Actualitate Recomandări

Dezamăgit de cum a evoluat viaţa politică, Ioan Oltean e pe cale să ia o decizie importantă

Absent în ultimele luni din spaţiul public, copreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean, a explicat ce l-a determinat să facă un pas în spate şi a vorbit inclusiv despre planurile sale personale pentru 2016.

Ioan Oltean a fost întrebat dacă îndelungata sa absenţă din spaţiul public se datorează citării sale la DNA Oradea într-un dosar de corupţie.

„Nu a fost numai după, nici înainte nu am prea apărut în conferinţe de presă. Poate că e momentul să îi las mai mult pe colegii mei să iasă în faţă. Întotdeauna, lipsa de vizibilitate a celor din spatele meu mi s-a imputat mai mult mie. A şi scris cineva un articol că la umbra stejarului nu creşte nimic. E un motiv pentru care am rămas mai mult în spate. Şi celălalt motiv de a avea o anumită reţinere în a fi extrem de vizibil în această perioadă, nu pentru că aş fi vinovat sau sunt vinovat de ceva, ci pur şi simplu pentru că aşa am apreciat că e bine pentru activitatea partidului la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud”, a spus Ioan Oltean, într-o conferinţă de presă.

Liderul PNL Bistriţa-Năsăud a spus că ia în calcul inclusiv să nu mai candideze la un nou mandat de parlamentar.

„Nu vă ascund că există o astfel de gândire. Nu este luată o decizie în privinţa aceasta, dar, dat fiind modul în care a evoluat viaţa politică românească în ultimul timp, nu ascund că există în mintea mea şi o asemenea alternativă, dar toate la timpul lor. Deocamdată sunt ferm hotărât, alături de colegii mei şi de copreşedintele Stelian Dolha, să câştigăm alegerile locale şi vă asigur că le vom câştiga în Bistriţa-Năsăud în ciuda celor 85% dintre primari care astăzi figurează în evidenţele PSD”, a spus Ioan Oltean.

Ioan Oltean este cel mai longeviv parlamentar din Bistriţa-Năsăud. Din1990, el nu a lipsit din niciun legislativ, fiind inclusiv vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

5 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui Ioan V. Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.