Sport

Gloria, egal cu Nantes în EHF European League. ”Punct important”

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud și Neptunes Nantes din Franța au remizat, la TeraPlast Arena, în etapa a 3-a a Grupei C din EHF European League la handbal feminin.

Partida s-a încheiat cu scorul de 19-19, după ce la pauză Gloria a condus cu 11-9.

Echipa bistrițeană obține un punct din acest derby al grupei, care se poate dovedi decisiv pentru calificarea în sferturile de finală, și rămâne pe poziția a 2-a, la egalitate cu liderul la golaveraj Nantes. Cele două echipe, aflate pe locul 3 în campionatele naționale, se vor întâlni peste două săptămâni la Nantes, în runda următoare din grupă. Gloria este neînvinsă anul acesta (patru victorii și un egal).

Pentru Gloria, antrenată de selecționerul Florentin Pera, au marcat: Bianca Bazaliu – 5, Cristina Laslo – 4, Gnonsiane Niombla – 3, Nicoleta Dincă – 2, Seynabou Rodriguez – 2, Tamires Frossard – 1, Nina Bulatovici – 1, Sonia Seraficeanu – 1. Intervențiile portarilor: Renata de Arruda – 17/35 (48,5%), Iulia Dumanska – 1/1 (100%).

”Îmi felicit jucătoarele pentru dăruire, a fost un joc de mare luptă, de mare angajament. Scorul spune multe despre acest meci, ambele echipe au avut o apărare foarte bună, portarii și-au făcut datoria, Renata a prins din nou o zi excelentă. Cred că puteam să câștigăm. Au fost momente în care puteam tranșa meciul în favoarea noastră, nu am fost concentrați la recuperare ca să închidem meciul. Una peste alta, cred că este un punct important în fața uneia dintre cele mai puternice echipe din această competiție, care are jucătoare valoroase. S-a simțit și puțină oboseală, dar nu căutăm scuze. Am arătat că nu suntem departe de Nantes, considerată favorita grupei, ci dimpotrivă, că putem juca de la egal la egal. Eu zic că este un rezultat echitabil, care nu ne mai dă emoții pentru ultimele două meciuri din grupă. Dacă pierdeam, meciul de acasă cu Bensheim și cel de la Lublin erau hotărâtoare. În aceste condiții, avem șanse foarte mari să ne calificăm. Acest punct este important în economia grupei, important pentru moral, și cred că împreună cu Nantes avem prima șansă la calificarea în sferturi. Publicul a fost cu adevărat al 8-lea jucător. Va fi foarte greu la Nantes, dar cu un atac mai bun, cu mai multă concentrare la finalizare se poate, vom face tot ce ține de noi pentru a obține un rezultat pozitiv”, a declarat Florentin Pera.

Golurile formației Neptunes Nantes, pregătită de titrata tehniciană daneză Helle Thomsen, au fost înscrise de: Tamara Horacek – 5, Onacia Ondono – 4, Carin Stromberg – 3, Marine Dupuis – 2, Orlane Ahanda – 2, Mari Bergum – 1, Marie Sajka – 1, Lena Grandveau – 1. Intervențiile portarului Floriane Andre – 14/33 (42,4%).

”Suntem foarte fericite pentru acest rezultat deoarece Bistrița a avut controlul în meci, a condus și la cinci goluri. Noi am ratat multe aruncări în fața unui portar foarte bun. Am jucat bine dacă am luat un punct, mai ales că lucrurile nu arătau cum trebuie pentru noi cu șapte minute înainte de final. Suntem foarte mulțumite cu acest punct, știam că Bistrița chiar este o echipă bună. La ultima fază trebuia să primim aruncare de la 7 metri, dar asta este, am jucat în deplasare. Publicul a fost fantastic, în România a fost mereu o atmosferă frumoasă, îmi place modul în care se comportă în sală, e frumos să joci un meci cu sala plină. Sper să marcăm mai multe goluri la Nantes”, a spus Helle Thomsen.

În celălalt meci din etapa a 3-a, HSG Bensheim/Auerbach – MKS FunFloor Lublin 35-29 (17-15).

În etapa viitoare, a 4-a, MKS FunFloor Lublin – HSG Bensheim/Auerbach (sâmbătă 3 februarie, ora 17.00) și Neptunes Nantes – Gloria 2018 Bistrița-Năsăud (duminică 4 februarie, ora 19.00).

Clasament:

GRUPA CMVEÎGOL.DIF.PCT.
1. Neptunes Nantes321092 : 75+175
2. CS Gloria 2018 BN321080 : 69+115
3. HSG Bensheim/Auerbach310289 : 103-142
4. MKS FunFloor Lublin300381 : 95-140

Rezultatele din Grupa C a EHF European League: Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – MKS FunFloor Lublin 26-23, Neptunes Nantes – HSG Bensheim/Auerbach 39-27, HSG Bensheim/Auerbach – Gloria 2018 Bistrița-Năsăud 27-35, MKS FunFloor Lublin – Neptunes Nantes 29-34, Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – Neptunes Nantes 19-19, HSG Bensheim/Auerbach – MKS FunFloor Lublin 35-29.

Primele două clasate în Grupa C se califică în sferturile de finală (16 sau 17 martie – turul, 23 sau 24 martie – returul), unde vor întâlni formațiile clasate pe locurile 1 și 2 în Grupa D, după formula: 2D – 1C, 2C – 1D. În Grupa D, la momentul actual situația se prezintă astfel: 1. Sola HK (Norvegia) – 4 puncte, 2. Costa del Sol Malaga (Spania) – 4 puncte, 3. Motherson Mosonmagyarovari KC (Ungaria) – 4 puncte, 4. CSM Târgu Jiu (România) – 0 puncte.

5 comentarii

  • Meciul a decurs exact cum am am prezis eu acum câteva zile!
    Pe muchie de cuțit ✔️
    Am încredere în portari ✔️
    Am încredere în apărare (am încasat doar 19 goluri) ✔️
    Că spre deosebire de alte meciuri, în care am înscris multe goluri pe contraatac (ușoare) , de data aceasta contraatacul nu va funcționa, pt că echipele bune nu-ți permit să pornești pe contraatac ✔️
    Că trebui să construim de la zero, atac pozitional, cu Nantes așteptându-ne pe semicerc. Adică va fi dificil ✔️

    La sfârșitul primei reprize și la începutul celei de-a doua am avut probleme în atac, (de la +5 pt noi, am ajuns la -1 gol) chiar mă gândeam dacă nu ar trebui să încercăm să jucăm cu doi pivoți 7 contra 6, pt ca 6 la 6 nu funcționează.
    Antrenorul chiar asta a făcut, și am reintrat în joc!

    Nu am cum să fiu dezamăgit, când meciul a decurs conform așteptărilor mele.

    Mult succes peste două săptămâni, la Nantes.

    17
    8
  • Spre deosebire de Adrian C. am vazut meciul din tribuna Teraplast Arena. Meciul a avut o desfasurare mai ciudata , in sensul ca in prima jumatate a primei reprize , pentru echipa bistriteana mergea totul iar pentru echipa din Nantes parca nu mergea nimic iar dupa aproape orice atac scorul ramanea net in favoarea Gloriei. Cam din minutul 22 lucrurile au stat exact invers. A doua repriza a fost mult mai echilibrata , cu multe opinteli si munca in zadar , din partea echipei noastre. Punctul obtinut este foartre important mai ales ca se putea intampla in final sa patim cum a patit-o Rapidul la Krim (D-na Helle Thomsen are perfecta dreptate cu lovitura de penalitate pe care echipa dansei n-a primit-o in final dar uita sa spuna de cate atacuri prelungite , mult peste limita admisa , a beneficiat!) . Jocul nostru s-a stins in constructie. Nu am inteles de ce nu s-a jucat mai mult cu extremele. Nu am inteles de ce jucatoarele bistritene nu s-au aparat ca in meciul cu Valcea cand in a doua repriza echipa a folosit in aparare sistemul 5+1 , cu Ida Dahl in fata. Cei care au vazut meciul au putut sa vada la ce distanta de semicerc erau jucatoarele franceze cand se aparau si unde erau ale noastre , lipite cu calcaiele pe semicercul de 6 m . Nu trebuie sa ne miram de ce „beneficiem” meci de meci de multe , multe lovituri de penalitate in timp ce noi avem asa putine. Azi am primit doar una. Uneori am avut senzatia ca Niombla joaca pentru echipa franceza . O cunostinta apropiata zicea ca nu e locul ei unde a fost pusa sa joace. Eu spun ce am vazut pentru ca cel putin trei suturi ale dansei au fost mult peste bara transversala. Bazaliu , dupa ce a dat la inceputul meciului mai multe goluri , s-a stins cu totul . Groaie si previzibila nu si-a mai putut arata forta loviturilor cu care ne-a obisnuit. Laslo nu a fost nici ea intr-o forma prea buna gresind multe pase care au ajuns la adversare. De la ea si de la Niombla am avut mult mai multe asteptari. In multe randuri nu stiau ce sa faca cu mingea , nu-si asumau responsabilitatea sutului. Desi au fost in multe cazuri culoare de patrundere , nicio jucatoare nu incerca sa patrunda. Am avut cel putin trei atacuri in superioritate numerica , pierdute , iar la unul am luat gol desi echipa adversa juca cu numai 5 jucatoare! Asta spune multe despre psihicul unor jucatoare. Cat despre Seynabou Rodriguez , n-am cuvinte , la cate greseli copilaresti a putut sa faca in aceasta seara. Despre extreme nu se pot spune prea multe .Ratarile tin de meci si rar se intampla sa nu se rateze de pe extreme dar nu din cauza lor s-a obtinut doar un punct. Bulatovici s-a aparat bine , la fel si Posavec. E bine ca s-a terminat fara infrangere dar meciul trebuie revazut ca sa-si dea seama fiecare ce n-a facut bine si mai ales de ce ? Sigur ca si oboseala are partea ei de contributie la eficienta echipei. Nu e timp de lamentari , urmeaza alte meciuri la fel de grele iar noi cei care ne uitam de pe margine avem inca multe asteptari . Maine , odihna si de luni pregatire intensa pentru urmatorul meci de la Targu Jiu. Hai Gloria!

    23
    2
  • Coechipierele , iubitorii de handbal si fanii echipei Gloria trebuie sa se plece in fata ei si sa-i pupe mainile si picioarele Renatei de Arruda , fara de care punctul obtinut azi n-ar fi fost posibil. Mulltumim inca o data Renata! You are the best!

    19
    1
  • Imi aduce aminte acest meci de nationala de fotbal, conduceam dar stiam dinainte ca vom pierde ,acuma nu am pierdut datorita acestei portarite extraordinare,bravo Renata nu ma miram ca la un moment dat sa iesi din poarta si sa marchezi ai devenit cea mai iubita bistriteanca.

    8
    1
    • O diferență de 5 goluri nu înseamnă mare lucru în handbal. În câteva minute poți să o pierzi, dacă ratezi, dacă joci în inferioritate numerică , dacă faci greșeli , arunci la poartă din unghi foarte închis (practic dai mingea adversarului) etc.

      Ceea ce s-a întâmplat la finalul primei reprize a fost normal,
      Ceea ce NU A FOST NORMAL, a fost ca echipa din Nantes a înscris doar 5 goluri în 22 de minute! Scorul era 10-5.
      Nu avea cum să continue așa tot meciul , ar fi înscris doar 13 meciuri în 60 de minute!!!

      Antrenorii buni, câștigă meciuri în repriza a doua;
      L-am văzut pe
      Mircea Lucescu câștigând meciuri cu 1-0 , meciuri echilibrate, care s-au decis în final. pt ca a făcut schimbările necesare, sau a schimbat tactica.
      Am văzut-o pe FC Copenhaga câștigând cu 1-0 meciuri , pe final de meci, pt ca scot un anumit tip de jucător și introduc unul înalt care dă gol cu capul, sau scot un fundaș și joacă cu doar 3 în apărare și aglomerează careul advers.

      Deci, antrenorii nu sunt prosti, văd cum decurge meciul, schimbă ce trebuie schimbat și meciul se schimbă total!

      Poate ca ar trebui să revăd meciul ăsta, nu am observat ce a schimbat antrenoarea lui Nantes la 10-5!

      3
      6
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.