Economie Recomandări

Economia a intrat în recesiune tehnică. Reacțiile liderilor PNL și PSD

Economia României a intrat în recesiune tehnică în ultimul trimestru din 2025, după ce Produsul Intern Brut (PIB) a scăzut cu 1,9% față de trimestrul anterior, potrivit datelor publicate, azi, de Institutul Național de Statistică. Este al doilea trimestru consecutiv de contracție economică, după ce și în toamnă economia s-a redus comparativ cu perioada verii.

Pe ansamblul întregului an 2025, România a înregistrat totuși o creștere economică modestă, de 0,6%.

Ce înseamnă recesiune tehnică

Recesiunea tehnică reprezintă scăderea PIB-ului real timp de două trimestre consecutive și indică o încetinire a activității economice. Deși este un semnal de slăbiciune economică, nu echivalează automat cu o criză profundă, iar unele sectoare pot continua să crească chiar și în acest context.

Potrivit datelor INS, este a cincea recesiune tehnică înregistrată de România din 2010 până în prezent.

Ilie Bolojan: ”Este un cost necesar. Nu traversăm o criză”

Într-o primă reacție, premierul Ilie Bolojan a declarat că recesiunea reprezintă ”un cost necesar pentru a construi o economie mai solidă și mai competitivă”.

”Nu traversăm o criză”, a transmis premierul, subliniind că măsurile de corecție bugetară adoptate de Guvern au inevitabil efecte de contracție pe termen scurt.

Anterior, șeful Executivului afirmase că nu știe „dacă va fi recesiune sau nu”, dar că nu există nicio țară în care măsurile de ajustare să nu producă efecte economice temporare.

”Ar trebui să ne revenim până la sfârșitul anului. Noi nu mai putem consuma decât ce ne putem permite. Evident că scade cererea”, a spus Bolojan.

Premierul a adăugat că Executivul încearcă să mențină investițiile la un nivel ridicat și că anul 2026 este crucial pentru absorbția fondurilor europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Sorin Grindeanu: ”Guvernarea trebuie să fie pentru oameni”

În schimb, președintele PSD, Sorin Grindeanu, îl acuză pe premier că este ”principalul vinovat pentru direcția greșită în care am fost împinși”.

Grindeanu susține că Bolojan este ”încăpățânat și obsedat” de propria imagine și avertizează că ”o guvernare, dacă nu este pentru oameni, atunci nu va mai fi deloc”.

Schimbul de replici evidențiază tensiunile politice generate de încetinirea economiei și de măsurile de ajustare fiscală adoptate în ultimele luni.

Revizuiri ale datelor economice

INS a revizuit și datele privind evoluția PIB din primele trei trimestre ale anului trecut, după includerea estimării pentru trimestrul IV 2025 și recalcularea seriei ajustate sezonier.

Astfel:

  • Trimestrul I 2025, comparativ cu trimestrul IV 2024, a fost revizuit de la 100,1% la 99,4%;
  • Trimestrul II 2025, comparativ cu trimestrul I 2025, a fost ajustat de la 101,1% la 101,0%;
  • Trimestrul III 2025, comparativ cu trimestrul II 2025, a fost revizuit de la 99,8% la 99,9%.

Datele privind recesiunea au fost anticipate și de scăderea indicelui CONFIDEX, care a coborât de la 51,3 la 47,2 puncte, semnalând diminuarea încrederii mediului privat în evoluția economiei naționale.

În condiții de recesiune tehnică, unele industrii pot continua să înregistreze creșteri, în timp ce altele sunt mai puternic afectate de scăderea cererii și de reducerea consumului.

6 comentarii

  • Şi tâmpiţi vor să chetuiască bani şi aşa puţini pe promenade, stadioane de fotbal, pârţi de schi şi lărgiri de străzi complet inutile. Sunt şi consegvenţi în prostie pentru aceste inutilităţi monstruoase vor să iei credite în continuare.

    Dezastru !!!!!!!!!!!

    43
    0
    • În loc să se concetreze să construiască o Autostradă cu o Centură total în afara intravilanului oraşului şi un Aeroport care să aducă prosperitate Bistriţei şi judeţului în loc să facă asta hoţii ăştia vor să demoleze Stadionul din Parcu Mare şi să facă acolo un ” port ” care nu aduce nimic bun oraşului.

      Trist foarte Trist

      21
      1
  • Bolovan (nu e greseala, chiar asa e) este un bou care a pus toata “reforma” pe spatele amarâtilor: elevi, studenti, mame, pensionari si oameni cu salarii mizere.
    Asta nu stie decât sa taie, habar n-are de economie, limbi straine spun gurile rele ca nu stie nici macar cât Ciolacu, e mai imbecil decât Dancila – atâta doar ca nu e femeie….
    I-a taxat pe toti ca sa umple groapa sapata de altii care iau acuma pensii speciale, salarii nesimtite si beneficii nemeritate.
    Daca voia sa faca reforma trebuia sa înceapa cu controlul averilor (sa vedem de ce unii cu salariu de bugetar au milioane de euro prin conturi), sa impoziteze progresiv si sa desfiinteze companiile de stat care genereaza pierderi de zeci de ani.
    Mai avem un pic si ajungem ca Grecia în 2012.

    18
    9
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.