(FOTO) O gospodărie din Reteag a fost cuprinsă de flăcări. La fața locului au fost trimise două echipaje cu autospeciale de stingere de la GIS Beclean, un echipaj de la Detașamentul de Pompieri Bistrița și unul de la Secția Năsăud, plus un echipaj de prim ajutor. Un bărbat a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului. El a fost preluat, conștient, de echipajul de prim ajutor, în sprijin fiind trimis și unul de terapie intensivă mobilă.
Incendiul s-a manifestat generalizat pe o suprafaţă de peste 200 mp, reprezentând bucătărie de vară, adăpost de animale, lemnărie si afumătoare. Proprietarul, în vârstă de 66 de ani, în timp ce încerca să evacueze cele 13 porcine, a suferit arsuri de gradul I si II pe mai bine de 40% din suprafaţa corpului.
Proprietarii și pompierii militari au reușit evacuarea a 12 din cele 13 porcine, una fiind găsită arsă, informează ISU Bistrița.
Sub acțiunea vântului, incendiul amenința să se extindă la casa de locuit alipită si la proprietăţile (anexe) vecinului. Intervenţia a avut un grad ridicat de dificultate din cauza faptului că în zona de manifestare a incendiului se aflau trei butelii, una fiind scoasă de proprietari și celelalte două de către pompierii militari.
Bărbatul a fost preluat de echipajele medicale, stabilizat și transportat de către echipajul de terapie intensivă mobilă la Spitalul Municipal Dej. O femeie a suferit un atac de panică, nu s-a impus transportul acesteia la spital.
După finalizarea intervenției, în urma anchetei s-a ajuns la concluzia că evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de afumatoarea amplasată în zona anexelor distruse de incendiu.
Resurse alocate: 4 echipaje de stingere, două medicale (EPA si TIM) și pompierii voluntari din localitate.
Adaugă comentariu