Gloria Bistriţa a jucat vineri 1 martie primul meci oficial pe teren propriu din acest an, în compania echipei Ceahlăul Piatra Neamţ, în etapa a 21-a a Ligii I.
După un joc slab, cu puţine faze de poartă, tabela a rămas îngheţată. Puţinii spectatori prezenţi la stadion au fost ţinuţi în picioare doar de temperatura destul de scăzută. Cele mai importante ocazii au fost în final, când oaspeţii puteau înscrie de două ori, dar şi Curtuiuş şi Oprea au ratat în ultimul minut şansa de a aduce victoria Gloriei.
După 23 de partide directe, cele două echipe au terminat din nou la egalitate. După meciul din 13 aprilie 1997 (încheiat tot 0-0), Gloria şi Ceahlăul îşi tranşaseră până acum toate disputele.
Echipa bistriţeană a mai adunat un punct în clasament, al 13-lea, dar a rămas pe ultimul loc.
Gloria Bistriţa: Oghinciuc – Ţârcă, Adr. Iordache (Berceanu 66), Hlinca, L. Stroe – Enescu, Feher – R. Radu, C. Bucur (Curtuiuş 57), M. Chiţu – Antonache (B. Oprea 74). Antrenor Nicolae Manea
Ceahlăul Piatra Neamţ: Lepmets – Dumitraş, Marc, Ichim, Barna – Ad. Gheorghiu, Onciu (Achim 80), Monroy, Stana (Bădescu 66) – Golubovici, A. Pavel (Lukanovici 55). Antrenor Constantin Enache
Stadion: ”Jean Pădureanu” – Bistriţa. Spectatori: 1.000 Arbitri: Radu Petrescu – Eduard Ungureanu (ambii Bucureşti), Sebastian Stoianof (Constanţa) – Horaţiu Feşnic (Cluj-Napoca). Observatori: Adrian Ionescu (Bucureşti), Patriţiu Abrudan (Cluj-Napoca)
Declaraţii după meci
Nicolae Manea (antrenor Gloria Bistriţa): ”Nu sunt aşa supărat. Sunt mulţumit de felul cum au înţeles băieţii să joace, cu dăruire şi angajament, au făcut risipă de energie. Avem mulţi jucători care nu au evoluat la nivelul primei divizii. Mi-aş fi dorit să câştigăm, ne apropiam la două puncte de ei, dar nu s-a putut. Orice punct e bun pentru noi. Ne-a lipsit şansa ca să câştigăm, pentru că situaţii ne-am creat câteva. Nu e uşor, sunt jucători adunaţi într-o lună şi jumătate, nu poate merge strună. Jucătorii şi-au dorit să învingă. Dolha are ruptură musculară, Berceanu a jucat cu mască pe faţă fiindcă a fost operat la nas, Kanon are încă dureri la gleznă. L-am adus de două zile pe Bogdan Oprea, a venit şi senegalezul Mor Pouye, să vedem când îl legitimăm. Încercăm să luăm puncte din orice meci. Nu mă miră că a fost lume puţină, oamenii au probleme mai importante ca fotbalul. Nu mai au motive să vină, suntem pe ultimul loc”.
Constantin Enache (antrenor Ceahlăul Piatra Neamţ): ”Este un rezultat negativ, situaţia din clasament nu ne dă voie să ne bucurăm de un punct obţinut cu Gloria, un adversar care a arătat că e o echipă motivată, determinată. Venisem cu speranţe de victorie, să ne mai înfrumuseţăm clasamentul adevărului. N-am putut, suferim în continuare la finalizare. Jocul a fost echilibrat, poate noi am avut ocazii mai multe. Pe final am fi putut marca”
Celelalte partide din etapa a 21-a a Ligii I: Steaua Bucureşti – Gaz Metan Mediaş 3-0, Viitorul Constanţa – Universitatea Cluj 1-1, CFR Cluj – Oţelul Galaţi 0-1, Petrolul Ploieşti – CSMS Iaşi 2-1, Rapid Bucureşti – Dinamo Bucureşti 0-1, FC Braşov – Concordia Chiajna 3-2, Pandurii Târgu Jiu – FC Vaslui 2-1, CS Turnu Severin – Astra Giurgiu 0-0.
Click pentru clasamentul Ligii I!
În etapa viitoare, a 22-a, Gloria Bistriţa întâlneşte în deplasare formaţia FC Vaslui – luni 11 martie, ora 21.30, în direct la Digi Sport.
Mai multe imagini de la meciul dintre Gloria Bistriţa şi Ceahlăul Piatra Neamţ – pe pagina noastră de Facebook!
asta-i pofta ce-am poftit-o !! ,,succes,, pe mai departe .