Actualitate Recomandări

Investiție de peste 1,2 mil. lei prin PNRR, finalizată în opt luni

Rombat

Începutul acestui an școlar îi găsește pe prichindeii de la Grădinița cu Program Normal nr. 16, de pe strada Cerbului din Bistrița, în casă nouă.

”Deși lucrările au început la mijlocul lunii ianuarie 2025, cu un termen de execuție de 24 de luni, am reușit să finalizăm investiția în doar opt luni – o dovadă că atunci când există implicare și un constructor serios, proiectele se pot realiza rapid. În scurt timp vom finaliza și amenajarea curții exterioare și a spațiului de joacă, pentru ca micuții să aibă parte de un mediu prietenos în aer liber”, a precizat primarul Gabriel Lazany.

Modernizarea grădiniței a fost finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Investiția se ridică la peste 1,2 milioane lei.

6 comentarii

  • Ce arhitecți proiectează monstruozitățile astea? Chiar a pierit imaginația și spiritul imaginativ/copilăresc ? Se putea face, cu aceiași bani, ceva atractiv, specific copiilor, nu o pușcărie căreia îi lipsesc doar gratiile.

    31
    6
    • GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL NR.16 din Bistriţa se află pe Str.Cerbului, Nr.27, colţ cu Aleea Ineu, funcţionează într-o clădire veche și care a fost modenizată în acest an cu bani europeni prin PNRR.
      Așadar, nu-i vorba de o clădire nouă proiectată de la început cu destinaţia de grădiniţă.

      4
      1
    • Această clădire este o casă naționalizată, ca urmare arată așa cum a gândit_o proprietarul. Primăria doar i_a dat o destinație. Încă dinainte de revoluție este grădiniță.

      4
      1
  • Din păcate lângă această grădiniță se află un focar de infecție – Punctul termic Aleea Ineu. Domnule primar luați odată măsura de dărâmare a punctului termic și alegeți o destinație potrivită pentru această zonă!

    20
    2
  • 1.200.000 € modernizare prin PNRR ….Poate ajungeau banii aceștia pentru o construcție nouă … cârpim spitalele vechi cu atâția bani cǎ am fi putut construi noi ( vezi Medex) cârpim grădinițe …. Cu 1.000.000 orice constructor chibzuit făcea o grădiniță de 1000 mp
    . Poate ne dăm seama că este mai scump să reamenajam decât să construim ceva nou.

Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui tinu Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.