Politică

Garda moare, dar nu se predă. Taloş, convins de Ciorbea ”să reclădească PNŢCD din temelii” (FOTO)

PNȚCD Bistriţa-Năsăud şi-a prezentat marţi principalii candidaţi la alegerile locale, în frunte cu Mircea Taloş, candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean, şi Marius Călugăr Căţănaş, care visează să se instaleze în fotoliul de primar al Bistriţei.

”La insistenţele unor prieteni, şi cel mai insistent a fost Victor Ciorbea, cu care am lucrat cinci ani în Biroul Naţional de conducere, am hotărât să revin în politică şi să candidez, pentru a reîncepe totodată reconstrucţia partidului. Mă voi zbate ca PNȚCD să se reclădească din temelii”, a spus Taloş, care a făcut o sinteză a programului său politic.

Mircea Taloş, fost consilier judeţean, dar şi vicepreşedinte al CJ în perioada 2000-2004, s-a declarat împotriva ”partidelor fantomă, care nu au o bază solidă”, dar şi contra ”prostituţiei politice”.

”Revenirea mea este legată de dorinţa de a schimba radical lucrurile”, a decretat el, îndemnându-i pe cei ce sunt ”creştini şi monarhişti” să voteze ”singura forţă politică ce poate însănătoşi moralitatea şi spiritualitatea românească”.

Taloş are încredere că PNŢCD va fi votat la locale şi de foştii membri şi apropiaţi, ”inclusiv doctorul Marius Pop”, dar recunoaşte că ”perspectivele de câştig imediat sunt mici”, mai ales că partidul ”nu este prea simpatizat”.

Şi pentru că nu şi-a ascuns niciodată opţiunea promonarhică, Mircea Taloş a împărţit cărţi poştale având ca temă Ziua Regelui (10 mai).

În final, el a precizat că acum este simplu membru, dar că la Biroul Judeţean care va avea loc după alegeri va candida pentru preşedinţia filialei judeţene.

Şi cum atâta vorbă face foame, ţărăniştii s-au îndreptat apoi spre locuinţa inginerului Gavrilă Moldovan, candidat la Consiliul Local, loc ales pentru masă şi socializare.

PNŢCD a fost ultimul partid care a intrat în cursa electorală: a depus listele de candidaţi chiar în ceasul al 12-lea al zilei de 1 mai. Mircea Taloş s-a înscris pentru şefia CJ la ora 23.00, iar listele pentru consilieri judeţeni au fost înaintate la BEJ la ora 23.50.

PNŢCD are alianţe electorale cu PDL în comunele Negrileşti (”Alianţa pentru Negrileşti”) şi Petru Rareş (”Alianţa pentru viitor”).

4 comentarii

  • Alegerile vor trece, PNŢCD nu o să se aleagă nici cu praful de pe tobă. Teoretic, PNŢCD-iştii vor avea timp să recosntruiască partidul. Practic vor face ce au făcut şi în 1996 – 2000. NIMIC

  • Ce aveti fratilor cu dl.Talos? Lasati omul sa candideze.Cat despre candidatul la primarie eu zic ca are sanse mari.Nu vedeti ce barbat?!/? Toate femeile din Bistrita,cu sau fara drept de vot a sa-l …aleaga.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.