Conform documentului, Ioan Nelu Botiș a câștigat, în 2010 suma totală de 63.096 de lei. De la Parlamentul României, în calitate de deputat în Colegiul nr. 1 Bistrița, acesta a obținut 45.183 de lei, iar de la Ministrul Muncii pe care l-a condus începând cu toamna anului trecut suma de 18.709 lei.
În schimb, soția sa, Ligia Botiș, a câștigat în total 124.096 de lei de la firma SC Mobil Construct SRL, de la Universitatea Tehnică din Cluj, cât și de la Asociația „Parteneriat Euroactiv” Bistrița unde a lucrat în calitate de expert, situație care a dus, de altfel, și la demisia din funcția de ministru a lui Ioan Nelu Botiș.
Potrivit declarației de avere a lui Ioan Nelu Botiș datată 8 iunie 2011, de la firma SC Mobil Construct SRL Bistrița, Ligia Botiș a încasat, în total, ca și asociat unic, suma de 88.187 de lei, de la Universitatea Tehnică din Cluj la care este doctorand a obținut, în total, 22.200 de lei, iar de la Asociația „Parteneriat Euroactiv” Bistrița suma de 13.709 lei.
De altfel, în cursul anului 2010, familia Botiș a reușit să plătească în avans la bănci suma de 42.052 de lei dintr-un credit luat în anul 2006.
În declarația de interese, Ioan Nelu Botiș notează că este membru fondator al Asociației „Șansa la demnitate”, înființată la sfârșitul anului trecut după ce Judecătoria Bistrița a emis o sentință în acest sens.
Cererea de acordare a personalității juridice a fost formulată de Alina Căpraru, fosta șefă de cabinet parlamentar a deputatului Ioan Nelu Botiș, care a lucrat, împreună cu soția sa, Ligia Botiș, ca și expert în cadrul proiectului „Șansa la demnitate” implementat de Asociația „Parteneriat Euroactiv Bistrița”, asociație care avea sediul acasă la Ioan Nelu Botiș.
Sau restras fondurile date asociatiei euroactiv?
Este vorba de anul 2010. Sa nu uitam ca Asociatia Parteneriat Euroactiv a castigat proiectul dupa ce Botis a fost numit ministru, undeva in toamna anului trecut. Nu au apucat sa incaseze mare lucru. Grosul banilor urma sa intre anul acesta. Totusi, daca impartim suma la 12, vom vedea ca au avut in fiecare luna cam 170 de milioane de lei vechi la dispozitie. Un mizilic, ca sa zic asa!
Este incredibil cum pampalaul asta a reusit sa pacaleasca multa lume, a trecut de l;a PSD la PDL si cred ca ar trece la orice partid care l-ar oferta si i-ar da ceva os sa roada!
Ma bucur ca cineva a avut ac de cojocul lui, nu stiu cum a ajuns el la Somaj Bistrita, probabil tot prin politica! Macar Doris, e blonda! In Romania valorile fac foamea iar BOTIS, SALAM VIJELIE, NELUTU, etc fac bani!
Ne meritam soarta, suntem un popor slab!