La ora 6.45, în parcare era o singură maşină, a Jandarmeriei, care făcea ture de control. În fond, PDL anunţase că sâmbătă trasportă, gratuit, spre Cluj-Napoca, pe toţi cei care vor să-l susţină pe Traian Băsescu. Cum nimeni nu ştia câtă lume va veni, jandarmii au fost trimişi să vadă dacă totul este în regulă. Şi a fost.
Cu puţin înainte de ora 7.00, a sosit şi Ioan Botiş la volanul unui Opel Corsa alb cu numere de Cluj. A coborât şi a stat de vorbă cu câţiva pensionari care au venit gata de plecare şi care i-au reproşat, în discuţii, tăierea pensiilor. Unul dintre ei, deţinător de carnet de membru PSD, şi-a motivat dorinţa de a merge la Cluj pentru susţinerea lui Băsescu prin aceea că s-a săturat de „plagiatorii” care conduc acum ţara. În timp ce grupul dezbătea temele politice de actualitate, Botiş se mai îndepărta din când în când ca să dea diverse telefoane.
Rând pe rând, au începuy să sosească fostul primar Vasile Moldovan, în prezent consilier municipal PDL, Narcisa Ilieş, de asemenea consilier local, Geea Balazsy-Titieni – vicepreşedinte la nivel judeţean al PDL, Mioara Seica, fost consilier municipal, cu toţii, cu excepţia Mioarei care este în doliu după tatăl ei, având diverse obiecte de vestimentaţie albe. După ce, din maşina lui Botiş, au fost duse în autocar mai multe baxuri de apă, cu toţii au urcat în maşină şi s-au îndreptat spre Cluj-Napoca.
Întrebat dacă vor mai veni şi alţi oameni, de pe scara autocarului, Ioan Botiş a răspuns afirmativ, anunţând că maşina va mai lua şi alţi pasageri de la benzinăria Moll. La sensul giratoriu de la Coroana, autocarul a luat-o însă spre Cluj.
PDL Bistriţa-Năsăud a anunţat că la mitingul pro Băsescu de la Cluj va deplasa 2000 de persoane.
„Organizaţia judeţeană a PDL, ca de altfel întregul partid, este alături de preşedintele Traian Băsescu şi va participa la întreaga campanie pentru referendum în vederea convingerii populaţiei că preşedintele Băsescu trebuie să-şi continue mandatul la Cotroceni. În acest sens, vom participa la toate acţiunile organizate la nivel naţional. Sâmbătă vom fi prezenţi la Cluj la marele miting organizat în Piaţa Păcii, vom deplasa la Cluj cel puţin 2.000 de persoane din judeţ”, a spus Oltean la ultima sa conferinţă de presă.
El a declarat că vor fi şi alte acţiuni pe plan local, iniţiate de către PDL Bistriţa-Năsăud, pentru ca în 29 iulie mare parte din populaţia judeţului să fie „convinsă şi să cunoască realităţile din România, să creadă că Traian Băsescu trebuie să rămână la Cotroceni”.
Pe pagina noastră de facebook puteţi vedea o galerie foto!
Cristiana Sabău
Cei care il sustin in continuare pe Basescu fac acest lucru pentru ca ii uneste necistea. Cei din PDL si-au facut reciproc tot felul de ,,cadouri” dubioase care contravin celor mai elementare reguli de bun simt si prin intermediul carora ne-au sfidat pe toti cei care nu am facut parte din cercul lor.
Jos Olteanu jos / Esti un mincinos !
2000 de sustinatori ??? I-a numarat Roberta ?
Peste 2 saptamani Zeus Traian Basescu se va afla in fata puterii detinute de POPORUL ROMAN! Atunci va deconta absolut tot!, taierile de salarii si pensii, injumatatirea nivelului de trai prin cresterea TVA, scumpirea combustibilului, cresterea inflatiei, prin remarcile rautacioase pe care le-a facut despre fiecare categorie sociala, profesori, jurnalisti, functionari, etc. Imi doresc sa se termine odata circul asata contraproductiv odata! Romanii stiu ce au de facut si sunt convins ca se vor prezenta la urne mai mult decat s-ar crede!
Cum incap 2000 de persoane intr-un autocar ?
Greu.
Inimaginabil faptul ca presedintele pdl Bistrita e Botis.
Sau nu ??
@ Cristian,pe cei ce-l sustin pe pontantonescu ce-i uneste?……..multe semne de intrebare…….
Nu vad de ce m-ar interesa pe mine chestia asta.
E chiar imposibil de imaginat faptul ca nu toti cei care considera ca Basecu trebuie sa plece sunt fani psd ??
Uite pentru ce s-au unit Vera „Ponta: Firmele care angajează şomeri cu vârsta sub 25 ani nu vor plăti un an CAS pentru aceștia” – e un articol apărut astăzi într-un ziar.
am facut confuzie de nume Monica scuze :))
pt oaspetele
ce greu esti ma incultule :)) emigreaza si tu sa scapam de idioti
Ce te deranjeaza, tanti Vera, la comentariul meu ??
Sa nu spui ca ceea ce te deranjeaza este dificultatea rasfoirii.
Sau vrei sa spui ca toti cei care au emigrat au fost idioti ??