Un adolescent beat a nenorocit aseară nişte copii pe care i-a lovit cu o camionetă. Toată lumea va sări probabil cu gura pe el, un amărât pe care nu l-ar fi dus nici măcar mintea trează să nu urce la volan fără permis, cu atât mai mult cea scăldată în alcool. Desigur, are vina lui şi probabil pentru asta va sta în închisoare. Au o vină esenţială şi părinţii care i-au permis să se joace de-a condusul, însă despre asta am vorbit cu alte ocazii şi nu mai reluăm subiectul.
La altceva trebuie să medităm: la umblatul aiurea pe drumurile naţionale, pe mijlocul şi pe marginea lor, ziua, noaptea, pe vreme cu ceaţă şi cu ploaie. Asta se întâmplă de când e lumea pe Valea Bârgăului, unde oamenii pare că nu au înţeles că nu mai trăim în secolul trecut când pe acolo treceau din când în când nişte căruţe. Câtă minte au putut avea părinţii copiilor loviţi de maşină să-i lase să umble aiurea, noaptea, pe drumul aglomerat? Zero minte! Ceva mai mult a gândit femeia de 36 de ani, accidentată şi ea, dar nu suficientă încât să lase naibii toate tradiţiile care sunt păstrate taman noaptea şi să stea acasă, seara, cu fata, să citească împreună sau pur şi simplu să stea de vorbă dacă altceva mai inteligent nu puteau face. (LATER EDIT Cele două, vecine, de fapt, se întorceau de la Regatul Martorilor lui Iehova unde au fost să se roage, dar acest lucru nu schimbă cu nimic realitatea de pe Valea Bârgăului)
De dragul unor tâmpenii, că altfel nu le pot spune, au plecat la colindat în Ajunul Bobotezei, noaptea, de-a lungul drumului naţional că „aşa se face” la ei, „asta-i tradiţia”.
Oameni buni, aceste tradiţii nu sunt altceva decât nişte obiceiuri inventate pe vremea când oamenii nu aveau ce face acasă în zile de sărbătoare. Nu lucrau şi se plictiseau, aşa că mergeau în vizită la rude, vecini şi cunoscuţi. Tinerii profitau de ocazie să vadă ce mai au fetele prin casă, ce zestre, ca să ştie dacă să le ia sau nu de neveste. Universul lor era mic şi se căsătoreau unii cu alţii prin sate. Azi, totul se vede pe Facebook. Îţi arată orice prost lăudăros şi ce nu vrei să vezi. Poţi fi la curent cu fiecare mişcare, rând de haine sau maşină nouă. Ca să nu mai zic de casă. Nu degeaba nişte hoţi deştepţi urmăresc fraierii care scriu „călătorind de la Mureşenii Bârgălui la B1 Shopping Bistriţa” şi dau iama în casa goală până prostul îşi face cumpărăturile la aşa-zisul mall şi cască ochii prin vitrine.
Azi, colindatul în orice ajun a ajuns un soi de cerşetorie sub masca tradiţiilor. Copiii îşi adună bani pentru diverse tâmpenii la care visează ei, iar părinţii nu vor să le cumpere. Aşa că profită de ocazie să-i obţină de pe la rude şi vecini sub pretextul colindatului, iar părinţii îi încurajează să „ducă tradiţia mai departe” ca să-şi cumpere din banii „lor” astfel câştigaţi ce vor. Am văzut şi auzit zeci de copii care nu ştiu nici măcar o colindă, care îngână ceva şi aşteaptă banii. Cam la asta se rezumă tot.
De Paşti, tot pe Bârgău e un alt obicei din aceeaşi categorie: umblatul după ouă. Avantajul e că se întâmplă dimineaţa, iar şoferii apucă să-i vadă pe cei mici traversând în fugă drumul de la o casă la alta. Localnicii vopsesc sute de ouă, copiii le iau, deşi nu la ouă le stă lor capul, ci la bani, după care le aruncă pe sub câte un pod. Halal obicei! Nu avem aşa de des victime fiindcă e dimineaţă şi poţi scana drumul pe o distanţă mai mare. Dar seara, noaptea? Mai bine nu pleci la drum dacă eşti şofer.
Valea Bârgăului, sinistra vale a Sălăuţei cu alţi primitivi de prin Telciu şi alte numeroase văi te pot transforma cât ai zice peşte în cercetat penal pentru infracţiuni din culpă. Rareori veţi auzi că sunt vinovaţi bezmeticii care nu au auzit de trotuare sau de statul acasă. Şoferul e aproape tot timpul de vină că nu a condus preventiv. Am mai povestit asta, dar o reiau. Nişte nemţi care veniseră cu ajutoare în România în anii 90 şi-au montat un far imens pe camion cu care luminau toată partea dreaptă a drumului. Era singura lor şansă să nu dea peste câini, vaci şi oameni, mi-au răspuns când i-am întrebat cum de au pus reflectorul pe maşină. Alt amic mi-a zis că el circulă cu faza lungă tot timpul din acelaşi motiv, ca să vadă idioţii ce sar de pe trotuare în faţa maşinii. Eu însă am ajuns la concluzia că e mai bine, de sărbători, oricare ar fi ele, dacă nu ai ceva urgent, să stai acasă şi să te fereşti de Bârgaie, de Telciu şi de alte zone cu tradiţii. Dacă nu umblă toţi aiurea la colindat pe drum, pe marginea drumului şi de-a curmezişul lui, sigur dai peste un cretin beat care a urcat la volan, de regulă fără să aibă permis, şi te trezeşti cu el în faţă, impact frontal. Şi atunci să vezi sărbători fericite.
Nu mai scriu iar de politicienii lui peşte care, de trei decenii, nu sunt în stare să facă şosele care să nu treacă prin sate că mi se face iar o silă imensă de ţara asta şi e abia început de an. Bine că şi-au mărit salariile, şi-au dat pensii speciale. O să le fie la fel de folositoare şi lor când un dereglat de felul celui din Tureac, urcat beat la volan, fără permis, le va ieşi în faţă sau le va călca fiicele şi nepoţii. Însă va fi prea târziu să schimbe ceva. Ei, toţi cei care au guvernat ţara din 1990 încoace, sunt adevăraţii vinovaţi pentru toate crimele de pe şosele şi mulţi ar merita să facă închisoare pentru asta, însă corb la corb nu îşi scoate ochii, iar poporul ameţit din naştere sau cu alcool chiar îi va mai răsplăti pe unii cu noi şi noi mandate.
Concluzia acestei întâmplări şi a altora care probabil se vor mai petrece este că nimeni nu te poate păzi mai bine decât tu însuţi. Din păcate, e valabil că nu putem schimba pe nimeni şi nimic, decât pe noi înşine şi atitudinea noastră.
Nu pot sa va numesc doamna, pt ca nu sunteti, vorbiti fara sa cunoasteti , fara sa stiti, mi rusine ca sunteti romanca, si scarba, atat am sa va zic!!!
Cristina,
Nu stiu cine te-a platit så scri acest articol, dar esti de toata jena!
Iti spun EU IDIOATA ce esti: aceasta tragedie nu are legatura cu felul bargauanilor de a fi.
Bargauanii sunt oameni cu bun simt si caracter ceea ce tu se pare ca nu ai in aceste imprejurari.
Politicienii care au furat si fura tara romaneasca ( fostul primar Dologa) care a furat si au facut drumurile fara trotuare. Unde s-a mai vazut asa ceva drum national fara pista pentru biciclisti si trotuare?
Ce fel de jurnalism faci tu?
Daca te prind pe Bargau iti arat EU tie ce fel de bargauani suntem!
Ai mâncat suficient căcat, sper să-ți fie de bine! 🙂
Nu vreau sa iti spun doamna, pentru ca nu esti. Casele au fost construite ‘’in drum’’ si cu etaj pentru ca in timpul lui Ceaușescu se construia dupa cum spunea legea nu dupa cum aveai chef… este evident ca esti o ignoranta si nu sti nimic despre aceasta zona. Ai face bine sa nu mai scri articole pana nu te documentezi, esti o ignoranta nesimțita si ca toti Ziariștii plătită sa minteste sau sa dai culoare anumitor situații gri… băiatul fara vina ( cum reiese din articolul tau) a intrat intenționat in pietoni, daca ai sti mai multe despre accident poate nu ai scrie tâmpenii, ca sa mai faci un leuț ( ca toata speța de politicieni cu cate lucrezi) sau ca sa te faci cunoscuta….. esti dovada clară a unui rebut al societății
Bv… bine ai zis
Rus Nicoleta sunt de-acord cu ce ai scris aici…
In viata mea nu am citit un articol mai prost scris decat acesta…. Nu stiu draga Domna de la oras cine va da dreptul sa publicati asemenea articole de BALTA… si cu asta am spus tot.