Actualitate

Doliu la Liceul cu Program Sportiv Bistriţa. A murit profesorul Dumitru Sigmirean

Profesorul de sport Dumitru Sigmirean a decedat marţi la vârsta de 54 de ani, răspus de cancer. A fost un excelent antrenor, un bun coleg şi şef al profesorilor de la Liceul cu Program Sportiv Bistriţa, şcoală din conducerea căreia a făcut parte timp de patru ani. Plecarea lui la cele veşnice a îndoliat întregul colectiv.

dumitru sigmireanProfesorul de fotbal Dumitru Sigmirean a decedat, marţi, la numai 54 de ani, răpus de cancer. A lăsat în urma lui o carieră extraordinară şi numai amintiri plăcute. Colegii de la Liceul cu Program Sportiv Bistriţa, şcoală pe care a condus-o timp de patru ani ca şi director adjunct, îşi amintesc de zâmbetul care nu-i lipsea niciodată de pe faţă, de vorbele frumoase pe care le spunea tuturor, iar elevii de sfaturile unui antrenor priceput, dedicat cu adevărat meseriei. Boala însă nu l-a iertat.

Dumitru Sigmirean s-a născut în 6 ianuarie 1959 în comuna Nuşen. A absolvit Liceul Industrial numărul 1 din Bistriţa şi Institutul de Educaţie Fizică şi Sport Cluj. A fost profesor iniţial la Cepari, iar din 1994 la Liceul cu Program Sportiv Bistriţa.

De fotbal s-a apucat la 13 ani. A activat ca junior la Someşul Beclean, iar în 1975 la Gloria Bistriţa. A mai jucat şi la FC Argeş, FC Olt şi  Poli Iaşi.  A jucat la Gloria până în 1988.

Echipa Laminorul Beclean a fost prima pe care a antrenat-o.  A condus apoi grupele de copii şi juniori ale Liceului cu Program Sportiv Bistriţa cu care a obţinut numeroase cupe şi medalii.

Va fi înmormântat, joi, la ora 12.00, la Beclean.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanţe familiei şi celor care l-au cunoscut şi apreciat.

4 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.