Cei peste 100 de ani de cultură bistrițeană au fost marcați prin lansarea monografiei ”De la Gewerbeverein la Palatul Culturii Bistrița”, lucrare coordonată de directorul Centrului Cultural Municipal, Dorel Cosma. Cartea prezintă istoria activităților organizate de-a lungul timpului la Bistrița în acest lăcaș de cultură.
”Este un moment special în viața culturală a municipiului. După o strădanie de un an și ceva apare o monografie a Palatului Culturii. Inițial credeam că se va referi la clădirea în sine, care a parcurs un drum interesant, dar mi-am dat seama că această carte este o radiografie a culturii municipiului Bistrița din ultima sută de ani, o lucrare foarte greu de realizat. Clădirea a fost construită de asociația meseriașilor sași, cu scopul de a promova cultura. Au urmat mai multe cicluri de renovări, iar Casa de Cultură a duduit de act cultural. Mă mândresc că aici am fost și eu câțiva ani dansator la Cununa de pe Someș și am simțit din interior suflul cultural al acestui centru. A parcurs un ciclu de o sută și ceva de ani cu reparații minime și era nevoie de o intervenție puternică, am reușit acest lucru pe fonduri europene: o clădire nouă, renăscută, frumoasă. Le mulțumesc nu numai celor care au scris cartea, ci și celor care s-au dedicat culturii timp de mulți ani și pe care îi văd la această lansare, oameni care au menținut cultura la un nivel foarte bun, atât cultura clasică, mare, cât și cea populară”, a spus primarul Ovidiu Crețu.
”Un moment de sărbătoare pe care Palatul Culturii îl merită. Acum doi ani ne-am întors acasă, când s-au redeschis porțile actualului Palat către cultură, o cultură care merită să aibă o istorie prezentată pentru cei care vor veni după noi”, a menționat prof. dr. Dorel Cosma.
Au vorbit scriitorii Cornel Udrea, Ioan Radu Văcărescu, Valentin Marica, profesorul și criticul literar Antonia Bodea.
Cartea este disponibilă la Librăria ”Conexiuni” de la ”Casa cu Lei”.
La 120 de ani de la înfiinţarea Casei de Cultură Bistriţa, s-a constituit un colectiv redacţional a cărui întâlnire a avut loc în urmă cu doi ani la Biblioteca Centrului Documentar. Istoria activităţilor culturale, sub coordonarea lui Dorel Cosma, a fost elaborată de un colectiv format din Vasile Jimboreanu, Hans Franchy, Zorin Diaconescu, Elena M. Cîmpan, Menuţ Maximinian, Doris Cosma și Alexandru Cristian Miloş.
Reabilitarea Casei de Cultură din Bistrița, cu 3 milioane de euro bani europeni, s-a încheiat în 2015, iar în anul următor a primit actuala denumire de Palatul Culturii. Clădirea monument istoric de categoria A şi parte a patrimoniului cultural naţional se identifică cu fosta “Casă a Asociaţiei Meseriaşilor din Bistriţa” sau ”Gewerbeverein”, cum era numită la finele secolului XIX, când se estimează edificarea acestui lăcaş de cultură.
Adaugă comentariu