Ioan Oltean despre ”un episod tragic al istoriei în care cruzimea este dincolo de cuvinte”

”Permiteţi-mi să readuc în sufletele, gândurile şi plina noastră conştiinţă, un subiect fragil, asupra căruia avem cu toţii datoria de a reflecta, nu doar cu ocazia acestui moment solemn de comemorare, dar şi în viaţa de zi cu zi, asumându-ne totodată angajamentul suprem de a nu mai permite vreodată, în istoria naţională şi internaţională, ca astfel de atrocităţi să mai fie comise.

Potrivit declaraţiei lui Moshe Katsav, fostul preşedinte al Israelului între anii 2000-2007, “Holocaustul nu este numai o tragedie a poporului evreu, este un eşec al omenirii luate ca un întreg.”

Suntem oameni, mereu aducem schimbarea, mereu acţiunile noastre, ale omenirii, vor deveni pagini de istorie. Există printre paginile istoriei omenirii anumite pagini care poartă nefirescul lucrurilor şi acţiunilor omeneşti, sub forma cea mai crudă şi mai dureroasă cu putinţă.

Am încercat să înţeleg şi să cuprind cu simţirea-mi firească de om, rănile istoriei care au marcat momente de evoluţie a omenirii, au ilustrat lupta dintre libertate şi autoritate. Am încercat să înţeleg trăsăturile timpurilor care au schimbat direcţia omenirii. Durerea trecutului consumată în momente istorice reprezintă atât pentru noi, cât şi pentru urmaşii noştri, un film în regia şi distribuţia căruia niciunul dintre noi nu şi-ar dori să fie actorul. Sunt imagini care exprimă trăirile şi zbuciumul omenirii supuse unor încercări extrem de dure, suferinţe care ne-au lăsat drept moştenire durerea trecutului.

Ziua Naţională a Comemorării Victimelor Holocaustului este ziua în care se evocă suferinţele cutremurătoare ale victimelor Holocaustului din România.

În România, ziua de 9 octombrie este ziua dedicată comemorării victimelor Holocaustului şi, totodată, ziua în care România a decis să participe şi să se implice activ în această filă neagră a istoriei. Data de 9 octombrie 1941 e ziua în care a fost demarat tragicul proces de deportare a evreilor din Bucovina în Transnistria.

Astăzi, comemorăm amintirea celor 250.000 de suflete de evrei, ucişi după momentul nefericit al deportării lor. Este un moment pe care nu putem să îl aruncăm în conul ignoranţei şi al uitării. Misiunea noastră este aceea de a încerca să cunoaştem şi să înţelegem totodată, tragicul adevăr istoric care a marcat vieţi, anulând cu desăvârşire principii şi valori de viaţă, precum solidaritatea, libertatea, demnitatea şi loialitatea care definesc şi consfinţesc condiţia umană.

Cu scopul de a înţelege cât mai bine această noţiune de “Holocaust” şi de a-i atribui însemnătatea ce i se cuvine, am încercat să desluşesc exact sensul cuvântului în sine, pentru ca mai apoi, la final, să port convingerea, atât în suflet, cât şi în gândire, că într-adevăr, am înţeles pe deplin tragicul episod istoric.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul “holocaust” derivă din limba greacă (“holókauston”, unde “holos” are semnificaţia de „complet”, “întreg” şi “kaustos” înseamnă „ars”), fiind de fapt o traducere a termenului ebraic “olah,” care semnifică „ardere de tot.”  În cultura iudaică, evreii se referă adesea la Holocaust, folosind cuvântul „shoah” (cuvânt de origine ebraică însemnând „catastrofă” sau „distrugere totalã”). De asemenea, în antichitate, termenul era folosit cu sensul de jertfă adusă zeilor, în care animalul sacrificat era ars în întregime.

Începând cu secolul al-XVII-lea, termenul este folosit pentru a denumi moartea violentă a unui număr mare de oameni.

Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, termenul de holocaust are semnificaţia de ucidere (prin ardere) a unui foarte mare număr de oameni. Într-adevăr, după 1945, cifra cel mai des folosită pentru numărul celor ucişi a fost cea de 6 milioane de suflete. Şase milioane de suflete care au trăit tragedia exterminării, în lagărele special construite de către Germania nazistă.

Prin cele menţionate mai sus, nu am intenţionat să redau sec şi dur aprecieri privind etimologia cuvântului sau variate definiţii inutile ale termenului de “holocaust”, ci am încercat să subliniez cu precădere, greutatea semantică cutremurătoare a acestui cuvânt, tocmai pentru a realiza însemnătatea lui tragică. Holocaustul înseamnă cruzime profundă. Holocaustul înseamnă durere, chin, izolare, umilire, violenţă, deposedare de bunuri, tortură, suferinţă, zbucium, înfometare, pierderea identităţii, moarte.

Ziua Naţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului aduce desigur, în prim plan, dezbateri despre însemnătatea acestui eveniment, diverse conferinţe pe subiect sau diferite acţiuni organizate în memoria celor care şi-au pierdut vieţile preţioase în acest tragic şi regretabil episod al istoriei româneşti.

Pentru mine, Ziua Holocaustului înseamnă o deosebit de tristă ocazie de a mă cutremura şi întreba cum a fost posibil ca umanitatea să fie capabilă de a comite astfel de atrocităţi împotriva propriilor semeni, biete suflete omeneşti. Pentru mine, holocaustul înseamnă tragedia omului, înseamnă cruzimea omului faţă de om, înseamnă drama absenţei desăvârşite a conştiinţei de sine.

“Dumnezeu a fost în concediu în timpul Holocaustului” spunea arhitectul de origine evreiască Simon Wiesenthal, supravieţuitor al lagărelor naziste de concentrare, care şi-a consacrat întreaga existenţă aducerii la răspundere, în faţa justiţiei, a criminalilor de război, în timpul celui de-al doilea război mondial. Afirmaţia lui Wiesenthal este genul de afirmaţie care exprimă greutatea tragică a trăirii unui astfel de moment şi care nu lasă drept de replică.

Eu cred că Dumnezeu a creat oamenii după chipul şi asemănarea Lui, oferindu-le acestora libertate. Libertatea înseamnă printre altele şi a-ţi iubi necondiţionat aproapele, semenii, implicit lumea, cu tot ceea ce presupune această iubire. Dumnezeu a oferit oamenilor libertatea de a alege şi de a lua decizii asupra lucrurilor, fenomenelor şi întâmplărilor din viaţa lor. În setea lor de putere însă, oamenii au înţeles uneori să-şi sacrifice semenii.

Cred cu tărie că holocaustul este acel episod tragic al istoriei în care cruzimea este dincolo de cuvinte. Puţinele cuvinte care ar putea avea o oarecare forţă în a zugrăvi durerea trăită, se dovedesc insuficient de puternice pentru a exprima şi descrie suferinţele inimaginabile la care au fost supuşi cu atâta sete de putere, nebunie şi sadism, nişte bieţi oameni.

Cred cu tărie că Ziua Naţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului trebuie să ne facă să reflectăm şi să medităm asupra acestei naturi ascunse, deosebit de periculoase a fiinţei umane, potrivit căreia, omul tratează omul ca pe un simplu obiect aflat la dispoziţia sa, ca pe un biet cobai supus experimentelor de tortură, sadism şi suferinţă. Acest scenariu îmi produce, de fiecare dată, fiori reci pe şira spinării şi, deşi pare desprins, cel puţin din interiorul unei minţi bolnave, el totuşi a existat.

Ziua dedicată memoriei suferinţelor victimelor Holocaustului trebuie să fie, în acelaşi timp, un prilej de celebrare a vieţii şi a celor care au supravieţuit tragediei Holocastului.

Noi, românii, avem datoria de a păstra vie amintirea celor care au plătit preţul libertăţii cu viaţa lor.

Îmi exprim pe această cale, solidaritatea şi compasiunea sinceră faţă de comunităţile evreieşti şi ţigăneşti care au suferit de pe urma cruzimilor la care au fost supuse de către autorităţile vremii respective. De asemenea, cred cu tărie că avem puterea de a lupta împotriva pornirilor xenofobe de orice fel, în aşa măsură încât pe viitor să evităm astfel de episoade tragice de istorie”

Deputat PDL Ioan Oltean