Năsăud, 27 Martie 1835. „Cinstiţilor în Hristos fraţi, făcând eu aicia socoteala cum că îmbrăcămintea românească cea de sărbători a cinci fete de aici suie mai sus decât îmbrăcămintea unui ţug de 30 de feciori de ai noştri; cum că îmbrăcămintea românească cea adevărat română de pe sub muntele Ţării Româneşti (ce stă dintr-o năframă albă în cap, o cămeşă albă ca omătu, fără şire şi împistrituri, apoi două pânzături de tot negre, şi apoi colţuni albi frumoşi, şi opinci sau cisme negre, iară roşi nicidecum ca acelea purtate de ţigănci, un laiber alb de pânză cu mâneci şi un şurţ alb dinainte, apoi de iarnă un pieptariu de miel înfundat şi un suman negru frumos, dară fără blană) e mai cu mult curioasă familiilor preoţeşti decât tărcăturile de acum.
Spre mai mare rădicare a preoţilor şi a familiilor lor, mai întâi să se deosebească Doamnele preotese şi fetele lor de poporul cel prost prin haine (…) Să-şi schimbe portul acesta pestriţ, scump şi comedios în alb şi negru firesc (fără mătasă, bumbac, strămături şi pestriţături) cu mult mai ieftine şi mai de cinste prin care Domnii preoţi spre folosul lor, a familiilor lor, nu numai înălţaţii împăraţii le vor comanda.
Se porunceşte ca de la Paşti înainte Doamnele preotese, cu fetele lor cele nemăritate, sau să poarte sugne negre, sau două pânzături sau zadii de tot negre şi cămeşile de tot albe, fără împistrituri şi găurele, iară învălitoarele capului, sau năframa, de tot albă, sau de tot neagră şi cisme negre, şi acest port, spre aducere aminte de înălţatul împărat Francisc care preoţii şi poporul românesc aşa de tare l-au iubit, să se ţie pentru totdeauna.
Domnii preoţi în a căror case se va împlini aceasta vor arăta că sunt părinţi cu minte şi români ascultători de tron, că sunt preoţi evlavnici şi ascultători, că sunt însuşi, iară nu zadia, poruncitori în casele sale;
Doamnele preotese vor arăta că sunt vrednice de cinste doamne şi harnice de a pricepe norocirea fiicelor lor care nu stă în haine pestriţe, ci în omenie, curtenie, silinţa şi hărnicia tineretului. Care Doamne preotese vor plini aceasta, mai întâi, le voi lăuda de obşte, nu numai la preotesele din vicărăşie, ci şi într-alte părţi a ţării, şi care n-or plini, mi-oi lua osteneala după putinţă a le sili, de care nice o cinste nu le va fi, cu atâta mai tare că prin aceasta tuturor s-a folosi. Fieşte care Domn preot care ar fi adus prin mueri la atâta slăbăciune, cât să-i se pară a nu putea sau a nu vrea a împlini aceasta, să-mi deie pricinile în scris pentru ce nu, care apoi le voiu pune înaintea săborului, care cât de îngrabă se va aduna, şi acolo se va vedea arama fieştecăruia.
Această poruncă să nu se puie în protocoalele bisericeşti, ci fieştecare Domn preot să scrie însuşi cu mâna sa: am văzut şi cetit, apoi bine pecetluită să o trimită unul de la altul şi cel mai de pe urmă iară la mine, şi eu după Paşti, îmblând la examenele şcoalelor de iarnă săteşti, m-oiu încredinţa despre starea lucrului.
Mărianu, vicariul Rodnei
Sursa foto: http://www.imagini.ha-ha.ro
Adaugă comentariu