Primăria Bistriţa inaugurează marţi 14 septembrie, ora 17.00, pumptrack-ul modular montat în Parcul Municipal, în parcarea de lângă Hotelul Metropolis.
”Astfel, iubitorii sporturilor pe bicicletă (MTB, BMX, Dirt Bike, etc.), trotinetă freestyle şi skateboard se vor putea bucura de două piste destinate atât copiilor şi începătorilor cât şi celor avansaţi. Prin această investiţie, Primăria municipiului Bistriţa doreşte să ofere tuturor pasionaţilor de mişcare posibilitatea de a se recrea practicând un alt fel de sport”, anunță municipalitatea.
Începătorii 2 ani+ vor avea la dispoziție o pistă dreaptă de 15 metri model Beginner, iar cei avansați și profesioniști o pistă în lungime de 79 de metri, cu 6 curbe, tip Advanced. Casca de protecție este obligatorie.
Pumptrackul este practic o pistă cu suprafeţe speciale, forme şi curbe antrenante. Pe acest circuit, adolescenţii şi copiii se pot da cu bicicleta, trotineta sau chiar pe skateboard. Cei care adoră acest sport recunosc că e nevoie de mult antrenament. Sportivii spun că senzaţiile date de o astfel de pistă sunt unice. Când nu au la dispoziţie un astfel de traseu, mulţi exersează în locuri improvizate. Pista modulară poate fi demontată şi asamblată în diverse forme. Remontarea durează doar două ore. Astfel de piste există la Oradea și Târgu Mureș.
Noua facilitate pentru recreere vine după ce acum o lună s-a deschis un bike park în Unirea, pe Dealul Cocoș, iar în achiziție este un patinoar sintetic care poate fi relocat în orice zonă.
Păi şi parcarea aceea dispare !!!!!!!!!
Ideea este bună însă locația este proastă, este lafel de proastă ca traseul de monting bike cu alunecări de teren de pe pârtia Cocoşu.
In sfarsit! Treziti-va dragilor, in acest oras mai exista si alta viata pe langa cea a posesorilor de masini.
Oricum voi astia cu masini aveti mereu probleme, ca nu sunt parcari, ba ca sunt prea departe, prea scumpe, prea multi biciclisti, prea multe trotinete, pietoni multi, ba chiar mai sunt altii cu masini care va deranjeaza voua zenul de soferi. Uitati care este limita de viteza prin oras, va credeti la raliu, stati pe avarii te miri pe unde, chiar daca la cateva zeci de metri este loc de parcare si mai ales multi dintre voi nu respectati prioritatea copiilor la trecerile de pietoni.
Voi nu va respectati voi intre voi darmite sa respectati pe altcineva.Mai lasati masinile acasa, ati face un bine mondialo/galactic! Sunt unii care si pentru o plimbare in parc merg cu masina, o parcheaza in gura parcului, cat mai aproape sa nu transpire de la mersul pe jos.
Sedentarilor!
O decizie înteleapta a primăriei Bistriţa de amenajare a pumptrack-ului modular în Parcul Municipal, în parcarea de lângă Hotelul Metropolis, având în vedere că acolo a functionat baza sportiva „Metalul” până în anul 2011. După construirea Hotelului Metropolis, baza sportivă a fost desfiintata ilegal pentru pentru a face loc unei parcări, prin încalcarea Legii 69/2000 actualizată care prevede că schimbarea destinatiei sau desfiintarea unei baze sportive nu este posibilă legal decat prin Hotarare de Guvern si sub conditia obligatorie a construirii prealabile unei alte baze sportive similare, lucru care nu s-a întâmplat. Prin urmare, după 10 ani lucrurile intră în normalitate.