printr-o intervenție majoră și în 2007 lucrările păreau să meargă în regulă.

Dezastrul din 2008 a trezit comunitatea pentru că se întâmpla ceva în centrul orașului, la cel mai important monument pe care îl aveam. După incendiu, totul părea un dezastru, dar, ca orice trezire, orașul își redescoperă posibilitatea de a se armoniza în jurul acestui obiectiv și atunci donațiile fac ca biserica să intre într-o nouă fază, iar în 2009 vedem deja turnul cu acoperișul refăcut, cu clopotele așezate în turn și monumentul e în siguranță.

În 2017-2018 s-a lucrat intens la faza de proiectare, iar în 2019 încep lucrările, dar cei mai grei ani au fost din 2020 tocmai pentru că trebuiau finalizate toate etapele în ceea ce privește elementele de pietrărie, fragmentele de pictură, rezultatele arheologice care au adus o serie de pietre funerare despre care nu știam că există și atunci specialiștii trebuiau să dea soluții cât mai repede pentru toate aceste provocări care înseamnau o permanentă reașezare a proiectului.

Ce înseamnă să consolidezi tencuieli medievale? Să le poți găsi, să le poți consolida centimetru de centimetru. Această muncă se Sisif a însemnat de fapt încercarea de a conserva cât din mai mult din autenticitatea edificiului. Acolo unde s-au găsit fragmente de pictură – despre care nici nu știam că există – după cercetarea tencuielilor ele au fost restaurate și atunci poate că, după 460 de ani, când ele au fost acoperite, le putem vedea din nou.

Biserica pe care o avem acum, în urma restaurărilor, probabil că oferă cel mai mult decât a oferit ea de la începuturile ei pentru că, într-un fel sau altul, specialiștii s-au străduit să îi pună în valoare toate etapele care au fost la acest edificiu. Restaurarea pietrăriei s-a făcut de la intervenții cu seringa până la intervenții majore. Vitraliile au reumplut golurile ferestrelor, iar dacă ne gândim că au aproape 9 metri, aproape înălțimea zidurilor de la Cetatea Bistriței, ne dăm seama ce a însemnat să intervii, ca restaurare, pe aceste elemente de pietrărie.

Mobilierul a intrat și el în starea de restaurare-conservare, cel puțin conservare pentru că trebuia să fie adus în starea de siguranță, iar restaurarea componentelor rămâne și pentru perioada care urmează. Lucrurile nu se încheie niciodată în restaurarea unui monument și, desigur, așezarea în spațiul bisericii. Este una dintre bisericile cu cele mai multe piese de mobilier istoric din această zonă.

Odată cu această bucurie a restaurării, sigur că și colecțiile pe care biserica le-a avut la un moment dat, se întorc într-o formă sau alta să completeze edificiul. Este cazul acestei colecții de covoare care, cu toate că au venit ca replici, refac o atmosferă.

În 13 mai 2023, când s-a făcut resfințirea bisericii, cumva ne-am apropiat de acea recomandare făcută meșterului Petrus Italus de Lugano, și anume de a avea o biserică destul de frumoasă și elegantă. Noi credem acum că este chiar mai mult, să o vedem altfel de cum am văzut-o până acum, meșteșugită și primenită pentru zilele de azi și pregătită să întâmpine timpul care urmează.

Stilistic, putem regăsi în 1563 la Bistrița o sincronizare perfectă cu ce era în Europa, elementele de renaștere de aici sunt în sincron cu renașterea care se desfășura în lume. Întrebarea este dacă acum, la 460 de ani când facem această restaurare reușim să fructificăm la fel aceste oportunități.

Noi, la Bistrița, avem o biserică frumoasă, o biserică evanghelică față de care ne putem pune întrebarea: poate ea să devină un simbol pentru un oraș astăzi ortodox în mileniul trei? E o întrebare pe care ne-o putem pune tocmai pentru că există această provocare legată de cum se construiește afecțiunea legată de un monument istoric. Poate că dimensiunea este cea care influențează, de fapt, conturarea unei păreri despre un monument istoric, poate că vechimea, simbolul pe care poate să îl reprezinte, estetica, tehnica și inovația, poate că modul în care a rămas în mentalul colectiv sau, poate pentru cei care trec prin oraș, dacă există acel suvenir, dovada că a trecut pe acolo și acela să fie legat de monumentul respectiv. Cred că provocările acestea există.

Probabil că cele mai tari puncte atunci când ne raportăm la biserică rămân cele de ordin stilistic, arhitectural. Biserica rămâne unul dintre monumentele cele mai reprezentative și cele mai importante. Pentru că are o dimensiune impozantă nu poți să nu te raportezi la el. Toate reprezentările pe care le avem cu orașul în memoria fiecăruia dintre noi sunt legate de acest monument. Contează mai puțin, de fapt, ce confesiune a generat forma inițială sau ce etnie s-a raportat la această formă inițială.

Cu siguranță că ceea ce completează monumentul: legendele, colecțiile de mobilier sau poate steagurile medievale – și de ce nu frumoasa legendă cu cel mai înalt turn din Transilvania sau frumoasa armonie între gotic și renaștere – nu fac altceva decât să activeze o solidaritate culturală care să depășească obstacolele care, în mod tradițional, funcționau.

În același timp, trebuie să fim conștienți că un monument reprezentativ într-adevăr generează cumva o identitate locală prin narcisim – o reîntoarcere mereu la propria imagine – pe care o cultivă în oraș cu fiecare generație.

Biserica din Piața Centrală poate deveni un vector urban, un vector acestei dezvoltări. După această restaurare trebuie să aducem monumentul în percepția artiștilor, a fotografilor, să avem cele mai frumoase imagini cu acest monument dacă vrem să aibă impact în această societate digitală în care funcționăm pentru că o imagine frumoasă nu se uită niciodată. Aceasta fi fi fi invitația de a ține aproape de acest monument”, a spus Vasile Duda.

Reamintim că restaurarea Bisericii Evanghelice s-a făcut cu bani europeni, finanţarea în valoare de 3,3 milioane de euro fiind obținută de Primăria Bistrița prin Programul Operaţional Regional (POR).

Contractul a fost adjudecat în octombrie 2018 de asocierea dintre Iasicon SA Iași și M.I.S. Grup SRL.

Prin contract s-au efectuat următoarele tipuri de lucrări:

• consolidarea şi restaurarea interiorului bisericii: pereţii de anvelopă, bolta peste tribună, reabilitarea pardoselilor din nava, cor şi galerie, restaurarea vitraliilor şi tâmplării noi;
• restaurarea picturii murale şi componentelor artistice din piatră;
• instalaţii pentru detecţia, semnalizarea şi stingerea incendiilor, instalaţie de semnalizare efracţie, instalaţii electrice de iluminat şi prize, instalaţii electrice de forţă (încălzire şi orga), instalaţii de amplificare sunet şi iluminat scenă;
• restaurarea corpurilor de iluminat, a mobilierului bisericesc (altar, strane, bănci);
• amenajarea interioară pentru concerte de orgă şi alte manifestări culturale la parterul bisericii, şi expunere la nivelul galeriei;
• amenajarea unor platforme de vizitare şi iluminarea podului; şarpanta gotică peste nava şi cor este unicat, având  ceea mai mare deschidere dintre şarpantele păstrate şi datate în Transilvania
• consolidarea şi restaurarea exteriorului bisericii: pereţii de anvelopă cu contraforturile la nava şi corul bisericii, incluzând frontonul vestic care a suferit degradări în incendiul din 2008, restaurarea celor două portice de intrare la nivel de pereţi portaluri, pardoseli, tâmplăria istorică de la portalurile de intrare, rezugrăvirea unitară a bisericii, inclusiv turnul;
• restaurarea picturii murale la bolţile porticurilor şi a cadranului solar de pe contrafortul sudic
• conservarea şi restaurarea componentelor artistice din piatră din exteriorul bisericii şi a turnului;
• conservarea şi restaurarea componentelor artistice din fier din exteriorul bisericii;