Actualitate Social

Dr. Lucian Pintea a demisionat din funcția de secretar de stat. Ce va face în continuare

”A fost o onoare să îi reprezint pe cei care și-au pus încrederea în mine în funcția de secretar de stat la Ministerul Sănătății. Am decis să demisionez, începând cu data de 1 iunie, din această funcție și să îl sprijin din Bistrița pe domnul deputat PMP Ionuț Simionca în toate proiectele pe care acesta le are în administrația publică din județ, cu precădere în cele care vizează domeniul sanitar. Revin la Spitalul Județean de Urgență Bistrița ca medic-șef al Seviciului Județean de Medicină Legală și am convingerea că experiența pe care am avut-o, timp de cinci luni, în echipa de conducere a Ministerului Sănătății îmi va da posibilitatea să fac și mai multe lucruri bune pentru colegii mei din sistemul sanitar și pentru locuitorii județului Bistrița-Năsăud”, a anunțat dr. Lucian Pintea.

El a făcut în postarea sa de pe Facebook și un scurt bilanț al activității sale ca secretar de stat în Ministerul Sănătății, funcție în care a fost numit în 18 decembrie 2019, la propunerea PMP:


https://www.facebook.com/lucianvpintea/posts/160258895511248

”Îl felicit pe domnul doctor Lucian Vasile Pintea pentru că i-a reprezentat cu cinste pe bistrițeni în funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății. Mă bucur că acesta se întoarce acasă și mă susține în proiectele legate de administrația publică din Bistrița și din județ. Susțin promovarea profesioniștilor, a specialiștilor de primă clasă în funcții importante în administrația publică locală și centrală. Doar astfel putem schimba în bine viața bistrițenilor!”, spune președintele PMP Bistrița-Năsăud, deputatul Ionuț Simionca.

10 comentarii

  • Nu mai înțeleg nimic.De ce naiba amestecați din nou politica cu profesionalismul profesiei? De ce trebuie sa pupați in fund politicienii voi care sunteți specialiști în domeniile voastre de activitate ?

  • Un om vertical si hotarat. Cred ca a vazut si el mizeriile de la nivelul Guvernului PNL, iar un profesionist nu se asociaza cu oricine. Succes in noile proiecte in care vreti sa va implicati. Bistritenii va sustin pentru ca va stiu calitatea de OM, inainte de toate.

  • N-a apucat să-l cunoască nici omul de serviciu de la minister.
    Nu-i vorbă, că nici domnia sa nu s-a prea băgat, fiind quasi-necunoscut în administrația ministerului.
    Probabil nici nu are stofă de politician și oricum sunt mai buni cei 10000 de parai câștigați cinstit la Bistrița decât cioara de pe gardul ministerului.

  • Cine ii cunoaste activitatea profesionala stie ca e tare in domeniul lui, nu degeaba e sef la Medicina Legala fara sa fie membru de partid. Deci nu pe pile cum sunt cei mai multi din aparatul CJ, primarii sau alte institutii. A revenit acasa un adevarat specialist. Nu va lasati, continuati ce ati facut ca faceti bine.

  • S-o dus si asta la capitala ca sa se ajunga mare boctar prin ministere dar se pare ca nu i-o placut munca. L-o fi pus sefii sa munceasca ceva, sa inspecteze ceva, sa faca niste proiecte, sa munceasca intr-un cuvant…dar de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere.
    Asa ca, cu coada intre picioare s-a intors sa vorbeasca cu mortii pe un salariu baban.
    S-a intors sa convinga mortii sa voteze cu Simionca?
    Bine ba Simionca da tu de asemenea oameni te inconjori?
    Adevarul ca Lucica nu e nici frumos, nici comunicativ, nici nu are calitati de lider, nici nu e indragit de colegi…bine ca mortii nu protesteaza.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui daca mortii ar vorbi Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS