Social

În Munții Rodnei a nins în plină vară. La ce altitudine s-a depus strat de zăpadă

Intrarea unei mase de aer mult mai rece, care a determinat valori de temperatură scăzute la nivelul întregii țări, se resimte cel mai puternic în zonele montane, unde pe masive au fost valori chiar și de 2-3 grade Celsius. Astfel s-a putut ca, în noaptea ce a trecut, pe vârful Pietrosul Rodnei, la 2300 de metri, să ningă și chiar să se aștearnă un strat subțire de zăpadă.

“Noaptea trecută (marţi spre miercuri n.r.) a fost destul de rece, chiar foarte rece pentru luna iulie, dimineaţă la ora 7,00, în Borşa se înregistrau 10 grade Celsius, iar pe vârful Pietrosul Rodnei se puteau vedea din oraş petece mari de zăpadă, semn că, în timpul nopţii, a nins”, a spus Sorin Timiş, primarul din Borșa pentru Agerpres.


Potrivit acestuia, în urmă cu 15 ani, a mai nins spre sfârşitul lunii august, în zona montană.

Potrivit meteorologilor ANM, în această săptămână valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice acestui interval la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile vestice, nordice, nord-estice și centrale. Cantitățile de precipitații estimate vor fi deficitare în jumătatea de nord a țării și va avea o tendință excedentară în sud-est și în extremitatea de sud a teritoriului. Cerul va fi variabil, dar se vor semnala înnorări temporar accentuate după-amiaza și pe parcursul nopții, mai ales în zona montană, precum și în sud și sud-est. Cantitățile de precipitații estimate vor fi deficitare în jumătatea de nord a țării și va avea o tendință excedentară în sud-est și în extremitatea de sud a teritoriului. Vremea va fi destul de răcoroasă în majoritatea zonelor, astfel că maximele vor fi cuprinse între 20 și 27 de grade.

Foto arhivă

7 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui ducu Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS