„Suntem mândri de echipa Metropolis SPA care a câştigat locul 1 oferit de International Fitness Wellness & Spa Association – Excellence Award România 2014 la categoria Luxury Fitness, Wellness & SPA”, anunţă reprezentanţii hotelului de cinci stele bistriţean pe pagina oficială de Facebook.
Potrivit lui Virgil Rus, decizia, a fost luată în aceste zile de către Fitness Academy – IFWSA după evaluarea mai multor centre de referinţă de 5* din ţară. În acest an, pentru primul loc a fost nevoie de o departajare, competiţia finală fiind dată între echipa Metropolis şi echipa aparţinătoare unui Centru SPA din cadrul unui Hotel din Braşov, tot de 5*.
„În urma punctajului obţinut la cea de-a doua evaluare, realizată tot pe baza unei vizite incognito (nu se ştie cine a fost), s-a făcut şi departajarea. Calitatea ambientală, diversitatea serviciilor şi profesionalismul echipei a direcţionat clasamentul final în favoarea Bistriţei poziţionând în acest fel echipa pe primul loc. Echipa Centrului SPA Metropolis 5*, manageriată de Maria Orăşanu-Negruşa, prin serviciile şi calitatea acestora, prin diversitate şi cadru ambiental, prin profesionalism şi unitate, a câştigat şi de această dată. Certificarea şi recunoaşterea Centrului cu Sigiliul International Fitness Wellness & SPA Association (IFWSA ) reprezintă, după cum afirmă reprezentanţii IFWSA, echivalentul a celor mai înalte standarde internaţionale TOP QUALITY, cu programe şi servicii de ultimă oră, de cea mai bună calitate, dar mai ales cu certificarea personalului care îi clasifică pe aceştia la nivelul elitei mondiale din cadrul centrelor de acest gen, certificate, agreate şi recunoscute internaţional”, se arată într-un comunicat remis redacţiei noastre de Virgil Rus.
Reamintim că Metropolis SPA oferă o gamă variată de servicii. Sala de fitness are în dotare aparatură Technogym din seriile VARIO şi CARDIO, cu monitoare şi senzori de control. Cei care practică sport aici au posibilitatea să vadă filme, să-şi verifice emailul sau să se conecteze la IPad în timp ce fac sport. De asemenea, instructorii sunt pregătiţi să asiste fiecare client şi să ofere programe de antrenament, astfel încât efortul depus în sala de fitness se va regăsi într-un surplus de vitalitate, energie şi poftă de viaţă. Sala de aerobic este amenajată în culori calde, accesoriile utilizate sunt produse Reebok de ultima generaţie.
Piscina acoperită este unul dintre locurile speciale de relaxare de care se pot bucura clienţii Hotelului Metropolis. Luminile în culori variabile, şezlongurile îmbietoare, atmosfera intimă şi caldă sunt argumentele necesare pentru o refacere binemeritată la finalul unei călătorii, ori a unei zile presărate cu numeroase întâlniri de afaceri. Bazinul tip jacuzzi oferă hidromasajul ideal pentru refacerea forţelor şi pregătirea unei seri de vis ori a unei noi călătorii.
Tot la hotelul de cinci stele, clienţii au parte de masaj cu beţe de bambus, cromomasaj, reflexoterapie sau masaj cu miere. De asemenea, tot aici clienţii se pot bucura de tratamente cu a perle, caviar, aur, vin, iaurt, fructe, miere sau cafea şi au parte de hair-styling, cosmetică, manichiură & pedichiură la Beauty-Salon Metropolis.
Timp Oline transmite felicitări câştigătorilor şi mult succes în continuare!
Adaugă comentariu