Dezamăgiți din nou de ”marea de la munte”. Cu ce impresii au plecat cei care au vizitat stațiunea Colibița

Din cauza pandemiei, mulți români au ales să-și petreacă vacanța în țară, iar cei care au vrut să evite aglomerația de la mare au ales muntele, inclusiv stațiunea Colibița. Site-urile care consemnează impresii de vacanță nu au referințe tocmai plăcute pentru zona noastră.

”Dezamăgire mare. Plajă nu pot face decât cei cazați în hotel, drumul în jurul lacului nu e făcut, parcări nu sunt. Atât de lăudată mi-a fost, dar nu este așa. Poate dacă mergi cu gașca ca să te distrezi, dar nu merită bătuți atâția km pentru asta. Nimic amenajat. Fiecaŕe a construit unde a vrut. Pădurea se taie. Apa e murdară. Mai bine te cazezi în oraș, la Bistrița, dai o tură până la Colibița, mai vezi și orașul, au piscine mai faine, mergi la Figa, la Tihuța, mai un moll, ai mai multe variante. Ce să faci la Colibița mai multe zile?”, a scris cineva în 7 august 2020.

”Am revenit la Roser Hotel și în 2020, sperând că și în condiții de pandemie ne vom bucura de siguranță și confort ca anul trecut. Nu a fost cazul. Am considerat că merită să conducem 7-8 ore din București cu mașina ca să ne simțim în siguranță, dar ne-am înșelat. Drumul ok, asfaltat până la hotel.

În context pandemic, dezamăgire maximă la capitolul seriozitate și siguranță. În pofida afișelor cu regulile obligatorii de protecție, nu se respectă nimic. Personalul nu poartă masca în interior (doar 1 ospătar și 1 cameristă purtau corect), la bucătărie, bar, nu purta nimeni.

Nu se ia temperatura, nu se restricționează numărul persoanelor care accesează un spațiu mic, nu se dezinfectează decât superficial, pentru unii se organizeză și mese de 10 persoane la terasă sau chiar în interior (am văzut zilnic). Întrebat despre respectarea regulilor, personalul a răspuns zeflemitor, în bătaie de joc și în contrast absolut cu evidența.

Camera destul de curată, cu excepția lenjeriei pentru patul suplimentar, pe care am găsit-o neschimbată după turiștii anteriori (era vizibil murdară și miroasea urât). A venit cameristă, FĂRĂ MASCA în spațiu închis, și a schimbat-o.

Am stat în cameră cu vedere la munte, fără balcon, în corpul A, fix deasupra bucătăriei, de unde ne venea constant miros de mâncare, zgomot mult, inclusiv înjurăturile angajaților și lamentările lor constante la locul de fumat de sub fereastră camerei noastre.

Prețurile sunt mari raportat la calitatea mâncării. Au câteva feluri pentru copii, făcute din preparate congelate, fără gust și în combinații nesănătoase (în general, cartofi prăjiți cu ceva carne).

În context pandemic, nu se dezinfectează decât superficial și sporadic mesele. Scaunele, suporturile de șervețele, olivierele, nu. De adaptare la noul context, când ar fi fost potrivite condimente, ulei, sosuri în ambalaje de unică folosință, nu s-a auzit la Roser.

Micul dejun a rămas sub formă de bufet, e drept, servit afară. Însă tot așa, cu zeci de oameni suflând, tușind, strănutând peste toată mâncarea. Un singur espressor de cafea, manipulat de toată lumea.

Sunt rarissimi ospătarii care poartă corect masca, restul pe bărbie sau deloc. În interior, unde masca e obligatorie, nu poartă aproape nimeni din personalul hotelului, la turiști doar câțiva.

Dacă plouă, nu prea aveți ce face, decât cu risc. Sunt deschise toate facilitățile hotelului (inclusiv cele care ar trebui să fie închise conform legislației din starea de alertă). Ex. : sala de jocuri este deschisă, dar nimeni nu poartă masca înăuntru și este neaerisită. La fel și la cinema. La jacuzzi se îngrămădesc mulți oameni, în același timp sau unii după alții, fără a aștepta o igienizare a spațiului.

Nu prea e nimic de vizitat în jur. În Colibița, totul e un șantier, nu e safe să te plimbi nici măcar pe stradă. Nu-ți rămâne decât să te rogi să nu plouă. Iar dacă se oprește ploaia, să curețe cineva hidrobicicletele să poți face o tură pe lac. Se poate pescui pe pontonul hotelului, însă să va aduceți momeli de acasă (în Colibita nu găsiți magazin specializat)”, a relatat cineva care a fost cazat în acest hotel în luna iulie 2020.

Impresii ceva mai bune au fost consemnate de cineva care a vizitat Colibița în luna iunie.

”După atâtea zile și weekenduri ploioase, în sfârșit, în ultimul weekend din iunie a apărut soarele și căldura, numai bune pentru o drumeție și o ieșire în natură. Petrecând un sfârșit de săptămână cu familia, la o cabană din Colibița, am zis să nu ratăm posibilitatea de a explora zona și am ales un traseu de câteva ore pentru a vedea frumusețea Munților Călimani.

Ne-am decis asupra obiectivului Tăul Zânelor, o arie protejată, foarte frumoasă, atracția principală fiind lacul format în urma alunecării unui val de grohotiș din Vârful Țiganca.

Pentru a ajunge la tău, sunt mai multe trasee, inclusiv de la barajul Colibița, dar acestea au o lungime mai mare (aproape 17km). Noi am ales să facem pornirea din satul Mița, și să fie un circuit, chiar dacă distanța e mai lungă, dar fiind o zi cu o vreme frumoasă aveam destule ore de lumină și vreme bună pentru a ne bucura de peisaje.

Am pornit cu mașina de la barajul Colibița, înspre satul Mița, un drum nu foarte lung, dar din cauza lucrărilor care se fac la canalizare și apă și a utilajelor care lucrau, am făcut aproape o jumătate de oră, o distanță de 15 km. Ieșind din satul Mița, am vazut indicatorul cu traseul spre Tăul Zânelor (cerculeț alb cu albastru) care ne informa că sunt 9 km și durata este de 3 ore. Fiind drumul într-o stare bună, am mai mers cu mașina aproximativ 1 km până în zona Gura Colbului și intersecția cu drumul forestier Pănuleț. Dacă se dorește să se meargă mai mult cu mașina, se poate merge tot în față, pe lângă Pârâul Colbul, pe marcajul cerculeț albastru, drumul fiind într-o stare bună, cu orice mașină. Noi am dorit în schimb să facem un ciruit, și să o luăm pe drumul forestier Pănuleț și întoarcerea să fie pe Colbului, așa că am luat-o cu mașina pe acest drum forestier. După câteva sute de metri ne-am întâlnit cu o mașină cu lemne, drumul era deja destul de strâmt, i-am facut loc și am discutat cu șoferul care mi-a spus că este destul de rău drumul și mi-a recomandat să parchez mașina pe o mică insuliță de lângă drum, deoarece sunt frecvente transporturile de lemn și să nu risc sa mă trezesc cu mașina avariată.

Lăsând mașina parcată, am pornit pe jos pe traseul marcat cu triunghi galben cu alb, pe un drum forestier ușor ca și dificultate și pantă ascendentă. Din păcate drumurile forestiere sunt foarte folosite de TAF-uri și zona este extrem de exploatată din punct de vedere forestier, drujbele se aud prin toată zona, camioanele vin și pleacă, iar în urma lor, pe lângă pădurea tăiată, rămâne un peisaj dezolant de crengi și bușteni tăiați.

Așa că ne-am continuat drumeția pe acest traseu, aproximativ o oră, iar apoi drumul se intersectează cu trasul marcat cu cerculeț galben cu alb care duce înspre Tăul Zânelor. La intersecția drumurilor, se află un mic foișor, cu o fântână cu apă sărată, care din păcate era secată. Aici indicatorul ne arată că mai avem două ore până la Tău. Traseul e tot pe un drum forestier, dar din fericire acesta e mai puțin exploatat, nu mai întâlnim utilaje și drujbe, și ne putem bucura de liniștea pădurii, de susurul numeroaselor izvoare de pe drum și de cântatul păsărelelor. Plimbarea e lină, efortul e aproape inexistent, și după 1.5 ore de mers, se deschide în fața noastră o priveliște cu Vârful Bistricior și un indicator ne spune să părăsim drumul forestier și să o luăm pe o potecă în pădure pentru a ajunge la tău.

Aici citim că deja intrăm într-o arie protejată și că este interzisă tăierea/ruperea arborilor și crengilor, dar din păcate, peisajul nu e tocmai cum te-ai aștepta într-o zona protejată, cu urme de TAF-uri și copaci doborați, un adevărat dezastru (noi am deviat puțin de pe traseu și am ajuns pe niște tranșee făcute de mașinile cu care exploatează, nu mai zic de copacii și rădăcinile lăsate total în dezordine). Urcarea este de aproape 1 km în lungime, și încet părăsim zona exploatată, iar pădurea începe să fie din ce în ce mai frumoasă. Poteca începe să se facă tot una cu un mic pârâiaș care are izvorul undeva sub o coastă și unde ne refacem proviziile de apă. Urcarea fiind printr-un pârâu, e recomandată atenția mare la pietrele ude, precum și o pereche de bocanci impremeabili.

După această urcare ajungem la Poiana Zânelor, absolut superbă, și se deschide în fața noastră micul lac. Din cauza furturnilor care au fost în ultima perioadă, câțiva copaci smulși cu tot cu rădăcină sunt căzuți în mijlocul tăului, și dau un aer de autentic și natural, în care nu se vede intervenția omului (care din păcate pe traseu este foarte evidentă, prin defrișările masive).

Lacul e destul de micuț, în 5 minute reușești să îl înconjori, dar adâncimea este considerabilă (4 metri). Poiana Zânelor în schimb e destul de largă, și te îmbie să poposești cât mai mult, cu privirea înspre tău. Căldura era mare, aproape 28°C, așa că ne-am întins o pătură și am stat în lumina soarelui aproape o oră în acest loc superb.

Cu forțele refăcute, am luat-o înspre casă, știind că ne așteaptă un drum de 9-10 km. Coborârea din pădure se face pe același traseu și, în jumătate de oră, ajungi la drumul forestier. De acolo am luat-o spre stânga (opusul direcției de unde am venit), urmând traseul marcat cu cerc albastru, pentru a ajunge în satul Mița. Cei 9 km sunt în întregime pe un drum forestier practicabil cu orice mașină. Din păcate după 3-4 km, după ce se trece de o cabană a Ocolului Silvic, încep din nou exploatările, TAF-urile și camioanele sunt prezente, încărcate până la refuz cu bușteni tineri si bătrâni, tot ce iese în calea drujbelor.

Așa că, după aproape 7 ore și 20 de km parcurși pe jos, am ajuns din nou la mașină, și ne-am îndreptat spre cabana din Colibița.

Traseul este unul ușor ca și dificultate, diferența de nivel doar de aproximativ 450 m, în cei 20 de km, recomand circuitul deoarece distanța nu e cu mult mai mare, și nu cobori pe același traseu. Pe cât de frumoasă e Zona Tăul Zânelor, pe atât de dezolante sunt zonele exploatate și lăsate necurățate după cei ce defrișează fără milă pădurile. Nu contest legalitatea, deoarece toate zonele aveau tăblițe cu numărul de autorizare și ne-am întâlnit de două ori cu patrule de jandarmi, dar modul în care se exploatează și dimensiunea e strigător la cer, din păcate.

Recomand să vizitați zona, deoarece în ritmul în care se taie, cât de repede o să se ajungă și la tău și nu o sa mai avem ce vedea. Drumeții plăcute tuturor!”, a scris altcineva.

CITEȘTE ȘI:

Ţeapa de la munte! Impresiile cu care pleacă turiştii care şi-au petrecut vacanţa la Colibiţa