„Am dispus cu celeritate cercetarea reclamaţiei. Echipa de comisari trimisă în control a constatat că produsul era deja retras de la comercializare, dar, în custodia farmaciei se mai aflau 40 de plicuri de Fervex, 30 pentru copii şi 10 pentru adulţi. Întrucât e vorba de un medicament, am luat legătura cu Colegiul Farmaciştilor şi cu Agenţia Naţională a Medicamentului care ne-au informat că acest tip de reclamaţie intră în competenţa lor de soluţionare, astfel încât am redirecţionat reclamaţia către aceste instituţii”, a spus Iuliana Deneş.
Ea a declarat că reprezentanţii farmaciei vizate au pus la dispoziţia CJPC Bistriţa-Năsăud o înştiinţare din data de 27 mai a.c. prin care se arăta că erau retrase de la comercializare numai anumite loturi de produs.
„Agenţia Naţională a Medicamentului ne-a spus însă că există o directivă europeană prin care s-a dispus retragerea tuturor loturilor. Din punctul nostru de vedere, reclamaţia e în cercetare. Am solicitat şi noi actele în baza cărora au fost informaţi că a fost retras produsul de la comercializare. Vom dispune măsurile ce se impun. Dacă se dovedeşte că acel produs se comercializa în mod ilegal, amenda poate fi de până la 25.000 de lei. Există şi posibilitatea ca activitatea farmaciei să fie suspendată de CJPC. Noi constatăm dacă produsul era comercializat legal sau nu. Unii spun că tot Fervexul era retras de la comercializare, alţii că numai anumite loturi. Acum aşteptăm să vedem dacă trebuia retras şi lotul respectiv sau nu”, a spus Deneş.
Reamintim că o persoană din Bistriţa a sesizat, luni, Colegiul Farmaciştilor Bistriţa-Năsăud şi Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bistriţa-Năsăud că a cumpărat dintr-o farmacie din oraş produsul Fervex, retras de pe piaţă în luna iunie a acestui an.
Ea a declarat că a achiziţionat Fervex vineri dintr-o farmacie din oraş care deţinea atât Fervex pentru adulţi, cât şi pentru copii.
“Eu am cerut ceva pentru răceală pentru fiica mea şi mi s-a dat Fervex. Atât noroc a fost că nu a avut reacţii adverse – greţuri, vomă, dureri de cap. Medicamentul nu era expirat. Am cumpărat patru plicuţele şi i-am dat fiicei mele doar două. Un pliculeţ l-am lăsat la Colegiul Farmaciştilor, altul la CJPC. Avem bonul de casă, avem tot. Eu sunt revoltată că ei vând un medicament scos de pe piaţă. Dacă tot ne plângem pe la prieteni şi nu luăm atitudine, ei fac ce vor. Am fost la Colegiul Farmaciştilor şi la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi am depus reclamaţii. Cei de la Colegiu mi-au spus că nu se poate să nu fi ştiut fiindcă toţi farmaciştii au fost notificaţi”, a declarat sursa citată, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.
bun . dar care e aceea farmaci e, ca sa stim si noi astia mai prosti. sau o aparati in continuare ???
Farmacia respectiva ar fi fost printre ultimele pe care le-as putea banui de asa ceva. In mod cert, acolo a fost vorba de credinta ca lotul posedat de ei nu face parte din cele care se retrag de pe piata, dar sigur ca nu si-au consultat atent toate caile de informare, altfel aflau ca intreg Fervex-ul este carantinat.
In proportie covarsitoare produsul a fost ulterior returnat catre depozite (si probabil de aici catre producator), asa ca e putin probabil sa se puna problema unor pierderi.
In plus, cele 40 de plicrui detinute nu cred ca depasesc ca valoare 60-70 ron.
Producatorul a hotarat sa retraga toate produsele sub egida „FERVEX”, desi vizat era un lot ce nu s-a adus in Romania.
In concluzie, Fervex-ul din Romania nu are probleme, dar un medicament retras de pe piata nu poate fi comercializat.
dar care e aia Oaspete ?? care ?
Foarte corecta opinia oaspetelui , insa o alerta pe sistemul rapid european nu tine loc de document de retragere de pe piata. Alte tari au emis acte nationale. La noi care sunt acestea?. Ce fac institutiile specializate din Ministerul Sanatatii ???
Si apoi, la toate institutiile de control cu corespondent in UE vin zilnic recomandari pe sistemul rapid pentru diverse produse alimentare si nu numai , insa ele sunt bine merci in galantare. In concluzie , un balon de sapun !!!!
Tocmai de aceea, pana la finalizarea povestii, nu consider moral sa fac public numele farmaciei. Prezumtia de nevinovatie, nu-i asa ??
Din acelaşi considerent nu l-am dat nici noi.
Da , am aflat care farmacie este . fix-pix .