„Sunt peste 500 de oameni care îşi câştigă existenţa vânzând acolo, la Năsăud, la piaţă. Mi-au spus să intervin pe lângă dumneavoastră să-i spuneţi primarului Mircea Romocea să nu mute piaţa de acolo aşa cum intenţionează să facă. Pieţarii aceştia sunt oameni care îşi câştigă existenţa din vânzarea produselor la tarabă, sunt profesori, ingineri care şi-au pierdut locurile de muncă. Dacă piaţa e mutată în altă parte, îşi pierd clienţii, nu mai au bani de facturi”, adeclarat Emil Neia Lăcătuş.
Consilierul judeţean PDL i-a spus preşedintelui CJ că aşteaptă ca el să intervină pe lângă primarul Năsăudului ca să-l convingă să lase piaţa acolo unde e fiindcă există disponibilitate din partea celor care vând să elibereze căile de acces în zonă şi să-şi vândă marfa doar pe trotuare.
„În zona aceea locuiesc doi consilieri locali din Năsăud. Ei au făcut presiuni să se mute piaţa. Sunt multe interese”, a spus Emil Neia Lăcătuş.
Preşedintele CJ a spus că e la curent cu ce se întâmplă la Năsăud, dar că nu poate interveni pe linie administrativă fiindcă primăria locală are autonomie. „Voi discuta cu primarul Mircea Romocea. Înţeleg situaţia pe care aţi semnalat-o, dar trebuie să ne gândim şi la oamenii care locuiesc în zona pieţii şi care, în fiecare joi, sunt blocaţi efectiv. Primăria Năsăud încasează sume frumoase de la pieţari de când s-a terminat cu SRL-ul acela, ştiţi dumneavooastră care. Rămâne de văzut ce va spune şi Consiliul Local. Eu vă asigur cp voi discuta cu primarul”, a declarat Emil Radu Moldovan.
Cristiana Sabău
Adaugă comentariu