Actualitate

Doina Petrean despre Olimpiada de Ştiinţe ale Pământului care începe, mâine, la Bistriţa

Oraşul nostru găzduieşte, începând de mâine faza naţională a Olimpiadei de Ştiinţe ale Pământului, eveniment de organizarea căruia se ocupă inspectorul Doina Petrean (foto).

Ce înseamnă Olimpiada de Ştiinţe ale Pământului?

E o olimpiadă interdisciplinară care include patru discipline: Fizica, Chimia, Biologia şi Geografia. Este poate cea mai frumoasă olimpiadă fiindcă necesită cunoştinţe, imaginaţie, puterea de lucru a elevilor. Un fenomen e văzut prin prisma a patru discipline şi, de fapt, acest lucru încearcă să demonstreze, că nu există graniţe între discipline şi că ele întotdeauna curg una din cealaltă. Eu întotdeauna le spun elevilor mei că Geografia fără Fizică nu putea să existe. Geografia e partea palpabilă, vizibilă şi de aceea place mai mult elevilor. Eu nu pot explica un fenomen fără să nu apelez la Fizică. La fel Biologia şi Chimia.

Daţi-mi un exemplu de subiect.

De exemplu, poate fi vorba de un vapor care coboară până în Groapa Marianelor şi li se cere elevilor  să rezolve probleme care ţin de Fizică, de presiune, de viteză, de chimismul apei, la Geografie de dinamica plăcilor, la Biologie de starea vieţuitoarelor din spaţiul respectiv. Deci e o problemă care presupune rezolvări din toate cele patru discipline. E foarte interesant. Proba durează trei ore şi răspunsurile lor sunt în limbajul fiecărei discipline.

Înţeleg că avem copii din toată ţara.

Da, sunt câte trei elevi din fiecare judeţ, cei care au trecut de faza judeţeană din 28 mai. Comisia naţională cuprinde un număr de 32 de profesori, câte opt pentru fiecare disciplină. Preşedinte de domnul profesor universitar Gheorghe Popescu de la Facultatea de Geografie, Geologie din Bucureşti, iar vicepreşedinte e doamna Daniela Drăgan, inspectorul pe specialitatea  Chimie din MECTS.  Nu am mai găzduit niciodată un astfel de concurs la faza naţională. În 1998, la Bistriţa a fost Olimpiada Naţională de Geografie, dar de atunci nu am mai avut faze naţionale la aceste concursuri.

Au şi program disctractiv?

Am pregătit două excursii, una la Parcul Dendrologic Arcalia  unde vor vedea multe lucruri interesante din prisma Biologiei şi alta la Tihuţa unde va fi o deplasare interesantă din prima Geografiei, Fizicii şi Chimiei. Faptul că MInisterul a decis să organizeze olimpiada la noi cred că e o apreciere a rezultatelor obţinute de copiii noştri de-a lungul timpului la olimpiadele de profil. Avem şi noi trei participanţi, două fete de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, una e deja studentă, şi o elevă de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”.

Cristiana Sabău

1 comentariu

  • Tocmai pentru ca este un concurs greu, la care participa elevi deosebit de inteligenti si de bine pregatiti – copiii trebuie sa stapaneasca foarte bine patru stiinte – ar fi bine sa existe un site unde sa putem vedea – ca la alte olimpiade – comisia nationala, concurentii, rezultatele,… Poate se mai gandesc organizatorii; si pe site-ul ISJ Bistrita-Nasaud ar fi bine, sau pe site-ul Colegiului National L. Rebreanu, unde exista programul olimpiadei. Va multumesc

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.