Actualitate

De pe Biserica Evanghelică au început să cadă ţigle. Ce spune părintele Johann Dieter Krauss

Poliţia Locală a securizat, de câteva zile, accesul în Biserica Evanghelică dinspre Primărie întrucât de pe clădire au început să cadă ţigle. Mai mulţi bistriţeni ne-au semnalat situaţia revoltaţi că sunt posibile astfel de incidente după investiţiile masive în clădire. Ce spune părintele Johann Dieter Krauss.

Poliţia Locală Bistriţa a securizat zona încă de acum câteva zile, ne-au semnalat cititorii Timp Online. Ca să aflăm ce se întâmplă şi de ce au căzut ţigle l-am contactat pe părintele paroh Johann Dieter Krauss.

Nu e vorba de ţigle de pe acoperiş. Pe frontonul din vest sunt plasate nişte ţigle pentru ca să apere contraforturile acolo. Dintre acelea s-au desprins poate din cauza schimbărilor foarte frecvente de temperatură. Nu sunt ţigle noi. Cu acelea nu avem probleme. Au căzut o dată la o furtună, dar, în mare, nu avem probleme. Dacă vă uitaţi pe frontispiciu, sunt câteva suprafeţe mici, înguste. Pereţii ieşind în afară, sunt protejaţi de ţiglă. Sunt acele porţiuni protejate cu ţiglă ca să nu se infiltreze apa în pereţi. Acelea au fost puse prin 2000-2001 când au fost finalizate lucrările la frontispiciu. Ce s-a întâmplat nu e din vina constructorului care a lucrat recent. Aşa ceva se poate întâmpla frecvent unde sunt părţi de perete protejate cu ţiglă. Probabil e şi o urmare a incendiului fiindcă atunci zona aceea s-a încins foarte tare şi este posibil să fi fost afectată. Vă spun ca un laic pentru că nu sunt specialist în construcţii”, a spus părintele paroh.

Întrebat ce se va întâmpla în continuare, dânsul ne-a spus: „Nu ştiu, şi eu am aflat abia de curând şi nu am apucat să vorbesc cu domnul Sever Moldovan de la Primărie care răspunde de Biserică. Ar trebui înlocuite şi verificat dacă celelalte sunt fixe. Biserica poate fi vizitată fiindcă se poate face accesul pe alte uşi. Avem, har Domnului, cinci”, a adăugat părintele.

În ce priveşte continuarea lucrărilor la Biserică, Johann Dieter Krauss a spus că totul depinde de o nouă serie de finanţări europene. „Proiectul e pregătit ca să fie înaintat, pentru lucrări în interior, refacerea mobilierului, orga şi exterior. Proiectul e coordonat de Primăria Bistriţa şi nu cunosc foarte multe lucruri legate de valoarea finanţării cerute”, a adăugat sursa citată.

Anul trecut, Primăria Bistriţa scotea la licitaţie lucrările de execuţie a reţelei de canalizare pluvială perimetrală Bisericii Evanghelice, investiţie de 100.000 de lei. Municipalitatea anunţa că investiţia e necesară pentru protejarea structurii bisericii de apele din infiltraţii şi de apele freatice.

”Pentru refacerea Bisericii Evanghelice am alocat bani de la bugetul local sau i-am procurat. Faptul că am reuşit să stabilizăm definitiv biserica prin consolidarea bolţilor este o chestiune care mie personal îmi dă o linişte foarte mare. Până acum ne puteam trezi cu bolţile înăuntru. Lucrăm la proiectare să reabilităm integral biserica, ne mai trebuie vreo trei milioane de euro şi sperăm să obţinem aceşti bani din fonduri europene. Sau pe fonduri norvegiene, vedem ce găsim”, spunea la începutul anului 2014 primarul Ovidiu Creţu.

În 2012, Biserica Evanghelică şi turnul ei, proprietate a Parohiei Evanghelice Confesiunea Augustană, au trecut pentru 15 ani în administrarea municipalităţii, în vederea reabilitării şi folosirii monumentului în scop ecumenic, cultural şi turistic.

Biserica Evanghelică a fost construită iniţial în stil gotic, în secolul al XIV-lea şi completată în secolul următor. Ulterior, a fost modificată în stilul Renaşterii. Turnul bisericii are o înălţime de 75,6 de metri şi a fost construit în perioada 1470-1564. Înălţimea îi conferă statutul de cel mai înalt turn de biserică din Transilvania. În vechime, rolul său era, pe lângă cel de pază şi supraveghere în vremuri de primejdie, cel de poziţie „cheie” destinată observaţiei şi alarmării în caz de incendiu. Prin refacerea turlelor şi acoperişului, înlocuirea clopotelor şi orologiului, (distruse în timpul incendiului devastator din 11 iunie 2008), monumentul a capătat o nouă înfăţişare. Au fost realizate şarpanta de la nava bisericii, învelitorile pentru turn, lucrări de pietruire, zidării, zugrăveli, etc; a fost consolidată partea superioară a turnului şi balconul exterior. A fost montat un lift modern, prin intermediul căruia vizitatorii pot urca în turn şi admira panorama oraşului. Peste 2,5 milioane de euro au fost investite până acum în lucrările de refacere.

Biserica a luat foc în 11 iunie 2008, incendiul fiind stins după ce zeci de pompieri s-au luptat peste trei ore cu flăcările.

Biserica Evanghelica 2 perimetru securizat 3 perimetru securizat 4 perimetru securizat 5

5 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui raul Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS