Actualitate Recomandări

Ioan Turc: Cu Ludovic Orban președinte, PNL are ocazia să continue un traseu politic de succes

”Acum 4 ani, în cadrul congresului din 17 iunie, PNL își alegea liderul, Ludovic Orban, cu o majoritate covârșitoare: peste 3.500 de voturi pentru. A urmat o perioadă cu rezultate foarte bune pentru partid: alegeri europarlamentare și prezidențiale câștigate, scoruri excelente la alegerile locale, iar, în urma alegerilor parlamentare, PNL este principala formațiune politică aflată la guvernare”, spune președintele PNL Bistrița-Năsăud, primarul Bistriței Ioan Turc, într-o postare pe Facebook.

El a menționat: ”Ludovic Orban a fost premierul care a deschis o perspectivă modernă pentru liberalismul din România, în pofida tuturor dificultăților unui an pandemic. Ne-am recâștigat respectul în cadrul instituțiilor euroatlantice, știrbit prin atătea încercări ale stângii de a deturna parcursul democratic al țării. Cu Ludovic Orban președinte, Partidul Național Liberal are ocazia să continue un traseu politic de succes și să reconfirme în fața electoratului”.


Liderul PNL, președintele Camerei Deputaților Ludovic Orban, și premierul Floin Cîțu candidează la șefia PNL la Congresul care va avea loc în 25 septembrie. Până atunci, vor avea loc alegeri în organizații.

https://www.facebook.com/ioanturcpnl/posts/829049138018268

20 comentarii

  • Care este traseul politic cu succese??Cat timp crezi ca mai poti plati mii de angajati la primaria Bistrita?Nu am crezut vreodata ca o sa dau exemplu primaria unui psdist (primar in Beclean) care are 50 de angajati!!Daca te vrei reformist scapa de Orban(baiat bun,dar uleios si invechit ,cu metehne comuniste,iubit de psdisti)

    • Ce legatura are traseul politic al PNL cu cati angajati sunt la Primaria Bistrita? Sunt fix cati a lasat Cretu, mai putin politistii locali reangajati fiindca Mniculae a pierdut procesul pentru concedierea lor abuziva. Da, Turc si-a adus si niste consilieri care i-au inlocuit pe consilierii lui Cretu, dar asta nu inseamna ca a marit schema de personal.
      O sa vina ea si noua organigrama si vorbim dupa aia. Cat despre Orban, baiat uleios, cum zici, e fix ce trebuie in politica. de azi, adica experienta, nu diletantism.

    • Ce legatura are sula cu prefectura? Discuti administratie sau faci politica? Ciorba asta de argumente pute a rancezime psdista… Reforma nu inseamna “sa schimbi ceva”, pentru ca daca e diferit NU inseamna ca e si mai bine!!!!! E plina lumea de tradatori… pe mine ma bucura cand vad consecventa si loialism… dar astea sunt valori despre care voi ati citit doar in carti… sau… deloc!!!

    • Primaru asta nu va schimba nimic. Credeti ca daca ar fi vrut asa ceva nu ar fi facut? E vorba despre organigrama. Toti sefii fara exceptie si-au castigat deja un loc caldut si in mandatul astuia. Normal ca cei mai bine asezati si vazuti raman tot aia care au fost bine vazuti si de obositu de Cretu. Sunt experimentati, smecheri si toti pe modelul Iuda.
      Il vand si il cumpara pentru 2 lei pe Turc, cat si zice peste. Au experienta lucrurilor facute astfel incat sa le asigure traiul vesnic pe functii…., iar Turc vede ca este avantajat el in primul rand. O plimbare prin tara, una pe-afara, un pranz si o cina, o relatie de afaceri cu X, si atunci prostimea sa mai creada in povestile electorale.?
      Asta le ramane de facut tuturor fraierilor!
      Asta deja a preluat tot ce i-a lasat adurmitu de Cretu!

    • Daca ai stii pe ce lume traiesti, ai stii ca legislatia protejeaza foarte mult functionarii publici!!! Cand preiei un aparat intreg, nu te apuci sa ii schimbi, fara sa gandesti nimic inainte, fara sa masori terenul, fara sa intelegi nimic, sa schimbi conducerea lui, adica cele mai importante elemente ale sale. E nevoie de timp sa vezi cu ce oameni poti lucra, cu ce oameni nu ti se potrivesc ideile, sa identifici si sa iei in calcul toate variabilele, sa creezi mai multe scenarii, si abia apoi sa alegi varianta optima. Doar pentru ca cineva a lucrat ca functionar public in aparatul de specialitate al primarului pe vremea lui Cretu nu spune absolut nimic despre competenta lui. Aparatul de specialitate e o structura, in cea mai mare parte a sa, stabila, care nu se modifica in functie de rezultatul alegerilor si in functie de contextul politic. Doar cabinetul primarului, aia pe care ii poti numara pe degete, au raporturi de munca pe durata mandatului unui primar. Si e foarte interesant cum oameni care nu au raporturi de munca cu directorii (sa speram) le evalueaza activitatea. Pe baza a ce?! Ca sa poti evalua, trebuie ca tu, in primul rand, sa ai un nivel mai ridicat. Si la ce aberati pe aici, nu e cazul. Sa fim corecti pana la capat si sa respectam legea, morala si bunele practici. Bineinteles ca daca activitatea se doveste a fi una slaba, daca incalca legea (asa cum sunt suspectate unele persoane), daca nu respecta codurile de etica etc. atunci da, schimbarile sunt inevitabile. Ca sa va mai reveniti putini la realitate, da-ti un search pe Dr. Google sa vedeti daca vreodata, in tara asta, vreun primar s-a apucat sa schimbe toti directorii (sau o buna parte din acestia) doar pentru ca in urma cu cateva luni era altcineva primar. Plus ca e ilegal: legea protejeaza foarte mult angajatii. De vazut cazul de la Sangeorz Bai: https://gazetadebistrita.ro/traian-ogagau-bun-de-plata-dupa-concedierea-nelegala-a-unui-angajat-al-primariei-sangeorz-bai/

    • Aloooo cum nene a preluat tot ce a lasat Cretu?! Zbiara ametitii astia prin ziare ca renunta la Intermodal… si asta e doar un exemplu…de milioane!!!!!!

  • O tara are un parcurs democratic cand Parlamentul este ales in mod democratic (prin alegeri libere , dar nu in timpul unei pandemii) si cand acea tara are multipartidism. Parcursul democratic are legatura cu PNL numai in mintea unora. Daca la urmatoarele alegeri va castiga alt partid inseamna ca nu mai este democratie ? Ce veti face d-le draga , daca la alegerile interne din partid nu va castiga d-l L. Orban ci d-l F Catu sau o terta persoana ? Este posibil (in procent de 50%) sa va aflati in tabara invingatoare , dupa cum e posibil sa va aflati in cea invinsa , desigur , prin alegeri libere (si democratice).

    • Ce analiza politica de kkt ai facut de ai confundat calculele politice cu probabilitati… aoLEO!!!!

    • Da, e posibil sa castige si contracandidatul, tocmai aici e farmecul democratiei. Si nu vad unde e problema daca Turc isi arata sustinerea pentru presedintele de la nivel national, alaturi de care au venit toate succesele din ultima vreme pentru liberali.

  • Pe tine te defineste ma-ta? Sau tata-to? Iti cresti copiii sa iti fie copii fidele? Va trageti la xerox? Mai bine nu v-ati mai trage-o deloc ca numai rateuri ati dat pana acum… un avort la timpul lui ne salva pe toti de xeroxati din astia

  • La „urmașii brătienilor” e război între săracii partidului reprezentați de Orban și milionarii partidului (Videanu, Berceanu, Blaga etc) care susțin pe Câțu. O să fie distractiv până la toamnă! Asta în cazul în care nu i se arată încă o dată cătușele lui Orban.

    • Bideul e făcut pentru consiliera personala mamon, aia care se lauda ca atunci când ea era la primărie toți tremurau în fata ei. Cică ea conduce când primarelui sta mai mult pe la bucale.
      Ma întreb consiliera pisi și ceilalți or fi având ceva de lucru sau urata scamele, îl preaslavesc pe primar, cică umbla cu laptop ul după ei și la buda cu bideu.
      Bravo domnule primar, oricum ești pe făraș, te mai lauda doar cei care au ceva de rezolvat cu tine.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Leo Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS