(VIDEO) O bistriţeancă are şansa să câştige 2500 de euro dacă va fi votată „Prima Mamă” în noul sezon al emisiunii „Schimb de mame”. Maria Moldovan (45 de ani) a făcut schimb de familii cu Mariana Blendea din Cârţişoara, judeţul Sibiu, însă experienţa nu a fost tocmai plăcută pentru sibiancă. Aceasta din urmă, l-a criticat pe Teo, soţul Mariei Moldovan din Bistriţa, pentru că şi-ar ţine familia izolată şi nu comunică, unii dintre telespectatorii emisiunii fiind convinşi chiar că bărbatul şi-a „sechestrat” de-a dreptul soţia.
„Nouă ani nu am plecat de lângă copii. Simt nevoia de o schimbare. Mă simt neapreciată. Vreau să fie recunoscători faţă de mine şi să aprecieze ceea ce fac. În viaţă trebuie schimbare, să mai ies că altfel mă stric de cap”, a spus Maria Moldovan (45 de ani) la plecarea din Bistriţa spre Cârţişoara, ea fiind cea care şi-a dorit o schimbare pentru a-şi determina familia să o aprecieze mai mult.
Femeia a explicat că s-a căsătorit cu Teo Moldovan (42 de ani) din Bistriţa fiindcă i-a plăcut foarte mult de el când l-a văzut într-o fotografie, comnata ei fiind cea care le-a făcut cunoştinţă. Soţii Moldovan au o fată din prima căsătorie a Mariei, plecată în străinătate, un băiat al soţului, rămas văduv, şi o fetiţă, a cuplului. Cei doi locuiesc în zona centrului istoric, la casă, împreună cu soacra lor.
Ajunsă la Cârțișoara, Maria a beneficiat de un tratament deosebit din partea tatălui de schimb, gata să o înțeleagă și să-i sară mereu în ajutor. Însă mama de schimb a întâmpinat mici probleme de adaptare la binele de aici. În primul rând, nu i-a venit să creadă că Marian e un tată și un soț atât de înțelegător. Aici, Maria a a avut în sfârșit viața pe care și-ar dori-o și acasă la ea, însă Marian a fost nevoit să depună eforturi imense pentru a-i înțelege mamei temerile, nemulțumirile și iluziile personale.
La Bistrița, Mari a descoperit o lume în care oamenii iau viața mult prea în serios. Mama a încercat să-l determine pe Teo să devină mai comunicativ, dar în scurt timp a realizat că se luptă cu morile de vânt. Orice a făcut Mari nu a fost prea bine, iar tatăl nu a pierdut nicio ocazie de a o taxa. Însă spiritul combatant al mamei de schimb a adus niște schimbări majore în mediul familial de la Bistriţa. Nu fără efort, mama a reuşit să se facă înțeleasă, şi-a spus nemulțumirile și parcă abia a aşteptat să o întâlnească pe soția lui Teo pentru a-i spune și ei părerile acumulate acasă la ea de-a lungul unei săptămani grele.
Imediat după emisiune, comentatorii au început să-şi spună părerea în mediul online: „Am urmărit emisiunea. Ca toate situațiile din ultimul timp, două cupluri: unul super și unul oribil! La Sibiu, oameni faini: o casă îngrijită și ordonată, o mamă optimistă și veselă, un tată muncitor, cu capul pe umeri și cu o gândire demnă de secolul al 21-lea, două fete frumoase și educate și o bunică implicată și ajutătoare. La Bistrița, dezastru: o mamă sechestrată la domiciliu de soț, un tată egoist, nesimțit și posesiv, un băiețel fără personalitate, o păpușă de fetiță, pentru care toată lumea se implică prin comparație cu Fernando și o bunica statuie, cuminte ca din vitrină, care nu mută un pai, e doar musafir. Cam asta s-a văzut la tv, după părerea mea. Sincere felicitări familiei din Sibiu, pentru tot ce este! Celor din Bistrița … mai deschideți poarta, oameni buni, acolo e lumea, nu în casă!”, a comentat Adriana Torica Hazaparu.
„Tare mult mi-a placut de familia Blendea… ceilalţi mmmm….ea e femeie bună, dar e păcat că se lasă condusă în totalitate de soţ…”, a scris Andreea Topliceanu.
„Familia din Bistrița, mari probleme aveți! Nu sunteţi normali, dragilor!”, a comentat Adriana Baitan.
„Mie mi-au plăcut ambele mamici, doar că cea din Bistrița a uitat cum e să fii independent! Nu cred că a fost vorba de gelozie sau răutate din partea ei, poate doar a fost uimită de un altfel de comportament al unui bărbat. Eu îi dau un sfat: pune piciorul în prag, eşti o femeie frumoasă şi plină de viaţă! Nu te închide în tine! Eu una aş prefera să fiu singură decât cu un soţ ca al tău! Eu cred că te iubeşte, dar degeaba iubeşti un om dacă nu esti capabil să arăți”, a scris Mihaela Drăguţ.
Ca şi cum comentariile telespectatorilor nu ar fi fost de ajuns, cele două mame au continuat să se certe pe pagina oficială a emisiunii, aducându-şi acuze reciproce.
Chiar şi aşa însă, Maria Moldovan are şansa să câştige 2500 de euro dacă va aduna cele mai multe voturi din partea publicului la finalul acestui sezon şi va fi aleasă „Prima Mamă”.
Unii mai si fac teatru….pentru 2000 de euro.sa fiti siguri de asta.
Sînt anumite tertipuri si intelegeri ptr audienta si rating.
Totul se plateste ….!
Pe mine personal ma lasa rece asemenea emisiuni (si altele ca sînt destule).