Actualitate

Filmul ”Maria, Regina României” va rula la Bistrița în avanpremieră națională

Filmul ”Maria, Regina României” va rula în cinematografele din toată ţara din 8 noiembrie 2019. În avanpremieră naţională, pelicula va putea fi vizionată la cinematograful Dacia din Bistriţa chiar joi de la ora 18.00.

La întâlnirea cu publicul bistrițean va veni și actorul Adrian Titieni, ce-l interpretează pe Ion I. C. Brătianu.

Filmul, bazat pe fapte reale, are în prim plan figura marcantă a Reginei Maria care, în primăvara anului 1919, pleacă la Conferința de Pace de la Paris să-i înfrunte pe cei mai puternici lideri ai lumii și să lupte pentru o Românie Mare în condițiile în care țara era devastată de Primul Război Mondial, măcinată de boală, ținută captivă foametei și deznădejdei.

https://www.youtube.com/watch?v=3maMAkzkJiw&fbclid=IwAR1_URGhdMNqPPVdabdUBP_5JlIhi9Uz_ZrPiFyamoLrwQAlEAD55_6w1co

Intrarea la proiecţia din 24 octombrie este liberă. Invitaţiile se pot obţine de la Centrul Cultural Dacia în limita locurilor disponibile.

Vor fi prezenţi actorul Adrian Titieni, alături de producătorul Alexandru Dima. Evenimentul este organizat de Fundaţia Liviu Rebreanu, condusă de Ciprian Moldovan, în parteneriat cu Centrul Cultural Dacia şi Clubul Monarhiştilor Bistriţeni.

4 comentarii

  • Dupa cum se stie, in perioada interbelica la Bistrita bulevardul Republicii purta numele Regina Maria, iar Piata Centrala se numea Regele Ferdinand. In anul 1919 Regele Ferdinand si Regina Maria au facut o vizita memorabila in orasul Bistrita . In memoriile sale, Victor Moldovan- un fost partizan al Unirii Transilvaniei cu România, care a deţinut mai multe mandate de parlamentar şi deputat în perioada interbelică, nota urmatoarele: „În ziua de 26 mai 1919, Regele şi Regina, însoţiţi de o mare suită de miniştri şi generali, fac o vizită la Bistriţa. Sunt primiţi într-un mod deosebit de înălţător de către toată intelectualitatea şi întreg poporul bistriţean în frunte cu prefectul Tripon. Participă şi năsăudenii cu plutonul de grăniceri veteran cu steagul lor ciuruit de gloanţe”. În acel an 1919, Regina Maria şi Regele Ferdinand au vizitat mai multe orase din Transilvania, intre care: Oradea, Carei, Baia Mare, Jibou, Dej, Bistriţa, Gherla, Cluj, Turda, Câmpeni, Abrud, Ţebea, Alba Iulia, Blaj, Copşa, Sibiu, Sălişte, Făgăraş şi Braşov.
    De asemenea, începând din 15 octombrie 2019, la Paris aleea de promenadă de pe malul stâng al Senei, vizavi de Turnul Eiffel, poartă numele Reginei Maria a României, în semn de apreciere față de implicarea reginei în Conferința de Pace de la Paris din anul 1919. De aceea ar fi cazul ca măcar acum si la Bistrita să se revină la denumirile din perioada interbelică pentru bulevardul Republicii si pentru Piata Centrala . Dacă la Paris se poate, de ce nu s-ar putea si la Bistrita?
    De altfel, monarhistii bistriteni au propus in repetate rânduri, revenirea la denumirea interbelică a bulevardului Republicii si a Pietei Centrale, din păcate fără nici un rezultat până in prezent.

  • Domnule Liviu, fiti sigur, in scurt timp(dupa alegeri) vom reveni cu o noua solicitare! Istoria adevarata nu poate fi nici omisa ,nici uitata ! Tinerii trebuie sa cunoasca foarte bine istoria tarii lor ,sa poata face ei insisi istorie ! Doamne ajuta-ne ! Cu respect,MNPop

  • Nu, nu. Piata Centrala trebuie sa poarte numele de Primarul DRUJBA adica sa nu uite bistritenii cine a mutilat piata si le-a bagat noxele in casa si in nas.

    • terminati odata cu demagogia asta ieftina….. ce s-a mutilat? noxele le baga primarul in case, sau cei care umbla cu masini ?? daca pica un copac pe careva, primarul ii de vina, daca toaleteaza copacii, primarul e de vina, daca ploua,daca ninge, daca nu este primarul vostru…..tot primarul e de vina!!!!! Bistrita chiar este un oras destul de verde inca. Ia puneti mana si plantati fiecare i jurul blocului sau in fata casei cate un copac!!!! sau un boschet sa taiati-va buruienile de pe trotuare , sa va vedem cat va pasa de ecologie!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Pop Marius Nicolae Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS