ALDE Bistriţa-Năsăud, care anunţase că va veni cu un „candidat surpriză” la Senat, s-a trezit în prag de alegeri parlamentare că nu îl mai are. Preşedintele filialei, Ioan Ţintean, decis să nu meargă pe mâna politicienilor în camera superioară a Parlamentului, spune că va găsi o soluţie de îndată ce primarii partidului vin acasă dintr-o excursie de la Bruxelles.
„Sergiu Vitalian Vaida era surpriza, dar nu va candida fiindcă nu e de acord fiica lui. Nu se repetă povestea cu părintele Nicolae Feier (pe care Ioan Ţintean îl anunţase candidat de primar din partea PNL în 2012, însă a declinat oferta – n.r.) fiindcă acolo nu îi propusesem, a fost doar aşa o discuţie. Acum a fost o discuţie în vară pe care am crezut-o destul de serioasă, de fapt e serioasă şi a fost, însă cu două zile în urmă mi-a spus că nu poate. Rămâne alături de noi, dar nu poate candida. Nu sunt dezamăgit de decizia lui, însă pot spune cu certitudine că, dacă ar fi venit, Sergiu era senator. Îmi pare rău că nu şi-a putut convinge familia. El şi-a dorit”, a spus Ioan Ţintean, care va deschide lista ALDE BN pentru Camera Deputaților.
Întrebat cine va fi candidatul care va deschide lista ALDE la Senat, Ioan Ţintean a spus: „Aştept să vină primarii de la Bruxelles şi să ne înţelegem din mai multe posibilităţi, dar candidatul nu va fi din zona politicului, asta vă pot asigura”.
În ce-i priveşte pe liberalii nemulţumiţi care provin din vechiul PNL, Ioan Ţintean a spus că îi aşteaptă alături de ALDE, dar nu pentru poziţii pe locuri eligibile.
„Alături de noi, de ALDE, pot veni toţi cei care au fost în vechiul PNL. Dacă vor să se înscrie în ALDE, îi primim. Aş avea ceva rezerve în ce-l priveşte pe Stelian Dolha. Ar fi prea de tot. De obicei, eu nu sunt un om rău, dar nu mă pot urca acum cu el pe o scenă să convingem publicul să mă voteze, eu cu el lângă mine după ce în urmă cu an şi jumătate-doi s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Aş avea numai de pierdut. Diana Morar, Gheorghe Scuturici sunt nişte copii buni. Ei au fost pe lângă mine. Au mai înjurat ei la ALDE în anii trecuţi, dar în politică mai şi ierţi”, a adăugat Ioan Ţintean.
Sergiu Vitalian Vaida şi grupul său „Nănaşii”, prezenți la Bistrița și anul acesta la Târgul Mare al Bistriței, au susţinut spectacole pentru PDL în campania pentru alegerile parlamentare din 2012, în special în colegiul în care a candidat Ioan Oltean. Invitat fiind într-o emisiune difuzată de o televiziune din Bistriţa, fostului secretar general al PDL i s-a interpretat piesa „Rapangaliţa”, cântec ce face trimitere la „iubirea” cumnatei, soacrei şi vecinei, ocazie cu care Ioan Oltean a şi dansat.
Să mai spunem că şi PNL Bistriţa-Năsăud a apelat la actorul Adrian Titieni pe care a încercat să-l convingă să candideze de primar la Bistriţa, însă maestrul s-a supărat şi a plecat din oraş după ce a ieşit la iveală că era interesat mai degrabă de funcţia de parlamentar.
Nooooooo……
O lucratura de mare arta, a la Tinti! Ca de fapt omul, Vitalian Vaida ăsta nici un moment nu s-a gandit sa vina sa-si manance imaginea pe un partid de cateva procente. E daca era PSD mai discuta, mai zicea si fiica-sa , da.Dar Tinti a stiut si a si a facut pe misteriosul mai ceva ca la Surprize-Surprize, Nora pentru mama, Sultanul Suleiman(c-am auzit ca era sursa de inspiratie) si altele incarcate de suspans profund.Ei, dar nici magnificul nu mai e ce-a fost odata. Ce vremuri domnule..
Ce- l tot pomenesti taica pe Stelian Dolha in sus si in jos? Ti – a zis el ca vrea la matale in partidul liberalilor voiculisti adevarati? A zis ca ramane sa manance painea neagra in pnl. Ceea ce mata n-ai facut ca nu-ti place sa mananci decat cozonac de la guvernare. Asa ca lasa-l pe baiatul asta in pace, ca l-ai hartuit destul cu toti primarii aia ai tai.
Oricum nu avea nici o sansa. El cu „nanasii” lui este un circar ieftin ce a facut si continua sa faca mari deservicii culturii autentice a satului romanesc. Un circ „de doi lei” ce se adreseaza oamenilor slabi, folosindu-se de cea mai joasa forma de exprimare artistica. Deci, nici o pierdere, din contra. Total neinspirat D-l Tintean. Semne mari de slabiciune, epuizare, batranete. Expirat!
Au mai injurat ei la ALDE…
Ce exprimare eleganta, cata corectitudine gramaticala!
Certitudinea ca piticul asta era senator e comica rau de tot . E plin Parlamentul de artisti , va puteti imagina ce legi artistice scot astia . Pe Vaida nu il recomanda absolut nimic pt Parlament o fi el cunoscut cu emisiunile alea folclorice dar nu aducea voturi . A vrut si Aurel Tamas sa fie primar si nu l-a votat nici dracu . Tinteanu viseaza cai verzi pe pereti si minte cand spune ca ” nu e de acord fiica lui ” . Vaida nu vrea sa candideze pentru ca stie ca nu are nici o sansa si nici n-are chef sa piarda o luna degeaba cu campania , plus cheltuieli . ALDE va scoate 1 deputat la redistribuiri doar daca ii ajuta PSD-ul , sa fie clar . Ei se pretind liberali dar in realitate sunt tradatorii PNL-ului in fuga dupa functii cadou de la PSD , cu Tariceanu in frunte . Liberalii nu-i pupa in fund pe PSD -isti .
Ne lași nea Tintean ! Nu-ți ajunge cât ai fost si in stânga si in dreapta ? Toate funcțiile avute si nimic concret pentru județul nostru … la ce candidați are ALDE si PSD e vai de noi ! Aceeași oameni care nu au demonstrat nimic , nu au făcut nimic .
Tintean este un om politic cu experienta, stie el ce face. In orice caz nu cred că nu are el o solutie . Vedem…
VAI de CURU NOST !
Un lucru corect ar fi ca Tintean sa fie la Senat si Ioan Monita la deputati . Atunci ar fi lucrurile in echilibru .
Niste fripturisti cu Tinteanu in frunte. De cand il stiu pe omul asta, din 1980, tot dupa functii a alergat si lui i-a iesit. Asa e in viata, la unii le iese la altii nu.