Actualitate Recomandări

Demersuri pentru rezilierea contractului cu Elba. De unde ar putea veni lumina

Primăria Bistrița va rezilia contractul cu Elba Com SA Timișoara, care are contract cu municipalitatea pentru serviciul de iluminat public în Bistrița (mentenanță, extindere și modernizare a rețelei de iluminat public existente).

”Avem acordul Elba pentru rezilierea contractului, dar am cerut juridicului să îmi răspundă dacă suntem obligați ca partea de mentenanță să rămânem cu Elba până vom avea un alt câștigător pe o nouă procedură sau putem să renunțăm și la partea de mentenanță. Eu aș renunța și la partea de mentenanță, iar dacă ei nu vor fi de acord îi voi ruga să fie de acord, pentru că nu au capacitate nici ca resursă umană și nici logistică pentru a interveni în situațiile care se impun în oraș”, a declarat primarul Ioan Turc.

El a spus că și-ar dori ca aceste servicii să fie realizate de o firmă locală. ”Îmi doresc, nu ascund acest lucru, ca operatorul să fie o firmă din oraș care cunoaște realitatea orașului, care a mai intervenit și pe care ne putem baza. Sunt mai multe, dar important e să fie din oraș, să nu vină din București, Timișoara, Iași, Constanța sau mai știu eu de unde, să mai și subcontracteze”.

3 comentarii

  • Lumina vine numai de la Dumnezo si soarele creat de el .
    In rest toti fac contracte dar uita sa mai puna becuri.
    In Romania nu a functionat niciodata ca lumea sistemul de iluminat public, stradal si din parcuri.
    Romanii nu au gustul si trairile celor din occident si odata cu imbratisarea FURTULUI generalizat chiar le convine intunericul dosit de pe la colturi de strazi si peretiAm urmarit luminitele de pe pasaje si din parc , nu merg deloc la capacitatea proiectata.
    Nimeni nu a fost capabil sa le intretina.
    O singura cladire din municipiu arata bine noaptea la nivel european si aia inchisa si nefunctionala in prezent.
    Cladirea POSTA VECHE de pe Garii surprinsa de multe ori noaptea de fotograful nostru priceput LAURENTIU GREC.pe care-l apreciez foarte tare si ii multumesc ca ma bucura cu pozele lui.

  • In cazul unor contracte , rugamintile nu-si au locul. Trebuie vazut din punct de vedere juridic ce se poate face. Cate notificari s-au facut , ce nu s-a respectat din contract , care sunt timpii de interventie etc.etc. Rugile si rugamintile trebuie facute in alt loc si-n alt cadru , evident nejuridic. Altfel , de mult timp , Electro-Ursa este in stand-by.

  • Locuiesc la sat . Mi-am cumpărat de pe internet o lampă solară stradală cu puțin peste 150 lei in urmă cu 2 ani.
    Merge f bine și iarna , nu consuma nimic se pornește și oprește singură și-mi luminează toată curtea. Are și senzor de mișcare. Singura investiție a fost țeavă zincată pentru a ridica lampa la cca 5 m.
    Cost total undeva la 300 lei , garanție pentru lampă.
    Când toată lumea se zbate pentru energie verde , nu înțeleg de ce nu se pune in practică și de către primării, fondurile putând foarte bine scăzute substanțial.
    Părerea mea…..interesul altora!?!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Balan Marius -Horea Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS