Economia României a intrat în recesiune tehnică în ultimul trimestru din 2025, după ce Produsul Intern Brut (PIB) a scăzut cu 1,9% față de trimestrul anterior, potrivit datelor publicate, azi, de Institutul Național de Statistică. Este al doilea trimestru consecutiv de contracție economică, după ce și în toamnă economia s-a redus comparativ cu perioada verii.
Pe ansamblul întregului an 2025, România a înregistrat totuși o creștere economică modestă, de 0,6%.
Ce înseamnă recesiune tehnică
Recesiunea tehnică reprezintă scăderea PIB-ului real timp de două trimestre consecutive și indică o încetinire a activității economice. Deși este un semnal de slăbiciune economică, nu echivalează automat cu o criză profundă, iar unele sectoare pot continua să crească chiar și în acest context.
Potrivit datelor INS, este a cincea recesiune tehnică înregistrată de România din 2010 până în prezent.
Ilie Bolojan: ”Este un cost necesar. Nu traversăm o criză”
Într-o primă reacție, premierul Ilie Bolojan a declarat că recesiunea reprezintă ”un cost necesar pentru a construi o economie mai solidă și mai competitivă”.
”Nu traversăm o criză”, a transmis premierul, subliniind că măsurile de corecție bugetară adoptate de Guvern au inevitabil efecte de contracție pe termen scurt.
Anterior, șeful Executivului afirmase că nu știe „dacă va fi recesiune sau nu”, dar că nu există nicio țară în care măsurile de ajustare să nu producă efecte economice temporare.
”Ar trebui să ne revenim până la sfârșitul anului. Noi nu mai putem consuma decât ce ne putem permite. Evident că scade cererea”, a spus Bolojan.
Premierul a adăugat că Executivul încearcă să mențină investițiile la un nivel ridicat și că anul 2026 este crucial pentru absorbția fondurilor europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Sorin Grindeanu: ”Guvernarea trebuie să fie pentru oameni”
În schimb, președintele PSD, Sorin Grindeanu, îl acuză pe premier că este ”principalul vinovat pentru direcția greșită în care am fost împinși”.
Grindeanu susține că Bolojan este ”încăpățânat și obsedat” de propria imagine și avertizează că ”o guvernare, dacă nu este pentru oameni, atunci nu va mai fi deloc”.
Schimbul de replici evidențiază tensiunile politice generate de încetinirea economiei și de măsurile de ajustare fiscală adoptate în ultimele luni.
Revizuiri ale datelor economice
INS a revizuit și datele privind evoluția PIB din primele trei trimestre ale anului trecut, după includerea estimării pentru trimestrul IV 2025 și recalcularea seriei ajustate sezonier.
Astfel:
- Trimestrul I 2025, comparativ cu trimestrul IV 2024, a fost revizuit de la 100,1% la 99,4%;
- Trimestrul II 2025, comparativ cu trimestrul I 2025, a fost ajustat de la 101,1% la 101,0%;
- Trimestrul III 2025, comparativ cu trimestrul II 2025, a fost revizuit de la 99,8% la 99,9%.
Datele privind recesiunea au fost anticipate și de scăderea indicelui CONFIDEX, care a coborât de la 51,3 la 47,2 puncte, semnalând diminuarea încrederii mediului privat în evoluția economiei naționale.
În condiții de recesiune tehnică, unele industrii pot continua să înregistreze creșteri, în timp ce altele sunt mai puternic afectate de scăderea cererii și de reducerea consumului.










Şi tâmpiţi vor să chetuiască bani şi aşa puţini pe promenade, stadioane de fotbal, pârţi de schi şi lărgiri de străzi complet inutile. Sunt şi consegvenţi în prostie pentru aceste inutilităţi monstruoase vor să iei credite în continuare.
Dezastru !!!!!!!!!!!
Atâta sa putu 🤮
În loc să se concetreze să construiască o Autostradă cu o Centură total în afara intravilanului oraşului şi un Aeroport care să aducă prosperitate Bistriţei şi judeţului în loc să facă asta hoţii ăştia vor să demoleze Stadionul din Parcu Mare şi să facă acolo un ” port ” care nu aduce nimic bun oraşului.
Trist foarte Trist
Criză economică este numai pentru voi iobagilor pentru grofi nu este criză economică.
Investițiile alea inutile generau PIB.
Dacă sapi o groapa și-o astupi la loc, crește PIB-ul.
Deci, foarte bine ca scade PIB-ul – s-a tăiat finanțarea proiectelor inutile.
Și dacă nu se făcea pasajul pietonal din Decebal, PIB-ul scădea și mai mult .
Suntem în situația de față tocmai din pricina măsurilor aberante luate în ultimii ani. S-a cheltuit foarte mult, s-a încasat foarte puțin, iar împrumuturile s-au făcut la dobânzi astronomice. Politicile aplicate de către Bolojan au fost doar bomboana de pe coliva situației economice actuale. El a încercat să acopere deficitul uriaș produs de psdeauă punându-ne pe toți la plată. Pe toți cei mulți și proști. De ăia grei și speciali nu s-a atins sau n-a fost lăsat să se atingă. Nu știu cine-l sfătuiește pe domnul Bolojan, dar o face foarte prost sau își bate joc de el. Era cât se poate de clar că toate aceste măsuri vor atârna greu în balanța economică, toate creșterile de taxe și impozite coroborate cu diminuarea sau stagnările de venituri ale populației vor conduce la ceva rău. Era clar că nivelul consumului va scădea. Și va scădea și mai rău. Cât timp birurile sunt foarte mari, oamenii vor cheltui numai strictul necesar, scăzând astfel consumul. Consumul fiind decisiv în ceea ce privește creșterea sau nu a economiei, așa cum o arată situația ultimilor mulți ani. Distractiv este ce fac bandiții de la psdeu. Ei fac parte din guvernare, au girat măsurile luate de Bolojan, iar acuma vin și urlă ca din gură de șarpe, arătându-l cu degetul și făcându-l principal vinovat. Zici că ar fi în opoziție. Dacă nu girau măsurile, n-ar fi fost azi în actuala guvernare. Restul sunt doar mizerii specifice acestui mizerabil partid. Se exonerează de vină, în timp ce au făcut parte din actul decizional. Acești luzări ar vrea să fie și la guvernare, să se înfrupte din ciolan, dar să fie și în opoziție. Să fim corecți și sinceri, doar psdeaua poate face așa ceva, numai ei pot fi atât de nemernici, considerând oamenii numai o gloată de proști, una care poate fi ușor prostită. Votanți psdei, să știți că psdeaua este la guvernare, a participat la adoptarea tuturor măsurilor, fără consens nu ar fi putut lua Bolojan toate aceste măsuri. Deci, psdeaua nu e cu nimic mai puțin vinovată în comparație cu Bolojan. Sunt aceiași nemernici care vor să fie cu fundul în două luntrii. Ei guvernează numai pentru ei și camarila de partid. Toată zarva pe care o fac azi, să fim serioși, e doar de ochii lumii, e doar populism deșănțat. Jegos partid, clică de năpârci și cuib de hoți, nu sunt cu nimic mai prejos decât frații lor haurolacii!
Până la urmă fiecare va primi ceea ce merită după o şedere la ” universitatea ” de vară-iarnă va ajunge să prezinte reţete culinare la Paprika.
Vă rog frumos….. plângăcioșii, aveți cuvântul!!!….
Bolovan (nu e greseala, chiar asa e) este un bou care a pus toata “reforma” pe spatele amarâtilor: elevi, studenti, mame, pensionari si oameni cu salarii mizere.
Asta nu stie decât sa taie, habar n-are de economie, limbi straine spun gurile rele ca nu stie nici macar cât Ciolacu, e mai imbecil decât Dancila – atâta doar ca nu e femeie….
I-a taxat pe toti ca sa umple groapa sapata de altii care iau acuma pensii speciale, salarii nesimtite si beneficii nemeritate.
Daca voia sa faca reforma trebuia sa înceapa cu controlul averilor (sa vedem de ce unii cu salariu de bugetar au milioane de euro prin conturi), sa impoziteze progresiv si sa desfiinteze companiile de stat care genereaza pierderi de zeci de ani.
Mai avem un pic si ajungem ca Grecia în 2012.
O să facă ceea ce vrei tu, dar mai durează pentru că este mai greu de realizat.
Guvernul PSD-PNL-USR-UDMR a început cu ceea ce era mai ușor de implementat și va continua cu ceea ce îți dorești tu , în 2026, 2027, 2028.
Aveți puțină răbdare. Mai întâi se culeg merele la care ajungi cu mâna și doar după aceea culegi merele la care trebuie să te urci cu scara.
Așa ca să știți de ce a început cu taxarea populației și nu invers.
O să facă!
Ca Grecia ajungeam dacă nu se luau măsurile astea. Dacă dezmățul lui Ciolacu/Gindeanu continuau încă 2 ani faliment scria pe România. E evident că reformele nu se fac cum trebuie, rezistența justiției și baronilor locali PSDNL e enormă, iar Bolojan trebuie să lupte inclusiv cu partidul lui, nu are șanse prea mari să intre în zonele cu adevărat importante, e un singur om. Lasă că vine PSD/AUR și va curge din nou lapte și miere cu dobânzi enorme pe care nu le vedem că vom fi orbiți de mărirea pensiilor, salariilor și alte pomeni. Nu ne învățăm minte.