Actualitate

Înalte feţe bisericeşti şi oficialităţi la Simpozionul de medicină şi teologie (FOTO)

În ultima zi a seminarului de medicină şi teologie a avut loc un Te Deum oficiat de ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, la care au luat parte prefectul Ioan Țintean, primarul Ovidiu Creţu, vicepreşedinţii CJ Dorin Popescu şi Alexandru Pugna, preşedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae, şefi de instituţii. Dan Puric a vorbit despre atitudinea creştinului în faţa suferinţei şi a morţii.

A doua şi ultima zi a seminarului ortodox de medicină şi teologie a debutat cu un Te Deum oficiat de ÎPS Andrei Andreicuţ – Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, şi de PS Vasile Someşanul – Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.

La slujbă şi la deschiderea lucrărilor au participat prefectul Ioan Țintean, primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean, Dorin Popescu şi Alexandru Pugna, directorul Spitalului Judeţean, dr. Mircea Gelu Buta, protopopul Bistriţei Alexandru Vidican, protopopul Năsăudului Doru Zinveliu, preşedintele Senatului Universităţii ”Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, managerul Bibliotecii Judeţene, părintele Ioan Pintea, managerul Centrului Judeţean pentru Cultură, Gavril Țărmure, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie, comisar şef Ioan Mureşan, şeful Direcţiei Judeţene de Informaţii, Ioan Mocan, directorul general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud, Delia Fontul, directorul AJOFM Bistriţa-Năsăud, Otilia Râpan.

La finalul slujbei, Mitropolitul Andrei i-a înmânat lui Vasile Astărăstoae, rector al UMF Iaşi, distincţia ”Crucea Transilvană”.

Prima sesiune de comunicări a zilei, intitulată ”Biserica în spital”, a fost susţinută de ÎPS Andrei – ”Bolnav am fost şi m-aţi cercetat”, Vasile Astărăstoae – ”Biserica şi spitalul”, Ioan Chirilă – ”Suferinţă, moarte şi înviere la profet” şi de preoţi profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Simpozionul s-a încheiat cu o conferinţă susţinută de actorul Dan Puric pe tema „Creştinul în faţa suferinţei şi a morţii”. Apoi, Corala Psalmodia Transylvanica dirijată de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a susţinut un concert religios.

În cadrul seminarului participanţii au putut admira şi o expoziţie de icoane româneşti intitulată ”Icoana din suflet”, care a reunit lucrări ale studenţilor şi masteranzilor de la Cercul de artă sacră ”Dionisie din Furna”.

Simpozionul a fost găzduit de saloanele hotelului Metropolis şi cuprinde comunicări ştiinţifice, mese rotunde, dezbateri şi discuţii pe temele „Creştinul în faţa suferinţei şi a morţii“ şi „Biserica în spital (Diaconie, Taumaturgie)“, la care au participat zeci de teologi, medici, psihologi din majoritatea centrelor universitare din ţară, precum şi oaspeţi din străinătate. Seminarul a fost organizat de Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Protopopiatul Bistriţa, Societatea Română de Bioetică, Uniunea Medicală Balcanică din România, Asociaţia Medicală Română – filiala Bistriţa şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa.

Mai multe fotografii – pe pagina noastră de Facebook!

smt1 smt2 smt3 smt4 smt5 smt6 smt7 smt8 danpuric1 danpuric2 danpuric3 danpuric4

16 comentarii

  • Securisti si pupincuristi discuta despre cum ar putea sa bage mana mai adanc in buzunarele peticite ale celor amarati, bolnavi, ne-educati…

    • Nu.
      Acești oameni vorbesc despre moarte, viață, Dumnezeu, suferință, asistență paliativă. Despre cum pot să îi ajute pe cei din spitale. Pe cei în stadiul terminal.
      Lucruri grave. Cumplite. Dar care se întâmplă multora. Poate ni se vor întâmpla și nouă.
      Dar, desigur, dumneavoastră, fiind educat, știți mai bine ce se discută acolo.

    • Oare se discuta si despre biserica care se construieste in curtea spitalului de cancer? Ii ajuta pe bolnavi sa dea coltu’ mai repede, ingropand banii de medicamente in peretii bisericii?

    • Doamnă, datoria Bisericii este să se ocupe de credincioșii săi, chiar și de cei în fază terminală.
      În ceea ce privește banii pentru medicamente, încercați la cei în dreptul cărora v-ați proptit ștampila VOTAT.

  • Domnule securistu, needucati se scrie. In ceea ce priveste exprimarea dumitale, esti jalnic. Penticostal sau iehovist? COMANDORUL

  • Datoria bisericii este sa aiba grija de amarati, nu sa isi sporeasca averile imobiliare pe spatele lor si pe seama suferintei bolnavilor, aburindu-i cu mortaciuni mumificate si incantatii in boxele dintre schele.

    • Biserica își face datoria, de aceea e în curtea spitalelor.
      De fapt, pe dvs vă râcâie credința celorlalți. Nu vă obligă nimeni să credeți, dar vă obligă bunul simț să respectați pe alții.

    • Nu va suparati, atata timp cat bisericile se construiesc din bani de la buget, pe terenuri publice, iar preotii primesc salariile de la stat, orice persoana cu CNP de RO are dreptul sa ceara explicatii bisericii, la fel ca oricarei institutii care se alimenteaza din bugetul statului. Asta trebuie sa stie toata lumea, indiferent de religie, secta, sex, etc. Cand o sa va finantati din bani privati, in curtea dvs. privata, atunci nu o sa intereseze decat pe cel care va plateste. Deocamdata, noi va platim, deci sunteti raspunzatori in fata noastra.

    • Nu mă supăr deloc, dar nu aveți informații corecte:
      Bisericile se construiesc din donațiile credincioșilor. Au fost cazuri unde statul a contribuit, prin comunitățile locale, la construcția lor, în virtutea unei cutume prin care se sprijină inițiativele care au impact pozitiv asupra societății. Dar în economia generală a unei biserici, constribuția primăriilor, să-mi fie cu iertare, e doar simbolică;
      Preoții, pastorii, evanghelizatorii, muftiii și alte categorii de cler aparținând cultelor recunoscute sunt sprijiniți de stat cu o sumă, care este mai mică decât ceea ce statul ia înapoi sub formă de impozit. De ce se întâmplă asta? Pentru că statul român are un contract cu valoare juridică cu Biserica Ortodoxă (atenție, doar cu aceasta!) prin care s-a obligat să acorde acest sprijin în schimbul acceptării de către ortodocșii români a secularizării /mai pe românește, confiscării/ de către stat a terenurilor eclesiale, pe vremea lui Cuza.
      Deci, stimate domn, nu plătiți dvs. preoții, ci statul român, în contul averilor pe care le-a confiscat.
      Pe cale de consecință, ar fi cazul, dacă tot simțiți nevoia unei revolte și a unei atitudini civice, să-i luați la întrebări pe cei pe care i-ați votat, ca și mine, dealtfel, de ce nu-și face treaba pentru care a confiscat pământul Bisericii.

      Mi-ar plăcea să vă văd, domnule Grigore, cu atitudini tot atât de bărbătești la știrea despre cele două noi Jeepuri comandate de CJ, despre corupția funcționarului public, etc. Pe ei chiar că îi plătiți dvs, 100%!

    • Domnule Grigore, eu nu am amendat dorința lui popa de a-și expune opinia, indiferent care e aceasta, ci modul jignitor la adresa credinței ortodoxe în care a făcut-o. Recitiți-i postarea.

  • Romanul este credincios.Biserica are un rol important in viata noastra,indiferent de cult.Intoleranta nu face bine nimanui.De foarte multe ori ,credinta a facut mai mult decat medicamentele.Uitam ca ne imbolnavim din cauza noastra si a modului nostru de gandire.Poate daca am fi mai buni ,mai omenosi si mai putin carcotasi,ne-ar merge tuturor mai bine.

  • D-le Oniga,cu siguranta se va discuta si despre Bisericile din curtea Spitalelor de Oncologie.Este un lucru laudabil si ii felicitam pe initiatorii proiectuluiIn toate clinicile din lumea civilizata exista asa ceva, lucru de altfel evidentiat de echipa de medici americani care au vizitat spitalul

    • In toate clinicile din lumea civilizata exista in primul rand medicamente, instrumentar si speranta de viata. La noi te trimit astia sa iti iei medicamentele de unde stii, sa aduci de acasa pansamente, vata, lenjerie de pat, si apoi sa umpli buzunarele brancardierilor, asistentelor, medicilor.. si mai noi popilor ce se plimba prin saloane. Avem cel mai mare procent de de moarte a bolnavilor de cancer din EU si noi, in loc sa modernizam spitalul de oncologie si sa investim in tratamente….. facem o biserica.. Prost neam.. Poate mai utila ar fi o morga, ce ziceti????? Biserica fara Dumnezeu ce sunteti, numa la bani va sta capul.

  • Doamna Ana,
    Începeți prin a spune cum este în clinicile din lumea civilizată și comparați cu ce este la noi.
    Explicația este că noi nu suntem în lumea civilizată, ba suntem chiar departe de ea.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.