Actualitate Recomandări

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, la Biserica de la Coroana. Care este programul

În perioada 9-11 august, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului ”Prodromița” de la Sfântul Munte Athos se află la Biserica Protopopiatului Ortodox Bistrița (de la Coroana).

Credincioșii pot merge să se închine la icoana făcătoare de minuni după următorul program:

Marți 9 august, între orele 17.30 și 22.00

Miercuri 10 august, între orele 07.00 și 22.00

Joi 11 august, între orele 07.00 și 20.00.

Conform Wikipedia, icoana de la Schitul Românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos are dimensiunile de 100/70 cm. Chipul Maicii Domnului și al Pruncului Iisus au culoarea galbenă, nuanța de galben a grâului. Există mărturii că Sfintele Fețe se schimbă, uneori întunecându-se, alteori luminându-se. O alta caracteristică este aceea că icoana, cercetată la microscop, nu prezintă urme de pensulă, acest lucru întărind credința că Sfintele Fețe au fost pictate miraculos de mână nepământească. Aici istoricul icoanei.

La schitul Prodromu se găsește un document datat 29 iunie 1863 care reprezintă mărturia iconarului Nicolau Iordache: ”Eu, Iordache Nicolau, zugrav din târgul Iași, am zugrăvit această sfânta icoană a Maicii Domnului cu însăși mana mea, la care a venit o minune: după ce am isprăvit veșmintele, după meșteșugul zugrăvirii mele, m-am apucat sa lucrez fețele Maicii Domnului si a lui Iisus Hristos. Privind eu la chipuri, cu totul a ieșit dimpotrivă, pentru care foarte mult m-am mâhnit, socotind că mi-am uitat meșteșugul. A doua zi, după ce m-am sculat, am făcut trei metanii înaintea Maicii Domnului, rugându-mă să-mi lumineze mintea, să pot isprăvi sfânta ei icoană. Când m-am dus să mă apuc de lucru, am aflat chipurile drese desăvârșit, precum se vede. Văzând această minune, n-am mai adaos a-mi pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deși o greșeală a fost aceasta că am dat lustru la o asemenea minune”.

8 comentarii

    • …sa nu lasi omul sa spuna ce vrea…esti bun in rusia sa asculti ce ti spune putin…tie nici nu ti trebuie sa ti spjna pentru ca va intelegeti doar din priviri!!!
      PS cica daca nu crezi macar sa taci!!!!! Halal civilizatie!, halal specimen!

    • Un tablou care s-a pictat singur?! Firește că nu credem. Iar, să ne închinăm și să așteptăm beneficii personale în urma prosternării în fața acestui obiect nici atâta. Dacă matale @bistritean numești asta credință, nu pot decât să te privesc cu milă. Să mai și drăcuiești în fraza în care pretinzi respect pentru „credincioși” și exclusivitate în țară, e chiar remarcabil. Și, tipic pentru pravoslavnici așa cum bine sublinia preopinentul.

  • Coroana de aur construcție bolșevică pe terenul celor Deposedați forțat de comuniști . Biserica aferentă din anii 1300 furată de la greco- catolici ! Unde ești tu Doamne ?

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Bistriteanul Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS