Actualitate

De ce ameninţă ciobanii din zona de munte a judeţului că îşi vând oile şi pleacă în Spania

În loc să-i ajute, statul vrea să îi aducă la sapă de lemn, spun oierii din zona de munte a judeţului Bistriţa-Năsăud, nemulţumiţi de normele de venit stabilite pentru impozitarea celor care cresc animale. Ciobanii spun că, în cazul în care nu se va reveni asupra acestor norme, îşi vor vinde turmele şi vor pleca în Spania.

Oierii montani din Bistriţa-Năsăud, adunaţi duminică, la Adunarea Generală a Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor Montani de Ovine “Dealul Negru”, au spus că nu au nimic împotriva fiscalizării agriculturii, ci a normelor de venit care sunt extraordinar de mari şi în totală neconcordanţă cu realitatea din zootehnia românească. Ca urmare, ei solicită un dialog la nivel de ministere ale Agriculturii şi Finanţelor pe această temă, pentru a stabili normele de venit reale.

Preşedintele Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor Montani de Ovine “Dealul Negru”, Vasile Turculeţ, a declarat, duminică, pentru Timp Online, că normele de impozitare trebuie stabilite diferenţiat fiindcă nu se face la fel agricultură în zona de şes ca şi în cea de munte.

“Noi suntem de acord că agricultura trebuie să fie impozitată, dar peste tot în lume este diferenţiată impozitare, ori aici au făcut o apă şi un pământ. Acesta va fi unul din motivele pentru care se va desfiinţa oieritul montan. Dacă există vreun motiv pentru care populaţia rămâne în zone montane, acesta este practicarea zootehniei şi a oieritului. Dacă sistemul de impozitare este descurajator, atunci lumea, în mod sigur, va pleca în Spania şi alte părţi unde se poate trăi fiindcă aici nu se mai poate. Dintr-o normă de venit de 65 de lei dacă impozităm cu 14 lei şi mai ţinem cont de greutăţile, cheltuielile care se fac cu păşunile montane (care sunt la 70, 80 de kilometri de sat, nu la marginea lui), acest lucru va duce la desfiinţarea oieritului montan. Impozitarea trebuie făcută diferenţiat şi argumentat. Cei care au pus semnul egal între agricultura montană şi nemontană au greşit din capul locului. România va resimţi aceste decizii aberante fiindcă, în câţiva ani, oamenii se vor lăsa de crescut oi şi vom reuşi să importăm inclusive frunzele de pătrunjel”, a declarat Vasile Turculeţ.

Federaţiile crescătorilor de ovine din zona montană au trimis o adresă Ministerului Agriculturii prin care solicită reluarea discuţiilor dintre cele două ministere, MADR şi Ministerul de Finanţe, pentru stabilirea altor norme de venit destinate oieritului montan.

 Adresa trimisă mi­nisterului se încheie cu solicitarea unei discuţii la nivel de ministere pentru stabilirea unor norme de venit adec­vate sectorului.

Numai din Asociaţia „Dealul Negru” fac parte peste 400 de membri care au turme cu mii de oi.

Cristiana Sabău

1 comentariu

  • O sa va poarte cu vorba pe la minister si o sa va minteasaca cum ne-au mintit pe toti dar de ce nu iesiti toti in strada sa va cereti drepturile ,unde sunt armata de parlamentari de Bistrita ,va spun eu se plimba la Bucuresti pe bani nostri si ai doare in spate de noi,ar trebuii sa duceti si pe cu oile la pascut sa vada realitatea,asta am votat asta avem .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.