Actualitate

Ioan Deneş: Să nu-mi cereți socoteală de ce lupul a mâncat-o pe bunicuţa Scufiţei Roşii

Ministrul Apelor şi Pădurilor, senatorul PSD Ioan Deneş, a declarat în plenul Camerei Deputaţilor că liberalii ar trebui să aibă pe cizme, ca el, noroiul cu care împroaşcă instituţia pe care o conduce, precizând că în lipsa faptelor orice acuzaţie adusă de PNL este ”apă de ploaie”, iar moțiunea – ”o pizza cu de toate”.

Camera Deputaţilor a dezbătut marţi moţiunea simplă iniţiată de PNL împotriva ministrului Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, intitulată ”Stimulat de PSD, fără pic de competenţă, taie Deneş în păduri şi la verzi… şi la uscate”.

Votul va fi dat miercuri.

„Stimaţi colegi liberali, e responsabilitatea noastră să rezonăm la problemele cu care se confruntă românii care ne-au votat şi avem obligaţia să fim între ei atunci când trec prin clipe dificile, în cizme, în ploaie şi în noroi. Nu să ne facem că suntem îngrijoraţi de soarta românilor stând la căldurică, îmbrăcaţi la patru ace şi încălţaţi cu pantofi de lac. Dragi liberali, noroiul cu care încercaţi să aruncaţi azi în activitatea ministerului pe care îl conduc era mai bine să îl fi avut pe cizme, ca şi mine. Atunci când cei care se luptau să salveze agoniseala de o viaţă ajutaţi de pompieri, de jandarmi şi de muncitori administraţiilor bazinale de apă, ba chiar şi de preoţii satelor, în lipsa faptelor dumneavoastră orice spuneţi este apă de ploaie”, a afirmat ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, în plenul Camerei Deputaţilor, în timpul dezbaterilor pe moţiunea simplă iniţiată de PNL împotriva acestuia.

Ministrul a susţinut că, de la preluarea mandatului său în fruntea Ministerului Apelor şi Pădurilor, a vizitat 25 de judeţe, unele afectate de inundaţii. ”Parlamentul mi-a acordat un vot de încredere şi de nouă luni am onoarea să fac parte din Cabinetul Dăncilă. Mulţi dintre dumnevoastră mă cunoaşteţi dinainte, datorită activităţii mele de senator al României, activitate pe care o desfăşor de şase ani. Ştiţi că sunt un om provenit din popor şi de aceea cel mai bine mă simt în rândul oamenilor simpli, la firul ierbii şi nu în birou. De la preluarea mandatului de ministru am făcut vizite în 25 de judeţe. În unele dintre acestea situaţiile grave create de inundaţii m-au determinat să mă deplasez de două sau de trei ori, uneori în miezul nopţii, aşa cum s-a întâmplat la Băcel, la Căpeni, Baraolt. Amintesc doar acele localităţi. În acele clipe teribile pentru mulţi dintre concetăţenii noştri, dar şi în timpul vizitelor de lucru la obiectivele aflate în execuţie, la întâlnirile cu autorităţile locale şi localnicii afectaţi de viiturile formate de precipitaţii istorice, fără precedent, din păcate, nu prea am văzut să fie prezent vreun parlamentar PNL”, a adăugat Deneş.

El a precizat că zilele acestea ar fi trebuit să fie într-o inspecţie în zona Moldovei, însă este obligat să stea în Bucureşti pentru un „demers politicianist nefondat” adus de PNL prin iniţierea moţiunii simple împotriva acestuia. ”Îmi exprim regretul că nu sunt în aceste zile alături de colegii mei care se află într-o inspecţie a lucrărilor hidrotehnice pe care Ministerul Apelor şi Pădurilor le derulează în regiunea Moldovei, în urma adoptării de către Guvern a unor fonduri în regim de urgenţă, şi trebuie să stau în Bucureşti pentru a răspunde unui demers politicianist nefondat al colegilor liberali. Din păcate, de o bună bucată de timp, programul politic al PNL nu mai conţine nimic constructiv, ci doar o serie de acuze, de critici, de blocări şi de jigniri care duc dezbinare atât în rândul clasei politice, cât şi în rândul cetăţenilor, iar acest fapt este cu atât mai dureros şi mă mâhneşte, cu atât mai mult cu cât se petrece în anul în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri”, a conchis Ioan Deneş, în plenul Camerei Deputaţilor.

Deneş le-a spus liberalilor că moţiunea simplă îndreptată împotriva sa este ”o pizza cu de toate” şi să nu îl mai invinovăţească pe acesta ”de ce plouă sau de ce pică frunza toamna”. El a adăugat că a efectuat vizite de lucru în 25 de judeţe. „Moţiunea dvs. este ca o pizza cu de toate, iar timpul alocat nu este suficient pentru a vă vorbi despre fiecare domeniu de în detaliu. Revenind la moţiunea cu de toate pe care aţi depus-o ţin să mi exprim mirarea că în text aţi omis să mă faceţi vinovat şi de ce plouă sau de ce pică frunza toamna, dar să nu vă dau idei pentru viitor. Oricum, de ce lupul a mâncat-o pe bunicuţa Scufiţei Roşii să nu-mi cereţi socoteală vreodată pentru că lupul este pe lista animalelor sălbatice protejate şi ţine de Ministerul Mediului”, a afirmat Deneș.

Ministrul Ioan Deneş a precizat că a efectuat vizite de lucru în 25 de judeţe, iar la unele dintre acestea chiar de două sau de trei ori. ”Înainte de a vă mulţumi pentru atenţia şi răbdarea cu care sper că m-aţi urmărit, dragi liberali poate aţi mai şi notat câteve ceva ca să fiţi mai bine informaţi în viitor. Vreau să-mi exprim uimirea că nişte oameni politici aleşi de români nu au aflat până acum că am făcut nenumărate inspecţii şi vizite de lucru la obiective hidrotehnice care se construiesc în circumscripţiile lor electorale. Altel n-ași fi afirmat şi citez: ”Dacă analizăm activitatea actualul ministru constatăm că lipseşte cu desăvârşire”. Repet, că poate nu aţi reţinut ceea ce am spus anterior, am fost în 25 de judeţe, iar la unele dintre acestea chiar de două sau de trei ori”, a mai spus ministrul.

Ioan Deneş i-a invitat pe liberali să urmărească paginile de socializare ale Ministerului Apelor şi Pădurilor cu privire la activităţile pe care acesta le desfăşoară. ”E adevărat, stimaţi deputaţi liberali, nu v-am întâlnit acolo când românii ar fi avut nevoie să mă vadă aproape de necazurile lor. În concluzie, dacă lipseşte activitatea cuiva aceea este activitatea dvs., nu a mea, de aceea vă invit să vizitaţi site-ul şi pagina de Facebook a ministerului că şi aşa acordaţi un timp important site-urilor de socializare. Nu de alta, dar măcar aşa o să aflaţi să investiţi derulează Ministerul Apelor şi Pădurilor în circumscripţia dumneavoastră. Astfel, veți fi şi la curent cu activitatea Ministerului Apelor şi Pădurilor, stând în fotoliu, fără să vă mai murdăriţi pantofii de praf sau, Doamne fereşte, de noroi”, a adăugat Deneş.

Întrebat dacă este vizat de remaniere, Deneş a spus: ”Nu ne-am născut miniştri şi nici nu ne-am propus să rămânem miniştri până la pensie. Aş putea să fiu subiectiv dacă aş spune că sunt mulţumit de activitatea la minister”.

Reamintim că senatorul Ioan Deneş a fost membru PNL.

Ce spun liberalii în moțiunea ”Stimulat de PSD, fără pic de competenţă, taie Deneş în păduri şi la verzi… şi la uscate”

Liberalii precizează în textul moţiunii că, în ceea ce priveşte politica în domeniul apelor, problema inundaţiilor rămâne una dintre cele mai grave neîmpliniri ale Ministerului Apelor şi Pădurilor, condus fără întrerupere din 2012 şi până în prezent de miniştri ai PSD.

”O simplă comparaţie arată dezastrul în acest domeniu: dacă valoarea investiţiilor, alocări de la bugetul statului, în anul 2006 s-a ridicat la peste 122 de milioane de euro, în 2010 la 48 de milioane de euro, în anul 2017 vorbim doar de 14 milioane de euro, iar în 2018 de 16,6 milioane de euro. O comparaţie realistă între cele 122 de milioane din 2006 şi cele 16 milioane alocate de la bugetul de stat în 2018 este încă o demonstraţie a lipsei de viziune, a dezinteresului pentru rezolvarea unei probleme majore, care afectează serios vieţile oamenilor, stabilitatea administraţiilor şi a economiei, dar şi bugetul public. Lipsa de coerenţă şi de viziune merge mai departe, în banii atraşi din surse externe, respectiv: 102 milioane de euro atrase în 2010 faţă de 5,1 milioane de euro în 2017 sau puţin peste 6 milioane euro în 2018. Iar comparaţiile sunt relevante, dacă ţinem cont de cele 82 de lucrări finalizate în 2010, faţă de doar 20 de lucrări luate în calcul a se finaliza în 2018!”, subliniază PNL.

Semnatarii îi mai impută ministrului Ioan Deneş nerespectarea angajamentelor externe, precum şi schimbarea ilegală a membrilor Consiliului de Administraţie al Romsilva. ”În data de 27 iulie 2018 domnul Deneş declara că anul trecut au fost identificaţi aproximativ 400.000 mc tăiaţi ilegal la nivel naţional din total fond forestier, adică din cei aproximativ 6,5 milioane ha. Cum se face, domnule ministru, că de pe aproximativ 4,1 milioane ha administrate de Romsilva s-au tăiat ilegal 47.000 mc, iar de pe restul suprafeţei, adică aproximativ 2,5 milioane ha, aflate în administrarea sau în proprietatea altor deţinători, s-a tăiat ilegal diferenţa de aproximativ 350.000 mc? Unde este justeţea măsurilor administrative care să ducă la îmbunătăţirea activităţii întregului sector silvic, când, iată, problemele par a fi cu totul şi cu totul în altă parte? Nu aveţi curaj, domnule ministru, să abordaţi tranşant problematica gestionării pădurii acolo unde cu adevărat ar trebui acţionat, pentru că acolo apar ingerinţele factorului politic de care evoluţia dumneavoastră depinde efectiv”, afirmă liberalii.

”Abia acum înţelegem mesajele publice ale preşedintelui PSD, care se lamenta că în ministere funcţionarii publici blochează acţiunile guvernamentale şi că, vezi Doamne, din această cauză coaliţia PSD – ALDE nu îşi poate implementa proiectele asumate prin Programul de Guvernare. În realitate, mesajul este unul simplu: daţi-i afară, cu orice preţ şi în orice condiţii, pe cei care vi se opun”, se mai arată în document.

PNL susţine totodată că au fost create premisele unei crize a lemnului de foc pentru populaţia rurală în această iarnă. ”Despre îndeplinirea obiectivelor din Programul de Guvernare pe componenta păduri nu putem vorbi despre niciun fel de bilanţ al realizărilor, deoarece nu vă recomandă nimic. Deşi prioritatea 0 a Guvernului, declarată la pagina 149, în materie de politică de mediu, este aceea de protejare a fondului forestier naţional, în materie de realizări vorbim tot de 0. Elaborarea Strategiei Naţionale Forestiere 2018-2027 este încă în chinurile facerii. Deci 0. Dacă nu avem strategie, nu putem vorbi de implementare. Din nou 0. Fără strategie şi fără măsuri de implementare nu putem discuta de măsuri practice de diminuare a tăierilor ilegale de arbori. Din nou 0. Despre dezvoltarea sistemului informatic integrat de urmărire a materialelor lemnoase, operaţionalizarea FMIMS şi dezvoltarea sistemului „Radarul Pădurilor” vorbim tot de 0 realizări. Nici despre Sistemul naţional al perdelelor forestiere de protecţie nu putem vorbi. Nu aţi făcut nimic. Din nou 0. Despre Studiul privind identificarea terenurilor agricole degradate şi potenţial poluate care pot face obiectul împăduririlor, în baza căruia ar trebui să se elaboreze şi implementeze Programul Naţional de Împădurire, nici nu poate fi vorba, pentru că el nu există. Deci, tot 0. Despre pesta porcină africană şi implicarea dumneavoastră în combaterea acestei boli nici nu putem discuta. Aţi fost şi sunteţi inexistent, deşi în sfera de competenţe directe intră şi strategiile şi politicile cinegetice la nivel naţional. Fiind 0 peste tot la capitolul realizări şi, în plus, generând acte administrative cu încălcarea flagrantă a legii, ne aşteptăm, stimaţi colegi, să fiţi de acord cu noi, semnatarii acestei moţiuni simple, că actualul ministru al apelor şi pădurilor este cel mai mare dăunător al pădurilor, drept pentru care vă propunem adoptarea, în regim de urgenţă, a unei măsuri de combatere, în sensul îndepărtării lui din funcţie, cu efecte imediate.”, mai afirmă iniţiatorii.

12 comentarii

  • Denes, electromecanicul CFR, cu o clasa peste franarul CFR, distribuitor de paine de la fabrica fratelui, o ajuns mare ministru. Clopul, prea mare, i se sprijina pe urechi acuma si, in buna invatatura crestina pe care o propovaduieste, da lectii celor cu care a fost coleg pana nu demult, chiar consilier judetean din partea lor. Cine ce mai poate pricepe? si dom’ ministru noroiul de pe cizme il spala apa una doua, da’ lipsa de viziune, de promovare a unor programe de combatere a calamitatilor nu va absolva nici pe dvs. nici pe madam Pana. Nu va mai vaietati ca ati pus 10 saci la un baraj, faceti strategii sa avem cursurile raurilor sigure pantru comunitatile pe care le traverseaza.

  • Poi ma badiucule Ioanie, poi tu esti in cabinetul Dancila pentru ca esti la acelasi nivel cu Veorica. Doar ca ea a venit de la Videle via Bruxelles si tu din Beclean pe Somes via Deda. Cam asta e diferenta. In rest, doar va plimbati amandoi: tu in cizme de guma, ea in pantofi cu toc.

  • D-le ministru. Ati vazut apele judetului de curand ? Stiti cate depozite ilegale de deseuri exista ? Ati aflat de aplicatia pe GPS a celor care monitorizeaza starea apelor cei de la GAL RURALIS care au si un proiect numit KILOMETRUL ALBASTRU. Stiti cu ce se mananca acesta.? Stiti ca putinii VERZI care exista in BN au mai multa tina pe papuci decat toti ministrii de cacaoa care s-au perindat pe la Mediu ? Stiti ca noi o facem fara pretentia de a fi platiti ? Atunci respectati-ne, asultati-ne si luati masurile care se impun. Puteti sa ne si contactati ca aveti ce afla si invata de la noi. Nu cerem bani, functii si alte avantaje.

  • Dovada clara ca Denes lucreaza pentru mafiile de mediu este faptul ca sustine pana dincolo de abuzul in serviciu proiectul ilegal de distrugere a raului Bistrita prin betonare. Este asa-zisul proiect de repararea a barajului de la Colibita, care de fapt nu prea este despre baraj, si despre disturgerea raului degeba, in aval, ca sa aiba firmele de partid pretext pentru furtul banului public.

  • În țara unde zarafii
    Sunt miniștri puși de mafii,
    Ce știu ei despre pădure?
    Cum s-o taie, cum s-o fure,
    Au, au, au și auleu.

  • D-na Sabau? de ce trebuie sa scrieti articole atat de lungi ,pe care nu le citeste nimeni pana la sfarsit!,..si cu referire la DENES,in acest articol ? el este o emanatie a unui sistem incalificabil ,care a dus acest popor intr-o prapastie fara fund!!

  • Denes cu lupii si scufitele lui rosii are un discurs de gradinita . O tot da cu Anul Centenar , de parca pentru PSD are vreo importanta Centenarul . Singura importanta pentru ei o reprezinta ocazia de a mai maslui niste bani publici pe fel de fel de activitati . La asta se pricep , in rest sunt varza cu totii .

  • Eu pe ipochimenul ăsta l-am votat. Era în vremea când ipochimenul candida din partea liberalilor. Alegeam un liberal, totuși. Dar la Beclean lupul nu numai că-și schimbă părul: La Beclean lupul o mănâncă pe Sufița Roșie, îi fură boneta, și-o pune pe cap și peste noapte devine pesedist cu competențe pădurărești. Așa că lupul ceferist a ajuns Ministrul Pădurilor și cu votul meu.

  • Pe asta l-au pus ministru vazand ca are un dinte care-i sclipeste in gura. De prosti ce sunt, au crezut ca are si o minte sclipitoare.
    Am ajuns de rasul intregii lumi cu asemenea personaje.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Balan Marius-ecologist PV Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS