Despre pârtie numai de bine

Am scris atât de mult despre pârtie din 2008 când am auzit prima oară despre ea şi până s-a inaugurat încât nu mai am energie să o iau de la capăt. De atunci, au trecut trei runde de alegeri locale, iar bistriţenii cei revoltaţi de „îngroparea” celor 4 sau 7 milioane de euro într-un deal fără zăpadă – că nu mai ştie nimeni suma exactă – fie au stat acasă când se vota, fie erau plecaţi cu treburi prin ţară şi străinătate. Alegeri locale au fost mereu vara, deci nu-i putem acuza că au mers la schi, dar undeva sigur au fost, poate la shopping la Viena, că altfel îi vedeam acasă, mobilizându-şi familiile, prietenii, vecinii să nu voteze aşa un primar risipitor de bani publici. Au fost ocupaţi, ca de obicei, şi au lăsat decizia în mâna a mai puţin de 30% din populaţie, de regulă oameni bătrâni, săraci, cărora nu le păsa prea tare de pârtie, cât de pomenile promise. Aşa vă trebuie, deştepţilor!

Pârtia s-a făcut. În mod normal, dacă era să ne luăm după comentariile de pe net, vineri dimineaţa trebuia să-l vedem acolo pe primar, coborând singur – sau cel mult cu acoliţii lui – un deal plin cu pietre. Ei, aş! Credeţi cumva că aşa a fost? Toţi gureşii care au strigat cât i-au ţinut puterile că nu e bine că se face pârtie în oraş au dat năvală. Aş da nişte exemple, dar mi-e ruşine de ruşinea lor că unii sunt oameni bătrâni şi se pretind schiori cu experienţă. Când am cerut să mă înscriu într-un grup al lor m-au refuzat pe motiv că nu am ce căuta în asemenea companie selectă. Mi s-a făcut silă, vă spun drept. Sunt 100% convinsă că, dintre ei, cei mai ipocriţi vor pretinde că au vrut să vadă cât de rea este pârtia asta nenorocită. Să mă lase! I-am văzut şi vineri, şi sâmbătă. Dacă eşti om cu capul pe umeri de câte coborâri ai nevoie să testezi? Cred că una era de ajuns.

Ignorând această categorie, aşa cum aţi putut vedea, vineri erau vreo 200 de oameni pe pârtie, sâmbătă şi mai mulţi. Am avut ocazia să văd sâmbătă. Nu era niciun scaun gol. La baza pârtiei, părinţii le puneau celor mici schiurile în picioare. Era plăcut să-i priveşti făcând împreună ceva. Duminică, dacă nu s-ar fi topit zăpada, probabil că erau şi mai mulţi. Privind acest tablou, fără să fi citit vreun comentariu din ziare, ai fi zis că tot oraşul aştepta cu sufletul la gură deschiderea pârtiei. Că e bună sau proastă, oamenii vor decide. Nu schiez şi nu am nicio idee despre cum trebuie să fie o pârtie. Şi în opinia mea s-au cheltuit foarte mulţi bani, însă e prea devreme să spunem că degeaba. După două zile şi jumătate nu poţi face o evaluare a unei investiţii făcută să ţină decenii.

Milioane de euro s-au dus ani la rândul în buzunarele clubului Gloria Bistriţa. Cu ce a rămas oraşul în urma alocărilor uriaşe de bani din perioada în care primar era Vasile Moldovan? Nu cumva s-au dus banii  în buzunarele unei găşti care făcea ce voia cu ei? Milioanele de euro s-au dus în  salariile unor jucători care nici măcar nu erau bistriţeni şi în bunăstarea unora care conduceau clubul. Stadionul e o ruină, clubul a murit odată cu Jean Pădurean, oraşul nu s-a ales cu nimic. Despre cum s-au risipit banii publici în mandatul fostului primar care a girat tot ce a vrut gaşca glorioasă să facă am scris AICI.

Milioane se duc de aproape două decenii în tot felul de evenimente de trei zile, patru zile. Cu ce efect? Zero barat. Nu mai ştie nici naiba cine a cântat anul trecut la Târgul Mare sau acum 10 ani la Zilele Bistriţei. Foarte multe milioane se duc pe studii puse apoi la sertar, complet lipsite de orice utilitate, proiecte pentru care nu se găseşte finanţare sau care sunt abandonate fiindcă nu mai sunt actuale.

Da, Bistriţa e plină de străzi proaste, nu are locuri de parcare, nici o centură ocolitoare. Sunt foarte multe lucruri care trebuie făcute, indiscutabil. Trăim însă într-o ţară cu multe probleme legate de proprietate, cu oameni care se agaţă disperaţi de o palmă de pământ, care nu ar ceda comunităţii nimic decât dacă ar primi în schimb miliarde, cu oameni care atunci când statul vrea să facă ceva cresc de 10 ori preţul doar ca să-l împiedice, cu un stat la fel de birocratic şi de greoi, plin de incompetenţi numiţi acolo politic şi care nu şi-ar asuma vreo decizie în ruptul capului. E mai uşor să-i laşi pe alţii şi să-ţi încasezi leafa cu multe zerouri. E mai simplu să nu îţi asumi nimic.

Toate aceste lucruri nu le vedem sau nu vrem să le vedem. În opinia mea, suntem orbiţi pur şi simplu de ură faţă de conducători, indiferent cine sunt. Nu fără motiv. Cu toţii au avut grijă mai întâi de ei decât de noi. La capitolul viziune au stat prost cam toţi. E de ajuns să ne gândim la Traian Băsescu, ministru al Transporturilor, care spunea că România nu are nevoie de autostrăzi. Şi tot l-am ales preşedinte al României, cu toate că azi ne dăm seama ce tâmpenie a putut spune şi cât timp s-a pierdut din cauza unora ca el. Şi câţi nu au mai fost?

Dacă pârtia este o investiţie proastă vor vedea generaţiile următoare.  Cei care mai au dubii legate de marea prostie de a finanţa cu bani publici mafia fotbalului să se ducă şi să admire ruina Stadionului Jean Pădureanu, o afacere privată, îmbârligată, din care Bistriţa nu s-a ales cu nimic, nici măcar cu nenorocita de peluză, scoasă la licitaţie de Fisc din când în când.