Pentru ziua alegerilor, Ministerul Sănătății a trimis în județul Bistrița-Năsăud un număr de 67.980 de măști, 1.000 de litri de dezinfectant pentru mâini și 3.790 de litri dezinfectanți pentru suprafețe. Până duminică, vor sosi și 59.000 de mănuși, a precizat Ana Maria Băndean, purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud.
Cum însă în județul Bistrița-Năsăud figurează 262.862 de alegători înscrişi în listele electorale permanente și 334 de alegători înscrişi în listele electorale complementare, este de la sine înțeles că doar cei care se vor prezenta la vot fără mască de protecție vor avea la dispoziție măști din partea autorităților.
Față de alegerile precedente, s-au modificat locațiile a 26 de secții de votare. ”Acest lucru s-a întâmplat din două motive: fie pentru că respectivele clădiri sunt în reabilitare, fie pentru că primarii au identificat unele locații în care sunt condițiile mai bune. La Bistrița s-au modificat 13 de votare. Mai avem modificări la Beclean, Miceștii de Câmpie, Târlișua, Telciu, Lechința, Șieu, Dumbrăvița, Josenii Bârgăului, Urmeniș și Ciceu Giurgești”, a spus ea.
Au fost tipărite 1.162.244 buletine de vot, care vor fi pregătite în pachete distincte, pe categorii (primar, consiliu local, președinte Consiliul Județean şi Consiliul Judeţean), pentru fiecare circumscripţie electorală şi pentru fiecare secţie de votare. Distribuirea efectivă a buletinelor de vot va avea loc sâmbătă 26 septembrie.
În Bistrița-Năsăud sunt în total 313 secții de votare, dintre care 83 în mediul urban și 230 în mediul rural.
„Vor fi asigurate măşti pentru acei cetăţeni care nu au masca la ei şi li se vor pune la dispoziţie masca şi substanţele dezinfectante pe perioada exercitării dreptului de vot, deoarece dreptul de vot se exercită în spaţii închise, în spaţiile în care sunt organizate secţiile de votare”, a declarat premierul Ludovic Orban.
„Nimeni nu va fi împiedicat să voteze, însă purtarea măștii în interiorul secției de vot este una din măsurile minime necesare pentru a proteja comisia care va stă în interiorul secției ore în șir precum și alegătorii care vor fi în interiorul secției așteptând să ajungă la urne. Dacă cineva nu vrea să poartă masca de protecție în interiorul secției înseamnă că acesta va riscă viață celor din jur, inclusiv a membrilor comisiei de vot. În acest caz președintele comisiei va trebui să respecte legislația și să nu permită celor fără masca să între în secția de vot, iar la intrare trebuie să existe o rezervă de măști în cazul în care cineva dintr-un motiv sau altul nu are masca, așa cum prevede Legea 135 / 2020”, a explicat și șeful DSU, Raed Arafat.
Alegerile locale se vor desfășura duminică 27 septembrie, între orele 07.00 – 21.00.
mda, ce fac alegerile din politicieni…….imediat s-au miscat pt asta
Sa le fie rusine!
Ne-au ținut arestați când erau 100 de cazuri iar acum la 2000 ne trimit la vot si ne dau măști !
Măști cumparate pe banii noștri de la firme administrate de bucătărese din Giurgiu !
Pai nu… pentru vot se poate pentru profesori și elevi mai greu. Bravo și hai la vot ca nu-i nevoie de școală!
Pentru școală nu e nevoie…doar la votare acolo e interesul.
Da chiar nu le e rusine??? Pentru vot sunt bani de masti si dezinfectanti si pentru elevi si cadrele didactice,nu? Bine ca ii trimit acasa sa faca scoala online,dar tabletele pt elevi unde sunt?De pe ce o sa faca scoala online miile de copii care nu au acces la internet sau mai rau nici macar electricitate?