TeraPlast adoptă accelerat și pe scară largă soluții de digitalizare, iar, în acord cu strategia la nivel de Grup, estimează că, în termen de un an, 80% dintre...
Economie
Constructorii de blocuri sunt obligați, prin avize, de compania de apă Aquabis, să monteze pe banii lor contoare inteligente, de cinci ori mai scumpe decât...
Amplasarea oricărui mijloc publicitar fără obținerea unor avize poate aduce firmelor din Bistrița amenzi între 400 și 2000 de lei, informează Poliția Locală...
Proiectul de lege privind noile măsuri fiscal-bugetare, pentru care Guvernul ar urma să îşi asume răspunderea în Parlament, a fost făcut public de Ministerul...
O firmă din Beclean, specializată în garduri metalice, sârme și porți de acces, intenționează să construiască, cu bani din PNRR, o centrală fotovoltaică la...
Pădurile din zona de munte a județului Bistrița-Năsăud sunt pline de doborâturi de vânt, însă, de cele mai multe ori, acesta nu poate fi exploatat fiindcă se...
Compania Datacor a început anul acesta să producă tablouri electrice în Parcul Industrial Bistriţa Sud şi pregăteşte o investiţie de peste 1 milion de euro...
Managerul companiei Rombat Bistrița, Alin Ioaneș, a fost nominalizat în Top 20 cei mai dinamici CEO din Europa. ”Ne mândrim să fim reprezentați de Alin Ioaneș...
Stația de epurare din Bistrița, în jurul căreia s-a extins orașul în ultimele decenii, degajă adesea mirosuri greu de suportat în special de cei care locuiesc...
Comuna Josenii Bârgăului a rămas fără cele 2300 de hectare de pădure după ce Asociația Proprietarilor de Păduri Grănicerești Rusu Bârgăului a obținut în...
”Este aproape imposibil să suportăm acest număr mare de bugetari”, spune președintele Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, Vasile Bar, potrivit...
Producătorul de baterii Rombat Bistrița a fabricat peste 40.000 de tone (în total 2,264.201 bucăți) acumulatori acizi cu plumb, mai puțin cu 5,42 tone față de...
Aproape o mie de rable sunt casate anual în județul Bistrița-Năsăud de 13 firme autorizate pentru colectarea şi tratarea vehiculelor scoase din uz. Cele mai...
În groapa ecologică de la Tărpiu a fost depozitate peste 10.000 de tone de deșeuri aduse din Maramureș, o cantitate de trei ori mai mare decât anunțaseră...
În orașul Beclean va fi amenajat un parc industrial de specializare inteligentă, administrația locală urmând să beneficieze de o alocare 200 de milioane de...







