Preşedintele Partidei Romilor Pro Europa, Emil Neia Lăcătuş, a declarat că este deranjat de numărul mare de cerşetori care au umplut pieţele, târgurile şi magazinele acum înainte de Paşte.
„Eu am făcut o scrisoare deschisă către Instituţia Prefectului, preşedintele Consiliului Judeţean, primării. Ştiu că la nivelul Primăriei Bistriţa s-a constituit o comisie formată din reprezentanţi ai autorităţilor, inclusiv de la Protopopiatul Bistriţa şi că se fac acţiuni pentru identificarea cerşetorilor, să se ştie de unde vin şi să fie trimişi din oraş. Eu spun însă că parlamentarii noştri trebuie să facă o lege mai aspră fiindcă sunt mulţi care simulează cerşetoria. Adică sunt oameni în toată firea, oameni în putere, care ar putea lucra şi îşi pun o tablă la gât că au probleme. În ce-i priveşte pe cei cu handicap, eu cred că statul român le asigură o indemnizaţie, un ajutor social”, a spus Lăcătuş.
Liderul romilor a mai adăugat că „trebuie lucrat puţin la tema aceasta fiindcă va veni vara, se vor deschide terasele şi cerşetorii iar vor agresa oamenii”.
„Mai mult, în perioada aceasta, vor fi pe la toate bisericile, peste tot, iar eu nu pot face altceva decât să rog autorităţile care sunt în drept – Poliţia Locală, Jandarmeria şi aşa mai departe – să fie mai active ca să putem diminua din cerşetoria asta fiindcă niciodată nu o vom putea anihila cu totul. Vedem cu toţii că se practică în toate ţările europene. Starea socială e tot mai precară şi multă lume e în căutarea unui loc de muncă, iar mulţi sunt cu probleme, iar eu nu cred că putem opri fenomenul, dar măcar să îl diminuăm”, a spus Emil Neia Lăcătuş.
Adaugă comentariu