Actualitate

Doru Ciocan a început lupta împotriva ”hoţilor de căldură” de la vecini

Preşedintele ANRSC, bistriţeanul Doru Ciocan, vrea să fie interzisă prin lege închiderea caloriferelor în apartamentele cu repartitoare, pe motiv că "şmecheria" de a beneficia de căldura venită prin pereţi de la vecini ar fi o încălcare a Constituţiei, în legătură cu care s-au primit numeroase plângeri.

Ideea introducerii unei contribuţii obligatorii pentru căldura furnizată „prin pereţi” de apartamentul vecin a fost lansată şi în 2003, de un consilier al ministrului de atunci al Administraţiei Publice, Octav Cozmâncă (PSD), consilier demis din funcţie în urma scandalului rezultat.

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), Doru Ciocan, a declarat că se pune problema interzicerii închiderii repartitoarelor şi că va fi făcut „un studiu” pentru a se stabili „modul în care se asigură încălzirea în apartamente”, iar ulterior, în funcţie de rezultate, ar putea fi modificată legislaţia în vigoare, inclusiv în sensul obligării proprietarilor să menţină un anumit nivel al temperaturii în locuinţe.

Întrebat care sunt raţiunile acestei intenţii, Ciocan a spus: „Citiţi articolul 44 din Constituţie. Să-l respectăm! E pe asigurarea confortului oamenilor şi sănătatea clădirilor”.

Articolul din legea fundamentală la care face referire şeful ANRSC are ca obiect dreptul de proprietate privată, care „obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului”.

Solicitat să spună dacă prin interdicţia pe care o doreşte nu se încalcă tocmai dreptul de proprietate privată, Ciocan a fost vehement: „Ce drepturile omului? Sunt apartamente unde stau şapte copii. De ce să se îmbolnăvească copiii de la mucegai? Că ţine caloriferul închis?”.

Argumentul lui Ciocan legat de sănătatea clădirilor pleacă de la starea „blocurilor lui Ceauşescu”. „Blocurile lui Ceauşescu, ştiţi cum le-a făcut…Trebuie să le păstrăm”, a spus el.

Întrebat, în eventualitatea că interdicţia va fi literă de lege, dacă vor trebui să ţină caloriferul deschis cei care pleacă de acasă pentru o perioadă mai lungă de timp, în concediu, de pildă, preşedintele ANRSC a răspuns: „Poţi să pleci şi la Paris, nu contează!”.

Doru Ciocan nu a putut să ofere detalii despre cum s-ar putea aplica prevederea pe care şi-o doreşte, respectiv cine şi cum va controla dacă toţi locatarii ţin repartitoarele „pe plus”. Cert este că intenţia sa face obiectul unui studiu. „O să vedem. Facem un studiu”, a răspuns el.

Potrivit şefului ANRSC, în legătură cu subiectul închiderii caloriferelor „sunt plângeri şi de o parte, şi de alta”. Aşadar, perspectiva interdicţiei de a închide caloriferul îi revoltă pe cei care consideră că e dreptul lor să-şi regleze cum doresc nivelul de căldură din apartament, câtă vreme chiar acesta este rolul repartitorului.

În privinţa situaţiei ipotetice ca un locatar să aibă nevoie, din motive medicale, de o anumită temperatură în apartament, fie aceasta scăzută sau ridicată, Ciocan este de părere că „nu poţi să mulţumeşti pe toată lumea”. „Ştiţi vorba aia: omul are cinci degete la o mână şi nu sunt la fel”, a mai spus el.

Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice este instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Instituţia are ca scop reglementarea şi monitorizarea la nivel central a activităţilor din domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice aflate în atribuţiile sale.

Doru Ciocan conduce ANRSC din mai 2012, el fiind anterior consilier judeţean în Bistriţa-Năsăud.

Mediafax

7 comentarii

  • Oare cat mai suportam prostia? Acest om care vine cu asemena propuneri ar trebui trimis la un control medical pentru afi testat daca este in deplinatatea facultatilor mintale?!

    Chiar si legea care ne obliga sa platim, partile comune nu mi se pare OK avand in vedere faptul ca aceste repartitoare inregistreaza caldura chiar si din surse externe, si daca ele nu inregistreza caldura in mod normal nu ar trebui sa platesc nimic, doar citirea lor, care si aceasta este discutabila. Logic daca trec pe la mine prin apartament si nu le folosesc, compania care le detine ar trebui sa imi plateasca mie chirie si nu sa le platesc eu lor.

    Acest om ar trebui sa fie demis din functie pentru asemena propuneri.

  • E pe analgezice inca din gradinita,care cred ca si pe aceea a terminat-o cu pile terminatul asta de „cimpanzeu”.Mama prostilor e mereu gravida.
    E neconstitutional sa te supui legilor fizicii :)) el care fura curent vrea sa opreasca furtul caldurii, opreste-l frate dar la vara cand ne sufocam.
    PS: Terminati ca acesta exista in toate partidele…

  • Energia pentru romani a devenit un lux !
    Statul a lasat de izbeliste cetateanul, in sensul ca nu ajuta financiar prin programe ( proiecte ) implementarea unor surse de energie neconventionala ….fotovoltaica, solara…

  • Pai bine d-le Ciocan, daca eu vreau sa traiesc la 7 grade celsius in casa mea tu vii sa-mi spui ce sa fac,dar si pe banii mei? Aceasta idee trasnita nu putea sa vina decat de la un politician. Definitia politicianului ajuns in functie: cel ce se crede ca cu cat ajunge intr-o functie mai inalta este tot mai destept.

  • Daca mai aveam dubii asupra ,, capacitatii telectuale ” a acestei persoane , acum nu mai am . Deci dansul fura curent rau ! Prietene , nu articolul 44 din constitutie trebuie sa-l respectam , ci trebuie respectate toate articolele din constitutie !! Pai, frate draga , am impresia ca dumneata esti moldovean gagauz ! ca numai astia pun la indoiala respectarea drepturilor omului ! Pai ma Doru tata , chestia cu repartitoarele de caldura este furt cu acte’n regula ! Auzi tu , sa nu-mi dea voie sa rationalizez confortul termic in apartamentul meu ! Pfui drace ! Adica sa ma oblige sa cumpar o marfa care nu imi e necesara ! Sa ma oblige sa cumpar gigacalorii , de sa-mi sara capacele ! Pai , domnu Ciocan , dumneata stii ca producerea unei Gcal polueaza ; stii cat polueaza extragerea gazului , carbunelui sau pacurii ? . Pai cu cat consum mai multe Gcal , cu atat va fi nevoie de mai mult gaz , pacura sau carbune !
    O singura lamurire-ti cer : De ce producerea energiei termice in centrale proprii(de apartament) este mai ieftina decat cea produsa de CET-uri ? Daca nu stiti , va spun eu : Pentru ca la conducerea institutiilor descentralizate sunt numiti NULITATI !

  • bai frate… tu ce fumezi in ultima vreme? conceptul in sine este de dictatura totala. pai tu crezi ca vi la mine in casa sa verifici cand si ce vrei tu? hai sa o mai vad si pe asta. dar cand se face prima data o astfel de actiune de control te-as ruga pe tine sa intri primul pe usa mea dar iti recomand sa ai o asigurare de sanatate buna.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui hmmmm Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS